Secția ATI a Spitalului Raional Cahul, modernizată și dotată cu echipamente performante

Spitalul Raional Cahul a inaugurat secția de anestezie și terapie intensivă (ATI) recent renovată și dotată cu echipamente medicale moderne. Directorul spitalului, copleșit de emoții, a mulțumit Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Sănătății, precum și partenerilor internaționali, inclusiv Biroului Regional al Organizației Mondiale a Sănătății, Băncii Mondiale și Organizației Internaționale pentru Migrație, pentru susținerea acordată. Renovarea a inclus modernizarea completă a sistemului de ventilație și instalarea unui sistem de supraveghere și monitorizare a stării pacienților, permițând o intervenție medicală mai rapidă și eficientă. Suprafețele ușor de prelucrat și dezinfectat contribuie la un control mai bun al infecțiilor. Investiția totală în proiect se ridică la aproximativ 18 milioane de lei, din care peste 4 milioane au fost alocate pentru dotarea secției cu monitoare, ventilatoare, defibrilatoare, aparate pentru ultrasonografie și aparate pentru aplicarea nivelului acido-bazic. Aceste echipamente performante au contribuit la scăderea mortalității în secția ATI cu o treime în ultimul an. Modernizarea secției ATI va asigura condiții mai bune și sigure de activitate pentru cei 35 de angajați și un spațiu confortabil și modernizat pentru peste 700 de pacienți care vor fi tratați pe parcursul acestui an.