Reamintire a faptelor interzise în ziua votului și a sancțiunilor aplicabile

Ministerul Afacerilor Interne a reamintit principalele fapte interzise în ziua votului și pedepsele prevăzute de lege. Continuarea propagandei electorale, sfătuirea alegătorilor la secțiile de votare cu privire la candidatul pe care să îl voteze se sancționează cu amendă între 1.500 și 4.500 de lei. Aceeași amendă se aplică și persoanelor care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare privind asigurarea ordinii. Prezența altor persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, se sancționează cu amendă între 4.500 și 10.000 de lei. Votarea fără drept, de două sau mai multe ori, sau introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul alegătorul se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi. Aceleași pedepse se aplică și pentru utilizarea unui act de identitate nul sau fals, sau a unui buletin de vot fals.