Tinerii din comunitățile etnice ale Republicii Moldova trec de la idei la acțiuni concrete prin proiectul „Vocea regiunilor”
Zeci de tineri din diverse comunități etnice ale țării, alături de oficiali guvernamentali, experți și parteneri internaționali, s-au reunit vineri, 30 octombrie 2026, la Chișinău, în cadrul conferinței finale a proiectului „Vocea regiunilor 2026 – Tinerii la dialog interinstituțional”. Găzduit de Agenția Relațiilor Interetnice (ARI), evenimentul a adus pe agenda publică națională inițiativele dezvoltate de tinerii din Otaci, Taraclia, Edineț, Comrat, Cahul, Tiraspol și Dubăsari, având scopul de a transforma nevoile tinerilor din regiuni în proiecte comunitare sustenabile și de a încuraja participarea acestora la procesele decizionale.
În deschiderea evenimentului, directorul general al Agenției Relațiilor Interetnice, Veaceslav Reabcinschi, a evidențiat caracterul istoric al reuniunii și a anunțat în premieră instituirea unei cote speciale de finanțare dedicate minorităților naționale în cadrul programului de granturi pentru organizațiile de tineret, decizie adoptată în ajun la Ministerul Educației și Cercetării.
„Pentru mine este și o bucurie, și o onoare evenimentul care are loc astăzi aici, în Agenția Relațiilor Interetnice, pentru că este un eveniment unicat: pentru prima dată această sală este plină doar de tineri. Am avut un vis pe care am încercat să-l realizăm împreună cu echipa de la Agenția Relațiilor Interetnice, și anume de a implica tineretul din comunitățile etnice în procesele decizionale, în procesele de activități care au loc în Republica Moldova. Dragi tineri, visați, pentru că visurile se realizează. Se realizează atunci când nu așteptați, dar acționați”, a declarat Veaceslav Reabcinschi, directorul general al Agenției Relațiilor Interetnice.
Prezent la eveniment, Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a încurajat participanții să valorifice oportunitățile de finanțare oferite de stat pentru a-și transpune ideile în practică. Oficialul a menționat că, în anul precedent, ministerul a finanțat 35 de proiecte de tineret în valoare totală de 14 milioane de lei și a îndemnat grupurile de inițiativă să depună dosare până la 14 noiembrie pentru noua rundă de granturi locale, regionale și naționale, cu valori cuprinse între 200.000 și 600.000 de lei.
„Suntem foarte bucuroși că astăzi, la Agenția Relațiilor Interetnice, sunt alături de noi reprezentanți din toate regiunile Republicii Moldova unde locuiesc compact minoritățile naționale – nordul, cu Otaci și Edineț, sudul, cu Cahul, autonomia găgăuză și raionul Taraclia. Vă îndemnăm să folosiți această întâlnire ca pe o oportunitate de a vă uni eforturile și de a aplica la programul de granturi, deoarece este foarte important nu doar să vorbim și să dezbatem, ci să avem posibilitatea reală de a implementa ceea ce ne-am propus”, a subliniat Ivan Duminica.
La rândul său, Natalia Djandjgava, directoare de țară a CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, a punctat rolul esențial al tinerilor în consolidarea coeziunii sociale și a încrederii reciproce într-o societate multiculturală.
„Pacea nu înseamnă doar absența războiului. Pacea înseamnă o comunitate care trăiește unită, mai ales într-o societate atât de bogată și diversă precum cea a Republicii Moldova, unde suntem diferiți, dar ne unesc valori comune. Auzim adesea că în mâinile tinerilor se află viitorul, însă aș vrea să vă spun că în mâinile voastre se află și prezentul. Inițiativele pe care le-ați propus spre implementare reprezintă contribuția voastră la prezent, cu o temelie solidă pentru viitor”, a afirmat Natalia Djandjgava.
Cinci regiuni, zeci de inițiative comunitare și un principiu comun: „A auzi, a înțelege, a acționa”
Conferința de la Chișinău a încununat munca desfășurată în lunile septembrie și octombrie 2026 în cadrul a cinci laboratoare regionale. Potrivit datelor prezentate de Natalia Rahmistriuc, președinta Consiliului de Tineret pe lângă ARI și cofondatoare a organizațiilor „Dopomoha” și „Moldova pentru Pace”, programul a reunit 88 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani – moldoveni, ucraineni, găgăuzi, romi, bulgari și ruși – pe parcursul a 15 zile de dialog și 90 de ore de formare practică. Participanții au elaborat profilurile comunităților lor, au dialogat direct cu autoritățile publice locale și au conturat 25 de inițiative comunitare, două cereri de grant fiind deja depuse spre finanțare.
„Am vrut să mergem acolo unde trăiesc tinerii și să îi întrebăm mai întâi: ce vă preocupă, ce doriți să schimbați, de ce oportunități aveți nevoie și ce putem face împreună? Așa s-a născut principiul central al metodologiei noastre: a auzi, a înțelege, a acționa. Unicitatea proiectului nostru constă în faptul că tinerii sunt aici autori ai ideilor, participanți la luarea deciziilor și inițiatori ai schimbărilor”, a explicat Olena Prysiajniuk, vicepreședintă a Consiliului de Tineret pe lângă ARI și fondatoare a organizației „International Impact Center”.
În cadrul sesiunilor de prezentare, delegațiile regionale au expus proiectele deja inițiate sau aflate în curs de implementare în localitățile lor:
- Otaci: În colaborare cu centrul comunitar „Bahtalo Ker”, tinerii și mediatorul comunitar au lansat clubul mamelor rome „Amari Daia” („Mamele noastre”), care gestionează deja o garderobă socială pentru familiile vulnerabile, precum și o bibliotecă socială creată prin campania „Salvăm cărțile”. Totodată, tinerii din localitate au urmat cursuri de antreprenoriat și pregătesc un eveniment sportiv pentru 50 de tineri.
- Taraclia: Tinerii de la Centrul de Tineret „Vasil Levski” au dezvoltat conceptul și identitatea vizuală a canalului informațional „Aide Mladi”, menit să faciliteze accesul tinerilor la oportunități educaționale, și au inițiat amenajarea unui spațiu în aer liber pentru seri de film și socializare.
- Edineț: Participanții din cadrul Centrului și Consiliului de Tineret Edineț au abordat cu autoritățile locale problema transportului pentru elevii de liceu din localitățile rurale ale raionului, obținând angajamentul administrației pentru soluționarea acesteia. De asemenea, tinerii au propus crearea unui adăpost pentru animalele fără stăpân, organizarea unui târg școlar și dezvoltarea spațiului creativ „Boombox Studio”.
- Comrat: Echipa Centrului de Tineret „Axis” și a Consiliului de Tineret aferent s-a concentrat pe tehnologii moderne și incluziune digitală, inițiind proiecte de sporturi electronice (e-sports), ateliere de imprimare 3D și cursuri de alfabetizare digitală pentru utilizarea tablelor interactive în școli. În plus, patru tineri din Comrat au participat la un schimb de experiență în cadrul laboratorului din Cahul.
- Cahul: Tinerii din cadrul Centrului Municipal de Tineret Cahul, instituție amplasată chiar în sediul Primăriei, au propus înființarea unui cinematograf multilingv, deschiderea unei cafenele-bibliotecă și organizarea festivalului de cultură japoneză „Yoru no Matsuri”.
- Tiraspol și Dubăsari: Delegația Centrului de Dezvoltare și Cooperare a Copiilor și Tinerilor a prezentat activitățile de voluntariat, festivalurile comunitare ale curților și programele de educație moral-spirituală desfășurate săptămânal cu copiii și adolescenții din regiune.
Pe lângă prezentările regionale, conferința a inclus un recital de muzică instrumentală și vocală romă susținut de tinerii din Otaci, ateliere interactive de dialog facilitate împreună cu reprezentanții organizației internaționale „ActionAid Eastern Europe”, o zonă de networking, demonstrații practice de imprimare 3D, o zonă dedicată sporturilor electronice și un laborator de identitate. Programul zilei continuă cu o vizită oficială a tinerilor la Parlamentul Republicii Moldova, pentru discuții directe cu deputații din Comisia parlamentară pentru drepturile omului și relații interetnice, urmată de o excursie educațională bazată pe tehnologii de realitate augmentată la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Contextul proiectului
Proiectul „Vocea regiunilor” este implementat de Consiliul de Tineret pe lângă Agenția Relațiilor Interetnice a Republicii Moldova, în parteneriat cu organizațiile obștești „Dopomoha”, „Moldova pentru Pace” și „International Impact Center”, în cadrul proiectului „Coeziune socială prin dialog”, realizat de CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Înființat pentru a reuni tinerii din diverse grupuri etnice ale Republicii Moldova, Consiliul de Tineret pe lângă ARI promovează dialogul intercultural, egalitatea de șanse și implicarea civică a tinerilor la nivel local și național.