„Statul este un agresor”: Mărturii cutremurătoare ale mamelor în lupta pentru drepturile copiilor

Consultările publice privind reforma protecției copilului au fost marcate de mărturii emoționante ale unor mame care au expus eșecurile sistemului judiciar și administrativ din Republica Moldova. Poveștile lor au scos la iveală un tablou sumbru al luptei pentru executarea hotărârilor judecătorești, al alienării parentale și al răpirilor internaționale de copii. Iana Pelivan, fondatoarea asociației „Mamele la Putere”, a descris lupta sa de patru ani ca pe un coșmar birocratic, adunând dosare care cântăresc 12 kilograme. Ea a relatat cum, după divorț, a fost nevoită să se lupte în instanță pentru pensia alimentară și domiciliul copiilor, pentru ca ulterior să se confrunte cu răpirea acestora peste hotare. „Am patru ani de luptă continuă, aici și peste hotare, cu dosare, am schimbat deja zece avocați, am luat credite, muncesc și, cu părere de rău, nu sunt soluții pentru mine”, a declarat ea, adăugând că se simte neajutorată de un stat pe care îl percepe drept „un agresor” din cauza lipsei de mecanisme funcționale. Ea a subliniat că agresiunea nu se oprește după divorț, ci continuă prin neplata pensiei de întreținere și prin alienare parentală, copiii săi fiind bătuți și manipulați de tată. O altă mamă, Nelea, a cărei situație a stat la baza cazului „Pisica vs. Moldova” la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a confirmat că, deși a câștigat la Strasbourg, victoria nu i-a adus o rezolvare reală. Ea a povestit cum fostul soț, recunoscut ca agresor prin șase ordonanțe de protecție, i-a răpit copiii pe rând și a refuzat să-i returneze. „Șapte ani nu am putut deloc să vorbesc cu ei”, a mărturisit Nelea. Reuniunea cu copiii a fost posibilă abia după decesul fostului soț, dar aceștia au rămas profund traumatizați. Mărturia sa a evidențiat ineficiența ordonanțelor de protecție și lipsa de intervenție a autorităților, chiar și în fața unui abuz evident. Aceste cazuri reale au adus în prim-plan suferința umană din spatele statisticilor și au servit drept un apel urgent pentru adoptarea unor legi care să fie nu doar bine intenționate, ci și aplicabile în practică, pentru a proteja cu adevărat copiii și părinții vulnerabili.