Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor primi un ajutor unic de 50.000 de lei

Fiecare veteran al celui de-al Doilea Război Mondial din Republica Moldova va primi un ajutor material unic în valoare de 50.000 de lei, a anunțat vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, într-un briefing de presă. Inițiativa face parte dintr-o serie de măsuri dedicate comemorării a ceea ce Partidul Socialiștilor (PSRM) numește „victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Potrivit lui Batrîncea, această măsură socială are scopul de a acorda o atenție sporită veteranilor, al căror număr este în continuă scădere. „Ei au rămas puțini și au nevoie de atenție în mod special din partea statului”, a declarat oficialul. El a sublasiat că sprijinul este acordat indiferent de armata în care au luptat aceștia în timpul conflictului mondial. Ajutorul financiar va fi alocat din partea statului, conform inițiativei anunțate de socialiști.
Pe lângă sprijinul financiar, vor fi organizate și alte acțiuni de susținere. Organizațiile de tineret afiliate PSRM vor efectua vizite la domiciliul veteranilor pentru a le oferi sprijin și a discuta cu aceștia. De asemenea, în mai multe raioane din țară vor fi desfășurate diverse măsuri comemorative.
Anunțul vine în contextul apropierii zilei de 9 mai, o dată marcată cu fast de forțele politice pro-ruse din Moldova, dar care generează controverse în societate. În timp ce o parte a populației celebrează Ziua Victoriei împotriva fascismului, o altă parte comemorează Ziua Europei, reflectând diviziunea geopolitică a țării. Vlad Batrîncea a criticat faptul că autoritățile și societatea își amintesc de veterani „doar în perioada anumitor date calendaristice”, subliniind necesitatea unui sprijin constant pentru ultimii supraviețuitori ai războiului.