Proprietăți de stat înstrăinate la ZEL Taraclia: Auditul Curții de Conturi relevă pierderi financiare și lacune procedurale

Gestionarea defectuoasă a patrimoniului public în cadrul Zonei Antreprenoriatului Liber (ZAL) Taraclia a dus la înstrăinarea unor bunuri imobile ale statului în condiții dubioase și cu pierderi financiare considerabile, conform unui raport de audit prezentat la Curtea de Conturi. Cazul, care datează din 2006, implică o clădire administrativă și un depozit cu garaj, care, deși nominalizate ca proprietate de stat, au fost vândute unui operator economic privat.

Bunurile au fost transmise în gestiunea ZAL Taraclia în 1998, însă actele de transfer inițiale erau incomplete, lipsind date esențiale precum numerele cadastrale și suprafețele exacte. Ulterior, în 2005, o hotărâre de Guvern a inclus oficial aceste imobile în lista proprietăților de stat, aflate în administrarea Ministerului Economiei. Cu toate acestea, un an mai târziu, cu acordul aceluiași minister, administrația ZAL Taraclia a vândut proprietățile prin licitație publică pentru o sumă de peste 1 milion de lei. Din această sumă, au fost încasați efectiv doar circa 490.000 de lei.

În cadrul ședinței, reprezentanta ZAL Taraclia a recunoscut că procedurile au fost neclare și a menționat că administrația actuală a inițiat demersuri pentru a anula tranzacția. S-a constatat că încercările de a recupera suma restantă s-au limitat la trimiterea a trei somații, ultimele două nici măcar nu au ajuns la destinatar, operatorul economic nemaifiind de găsit la sediul indicat. Această situație subliniază nu doar pierderea financiară directă, ci și o gravă lacună în mecanismele de monitorizare și recuperare a datoriilor.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării au afirmat că au aflat despre acest caz specific din raportul Curții de Conturi, neavând în arhivă dosarul respectiv. Ei au precizat că intervențiile viitoare se vor concentra pe ajustarea cadrului legislativ pentru a preveni astfel de situații. Cazul ZAL Taraclia ridică semne de întrebare serioase cu privire la responsabilitatea autorităților în gestionarea bunurilor publice și evidențiază riscurile asociate cu un cadru procedural neclar și o monitorizare ineficientă, care pot duce la prejudicierea directă a intereselor statului.