În culisele puterii: Foști miniștri ai Educației dezvăluie presiunile politice și lupta cu birocrația
CHIȘINĂU – Într-o dezbatere publică la Universitatea de Stat din Moldova, foștii miniștri ai Educației din România, acad. Mircea Dumitru și prof. univ. dr. Daniel David, au oferit o perspectivă detaliată asupra provocărilor întâmpinate în timpul mandatelor lor, subliniind tensiunea constantă dintre necesitatea reformelor strategice și realitățile politice și birocratice.
Acad. Mircea Dumitru, care a servit într-un guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș, a relatat cum a refuzat inițial funcția de ministru. Decizia sa a fost motivată de responsabilitatea morală față de Universitatea din București, unde tocmai fusese reales rector. „Mi s-a părut inestetic să plec imediat de la conducerea universității”, a mărturisit Dumitru, subliniind că a acceptat ulterior postul într-un context de criză națională, după tragedia de la Colectiv. Mandatul său a fost marcat de o luptă acerbă cu birocrația ministerială, pe care a descris-o drept „ucigătoare”. Pentru a ocoli inerția sistemului, a format o echipă de 20 de consilieri externi, inclusiv pe Daniel David, care au lucrat aproape pro bono pentru a implementa decizii rapide.
Unul dintre cele mai dificile fronturi a fost lupta împotriva plagiatului, o problemă cu implicații politice majore. Dumitru a explicat cum a trebuit să gestioneze cazuri de plagiat la nivel înalt, fiind conștient că subiectul era instrumentalizat politic, dar insistând pe importanța integrității academice pentru credibilitatea internațională a universităților românești. El a descris cum a fost criticat de întregul spectru politic, de la PSD la PNL, pentru măsurile luate, inclusiv pentru organizarea concursurilor transparente pentru directorii de școli, o măsură extrem de nepopulară care a deranjat un sistem bazat pe numiri politice. „Avantajul este că nimeni nu poate să-ți ia funcția de fost rector și de fost ministru”, a glumit el, subliniind libertatea pe care o are acum de a vorbi deschis despre aceste experiențe.
La rândul său, prof. Daniel David a acceptat funcția de ministru într-un alt moment de criză, de data aceasta politică și fiscal-bugetară. Spre deosebire de Dumitru, David a acceptat mai ușor, motivat de angajamentul său de lungă durată pentru promovarea unei societăți bazate pe cunoaștere și combaterea pseudoștiinței. El a condiționat acceptarea de păstrarea statutului de tehnocrat și de unificarea portofoliilor Educației și Cercetării, argumentând că generarea de cunoaștere (cercetarea) și diseminarea ei (educația) sunt inseparabile într-o societate modernă. Ambele relatări scot în evidență un model de guvernare tehnocrată sub presiune, în care viziunea pe termen lung pentru educație se lovește constant de interese pe termen scurt și de un aparat birocratic rezistent la schimbare.