Licitație internațională pentru extinderea bulevardului Mircea cel Bătrân din Chișinău

Primăria municipiului Chișinău a lansat o licitație publică internațională pentru contractarea lucrărilor de extindere a bulevardului Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 12 ianuarie.
Proiectul, descris de primar ca fiind „mult așteptat”, este finanțat cu sprijinul partenerilor externi, licitația fiind publicată pe portalul de achiziții al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Edilul a mulțumit echipei primăriei și consilierilor care au contribuit de-a lungul anilor la dezvoltarea acestui proiect, menționând că, odată atribuit contractul, lucrările de construcție ar urma să dureze aproximativ 24 de luni.
Extinderea bulevardului prevede o modernizare complexă a infrastructurii rutiere. Lucrările vor include construcția a două sensuri de deplasare, fiecare cu câte două carosabile cu sens unic și trei benzi de circulație. Acestea vor fi separate de zone verzi și alei pietonale, incluzând și piste pentru bicicliști pe ambele sensuri, pentru a menține stilul existent al bulevardului.
De asemenea, proiectul include amenajarea de trotuare, parcări stradale și stații de încărcare pentru vehiculele electrice. Infrastructura va fi completată de un nou sistem de canalizare pluvială, iluminat stradal modern, mobilier urban și stații de transport public accesibile. O noutate importantă este construcția unei linii de troleibuz pe ambele sensuri și amenajarea de benzi dedicate transportului public.
La intersecția bulevardului Mircea cel Bătrân cu strada Bucovinei, va fi amenajat un sens giratoriu cu două benzi de circulație și benzi suplimentare pentru virarea la dreapta. Proiectul mai prevede reparația carosabilului pe strada Bucovina, între străzile Mihai Sadoveanu și Nicolae Milescu Spătaru, unde va fi construit un alt sens giratoriu pentru sporirea siguranței traficului.