Dosarul privind micșorarea tarifului la gaz, blocat de aproape doi ani la Curtea de Apel

Un dosar de importanță publică majoră, care vizează reducerea tarifului la gazele naturale, este blocat în instanțele de judecată de aproape doi ani, fără a fi fixată măcar o ședință la Curtea de Apel. Dezvăluirea a fost făcută de reprezentanții fracțiunii „Partidul Nostru”, care au calificat situația drept un „colaps în funcționarea justiției”.
Potrivit acestora, demersurile pentru micșorarea tarifului au început încă din 2023, când partidul a inițiat un proces în instanță. Prima instanță (instanța de fond) s-a pronunțat abia în luna aprilie 2024, după aproape un an de examinare. Ulterior, a fost depus un apel, însă de atunci și până în prezent, adică de aproape doi ani, dosarul stagnează la Curtea de Apel Centru (fosta Curte de Apel Chișinău).
„Mai bine de aproape doi ani de zile, Curtea de Apel Centru nu a stabilit măcar o ședință. Acest lucru nu poate fi calificat drept o simplă întârziere procedurală. Este un colaps în funcționarea justiției,” a declarat un deputat. Acesta a subliniat că dosarul afectează direct facturile cetățenilor și vizează milioane de lei achitate de consumatori, care ar fi putut fi economisite dacă tariful era redus la timp.
Deputații au amintit că există precedente clare în care statul a acceptat aplicarea retroactivă a tarifelor, inclusiv prin decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale, validate ulterior de instanțe. Ei se întreabă de ce, atunci când a fost vorba de majorări, deciziile s-au luat rapid, însă când este vorba de o micșorare în beneficiul cetățenilor, dosarul este blocat. Această inacțiune a sistemului judecătoresc este văzută ca un obstacol major în calea justiției sociale și economice, lăsând cetățenii să suporte costuri nejustificat de mari la energie.