Industria prelucrătoare din Moldova prezintă un plan strategic pentru a evita izolarea economică
Chișinău, 23 septembrie 2025 – Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare (APIP) a organizat astăzi o conferință de presă în care a prezentat o viziune strategică detaliată pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Evenimentul, intitulat „Perspectivele dezvoltării economice în contextul concurenței și evoluțiilor regionale”, a avut ca scop principal identificarea soluțiilor concrete pentru a spori competitivitatea țării și a preveni riscul de izolare economică, oferind o alternativă pragmatică la promisiunile electorale.
În deschiderea evenimentului, Marin Ciobanu, președintele APIP și administratorul Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți, a subliniat urgența adoptării unor măsuri concrete pentru a menține atractivitatea Republicii Moldova pentru capitalul străin, în contextul evoluțiilor geopolitice și al concurenței regionale acerbe. Acesta a avertizat că, în lipsa unor politici coerente și a unor proiecte de anvergură, țara riscă să devină „o insulă nelocuită pentru investitori”.
„În plină campanie electorală, auzim numeroase promisiuni, unele de-a dreptul fanteziste, precum construcția a mii de fabrici. Rolul nostru, ca reprezentanți ai industriei reale, este să aducem discuția în plan pragmatic și să oferim soluții viabile, bazate pe 15 ani de experiență în atragerea și dezvoltarea investițiilor. Scopul nostru este să protejăm Moldova de a deveni o insulă nelocuită pentru investitorii străini”, a declarat Marin Ciobanu, președintele APIP.
Printre soluțiile propuse se numără dezvoltarea capitalului uman prin proiecte educaționale inovatoare, precum platforma Tech-Zone pentru formare profesională rapidă și Colegiul Austriac, care deja și-a început activitatea. De asemenea, a fost prezentat planul de a transforma Aeroportul Internațional Mărculești într-un hub cargo regional, prin atragerea unor operatori de talie mondială, și de a revitaliza nodul feroviar de la Basarabeasca.
Prezent la eveniment, Excelența Sa, Almat Aidarbekov, Ambasadorul Republicii Kazahstan în Republica Moldova, a salutat inițiativa și a subliniat potențialul economic al Moldovei, evidențiind succesul ZEL Bălți ca un model de urmat.
„Republica Moldova a reușit să atragă proiecte importante, în special în industria auto, un exemplu convingător fiind Zona Economică Liberă Bălți. Investiția în tineri și în capitalul uman este cheia pentru economia viitorului. Această abordare este similară cu experiența Kazahstanului, unde educația reprezintă o prioritate strategică ce aduce rezultate durabile”, a menționat Excelența Sa, Almat Aidarbekov.
Propunerile APIP se bazează pe succesul demonstrat al Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți, care, conform datelor prezentate, asigură 14% din totalul exporturilor Republicii Moldova și 36% din producția industrială destinată exportului, având investiții atrase de peste 300 de milioane de dolari și generând un impact economic anual de circa 150 de milioane de dolari. Asociația a reiterat necesitatea unui dialog constructiv între mediul de afaceri și autorități pentru implementarea rapidă a proiectelor strategice care pot asigura o dezvoltare economică durabilă pentru țară.
Despre Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare (APIP)
Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare (APIP) este o organizație non-guvernamentală care reprezintă interesele companiilor din sectorul industrial al Republicii Moldova. Fondată acum peste un deceniu, asociația joacă un rol activ în promovarea politicilor de dezvoltare economică, atragerea investițiilor și creșterea competitivității industriei naționale.