De ce este Ucraina Diferită de Rusia? O Analiză a Rădăcinilor Istorice și a Societății Civile

Reziliența remarcabilă a Ucrainei în fața invaziei ruse își are rădăcinile în diferențe istorice și societale profunde, care au modelat o națiune distinctă de cea rusă, a argumentat istoricul Anne Applebaum. Departe de a fi un „accident” istoric sau o extensie a Rusiei, Ucraina a dezvoltat, de-a lungul secolelor, o atitudine unică față de putere și o tradiție solidă a organizării la firul ierbii.

Applebaum a subliniat că, deși Ucraina nu a avut un stat propriu până în 1991, istoria sa este diferită. Originile sale în Rusia Kieveană, rolul jucat în cadrul Commonwealth-ului Polono-Lituanian și secolele de luptă pentru autonomie au cultivat o profundă neîncredere față de statul centralizat, perceput adesea ca fiind impus din exterior – fie de la Moscova, fie de la Varșovia. Această suspiciune a generat o contrapondere: o capacitate excepțională de auto-organizare la nivel de comunitate.

Această trăsătură este vizibilă astăzi în multiple aspecte ale societății ucrainene, inclusiv în structura forțelor sale armate. Armata ucraineană nu este strict ierarhizată, având componente care funcționează cu un grad de autonomie specific mișcărilor de partizani. Această flexibilitate, combinată cu o mobilizare fără precedent a societății civile – de la experți IT care au creat de la zero o industrie de drone de talie mondială, la rețelele de voluntari – reprezintă unul dintre pilonii rezistenței sale.

Un alt element distinctiv este democrația locală. Spre deosebire de Rusia, unde liderii locali sunt adesea numiți de la centru, în Ucraina primarii aleși se bucură de o legitimitate reală în comunitățile lor. Acest fapt a surprins forțele de ocupație ruse, care nu au înțeles de ce populația locală asculta de liderii săi, în loc să se supună noii puteri.

În ultimii 30 de ani, aceste diferențe s-au accentuat. În timp ce Rusia a involuat către un regim autocratic în care votul este o formalitate, Ucraina, în ciuda problemelor de corupție și a instabilității politice, a experimentat alegeri reale și alternanța la putere. Cetățenii ucraineni au dezvoltat un sentiment al propriei puteri (agency) – convingerea că pot influența soarta țării lor – care lipsește în mare parte în societatea rusă. Astfel, memoria colectivă a ultimelor trei decenii este fundamental diferită în cele două țări, explicând de ce lupta Ucrainei nu este doar una pentru teritoriu, ci și pentru un mod de viață fundamental diferit de cel impus de Moscova.