Startul excelenței în afaceri: lansarea concursurilor naționale „Marca Comercială a Anului” și „Premiul pentru Calitate”
Chișinău, 2 februarie 2026 – Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a dat startul oficial înscrierilor pentru cele mai prestigioase competiții din mediul de afaceri autohton. Evenimentul de lansare a vizat cea de-a 23-a ediție a concursului „Marca Comercială a Anului” și cea de-a 12-a ediție a concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”, inițiative menite să promoveze competitivitatea, inovația și integritatea companiilor din Republica Moldova.
Conferința de lansare a reunit lideri ai instituțiilor organizatoare și partenere, subliniind importanța recunoașterii performanței antreprenoriale într-o economie globalizată. Scopul principal al acestor competiții este de a susține producătorii autohtoni în consolidarea pozițiilor pe piața internă și în extinderea pe piețele externe, oferind consumatorilor garanția calității și a siguranței.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea, a evidențiat longevitatea și impactul acestor concursuri asupra mediului de business, menționând că distincțiile oferite, în special trofeul „Mercurul de Aur”, reprezintă o carte de vizită valoroasă pentru antreprenori.
„Lansăm aceste concursuri la început de an pentru că sunt foarte solicitate de antreprenorii din țara noastră. Împreună cu AGEPI, promovăm acest concurs deja pe parcursul anilor, ajungând la cea de-a 23-a ediție. Aceste competiții sunt menite să susțină și să promoveze producătorii autohtoni, atât în țară, cât și peste hotare. Premiul le oferă o notorietate și o recunoștință pentru munca pe care o fac zi de zi”, a declarat Sergiu Harea în cadrul conferinței.
Competiția „Marca Comercială a Anului”, organizată în parteneriat cu AGEPI, pune accent pe rolul proprietății intelectuale în dezvoltarea unei afaceri durabile. Directorul general interimar al AGEPI, Natalia Mogol, a subliniat necesitatea protejării mărcilor ca pilon fundamental al strategiei de afaceri.
„Marca comercială este mai mult decât un simplu semn distinctiv; ea reprezintă identitatea unei companii, garanția calității produselor și serviciilor, reputația acestora și încrederea consumatorilor. Într-o economie globalizată, înregistrarea mărcii nu mai este o opțiune, ci o necesitate. O marcă protejată oferă securitate juridică, facilitează accesul pe piețe noi, atrage investiții și consolidează poziția agenților economici pe termen lung”, a punctat Natalia Mogol.
Pe lângă distincțiile pentru branding, evenimentul a marcat și lansarea concursului pentru „Premiul pentru realizări în domeniul calității”. Acesta este organizat cu sprijinul partenerilor naționali, inclusiv Institutul Național de Standardizare, Centrul Național de Acreditare MOLDAC și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor și Protecția Consumatorului. Marele premiu al acestei secțiuni este trofeul „Zeița Calității”, recunoscut ca un simbol al conformității cu standardele europene și internaționale de management al calității.
Procesul de evaluare a participanților este unul complex, care include nu doar analiza dosarelor de către un juriu profesionist, ci și un sondaj de opinie în rândul consumatorilor, desfășurat în perioada martie-aprilie. Această componentă asigură o transparență sporită și reflectă percepția reală a publicului asupra brandurilor analizate.
Antreprenorii interesați își pot depune dosarele de participare începând de astăzi, termenul limită fiind data de 10 martie 2026, cu o posibilă perioadă de prelungire. Câștigătorii vor fi premiați în cadrul tradiționalei „Gale a Businessului Moldovenesc”, eveniment planificat pentru sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie.
Despre istoricul competițiilor
De-a lungul celor peste două decenii de existență, concursurile organizate de CCI au devenit un reper de excelență. Până în prezent, peste 2.000 de mărci comerciale au fost premiate, iar evenimentul a contribuit semnificativ la educarea mediului de afaceri privind importanța standardelor de calitate și a proprietății intelectuale. Anual, competiția reunește sute de companii din diverse sectoare ale economiei, de la industria alimentară și textilă, până la servicii financiare și IT.