Educația ecologică în școli: O prăpastie între politici și realitatea din clasă
Integrarea educației ecologice în sistemul de învățământ din Republica Moldova se confruntă cu un decalaj semnificativ între cadrul normativ existent și aplicarea sa practică în școli. Această discrepanță a fost evidențiată în cadrul unei dezbateri între experți și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, în contextul discuțiilor despre tranziția verde.
Aurelia Bâhnaru, reprezentanta centrului de instruire „e-circular”, a subliniat că, deși există numeroase resurse educaționale moderne, inclusiv platforme online cu ghiduri și materiale didactice pentru toate nivelurile de învățământ, acestea sunt adesea subutilizate. Ea a argumentat că succesul educației ecologice nu stă doar în predarea teoretică, ci în integrarea unor activități practice, adaptate nevoilor și intereselor tinerilor. „Paradoxul este că, de ani de rândul, noi lucrăm pe direcția dată. Avem platforme educaționale online, dar profesorii nu au suficient timp sau motivație să le transpună în practică”, a declarat Bâhnaru. Ea a oferit exemplul atelierelor de reparații și reutilizare, care ar putea capta interesul elevilor, dar care lipsesc din majoritatea școlilor, în special din mediul rural, unde copiii nu mai învață nici măcar să coasă un nasture.
În replică, Corina Lungu, reprezentanta Ministerului Educației și Cercetării, a adus clarificări importante privind cadrul legal. Ea a menționat că, începând cu anul 2025, protejarea mediului a devenit una dintre cele nouă competențe cheie obligatorii, fiind inserată transversal în toate disciplinele școlare, nu doar ca o materie opțională. „Regret o abordare foarte îngustă. Competența de protejare a mediului a devenit una obligatorie, inserată în toate disciplinele școlare. Aș vrea ca atunci când facem o analiză, să ne documentăm în profunzimea lucrurilor”, a punctat Lungu.
Dezbaterea a scos la iveală o problemă fundamentală: deși politicile educaționale au fost modernizate pentru a include sustenabilitatea ca element central, implementarea la nivel de clasă rămâne o provocare. Experții susțin că este necesară o schimbare de paradigmă, de la o abordare pur teoretică la una interactivă și practică, care să conecteze elevii cu problemele reale de mediu. Fără o formare adecvată și o motivare a cadrelor didactice de a utiliza noile instrumente, resursele create riscă să rămână ineficiente, iar competențele ecologice ale tinerilor să nu fie dezvoltate la potențialul maxim, compromițând astfel fundamentul pe termen lung al unei societăți responsabile și sustenabile.