Ministrul Culturii, Cristian Jardan: Cobza și meșteșugul realizării acesteia urmează să fie incluse în lista patrimoniului imaterial UNESCO
CHIȘINĂU, 10 decembrie 2025 – Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a anunțat astăzi, în urma ședinței de Guvern, o noutate de importanță majoră pentru patrimoniul cultural național. În cadrul Consiliului Interguvernamental al UNESCO, care se desfășoară în aceste zile la New Delhi, se discută includerea instrumentului muzical cobza și a meșteșugului de confecționare a acestuia în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.
Acest demers reprezintă un dosar comun al Republicii Moldova și al României, continuând linia de succes a colaborărilor culturale transfrontaliere, după reușita recentă a includerii „Cămășii cu altiță” în patrimoniul universal. Oficialul a subliniat importanța validării internaționale a acestui instrument tradițional, considerându-l un simbol al unității culturale.
„Este un anunț important pentru Republica Moldova. Un punct pe ordinea de zi la New Delhi este includerea cobzei, a instrumentului cobză și a meșteșugului de confecționare a cobzei în lista patrimoniului imaterial al UNESCO. Este un dosar comun al Republicii Moldova și al României care sperăm foarte mult că va fi aprobat. Înseamnă un lucru extraordinar”, a declarat ministrul Cristian Jardan.
Ministrul a evidențiat valoarea simbolică a acestui pas, menționând că recunoașterea internațională va contribui la revitalizarea și popularizarea tradițiilor străvechi.
„Iată că urmează să avem cobza românească... e un instrument vechi, tradițional și unul care ne unește. E un lucru foarte important pentru cultura noastră, ne bucurăm și sperăm că asta va duce la o popularizare cât mai mare a acestui instrument”, a adăugat oficialul.
Pe lângă subiectul patrimoniului UNESCO, ministrul Jardan a trecut în revistă prioritățile strategice ale instituției pentru anul 2026. În contextul marcării a 35 de ani de Independență în anul următor, Ministerul Culturii își propune o serie de activități sistemice bazate pe patru piloni principali, cu accent pe eficientizarea activității instituționale, dezvoltarea infrastructurii culturale și asigurarea bunăstării angajaților din domeniu.
„Vorbim despre eficientizarea activității noastre, vorbim despre infrastructură, pentru că pe lângă reconstrucție avem nevoie și de consolidarea clădirilor pe care le avem în gestiune sau anumite lucrări pe care urmează să le realizăm. Vorbim despre bunăstarea oamenilor din cultură, o problemă importantă, și, bineînțeles, ceea ce ne dorim – să popularizăm activitățile de cultură, să popularizăm cultura, pentru că noi credem într-un potențial foarte mare al consumului de cultură în Republica Moldova”, a precizat Cristian Jardan.
Referitor la proiectele majore de infrastructură, inclusiv situația Filarmonicii, ministrul a abordat subiectul cu responsabilitate, menționând necesitatea finalizării studiilor de fezabilitate înainte de a avansa cu soluții concrete, recunoscând complexitatea problemelor moștenite care nu pot fi soluționate imediat, dar care se află pe lista de priorități pentru perioada următoare.
Oficialul a încheiat prin a face un apel către mass-media pentru susținerea și promovarea evenimentelor culturale, subliniind că sălile de spectacol devin tot mai pline, ceea ce demonstrează un interes crescut al publicului pentru actul cultural.