Paradoxul tăcerii: De ce 70% dintre victimele violenței digitale ar raporta abuzul, dar doar 6% o fac efectiv

Primul studiu sociologic privind violența digitală în Republica Moldova a scos la iveală un paradox alarmant care reflectă o criză de încredere în sistemul de justiție și protecție: deși 70% dintre victime ar fi dispuse să raporteze abuzul, doar un procent infim de 6,1% o fac în realitate. Această discrepanță masivă, prezentată la evenimentul de lansare a studiului, indică existența unor bariere sistemice și emoționale profunde care împiedică victimele să caute ajutor oficial. Specialiștii prezenți la eveniment au subliniat că această tăcere nu este o alegere, ci o consecință a unui sistem care, în percepția publică, nu oferă garanții de protecție. Printre principalele motive se numără barierele instituționale. Victimele nu știu adesea unde să se adreseze, procedurile sunt neclare și fragmentate, iar competențele între diferite instituții (poliție, procuratură, asistență socială) nu sunt bine delimitate. Mai mult, colectarea probelor digitale este un proces tehnic complex, iar victimele, din dorința de a șterge conținutul abuziv, elimină adesea dovezile esențiale. Un alt obstacol major este teama de revictimizare și culpabilizare. Multe victime se tem de răzbunarea agresorului, o frică amplificată de faptul că martorii, la rândul lor, ezită să raporteze din aceleași motive. În plus, normele sociale persistente plasează adesea vina pe victimă. Întrebări precum „De ce ai postat?”, „De ce nu l-ai blocat?” sau „De ce ai fost cu el?” sunt frecvente și descurajează victimele să vorbească. „Nu este vina victimei. Agresorul este vinovat”, a subliniat Diana Cheianu, prezentatoarea studiului. Lipsa unui cadru legal specializat și eficient agravează situația. Deși recent au fost operate modificări legislative, mecanismele de intervenție rapidă, cum ar fi eliminarea imediată a conținutului abuziv, sunt încă lente sau inexistente. Victimele se lovesc de proceduri birocratice care pot dura luni sau chiar ani, timp în care suferința lor psihologică și emoțională se adâncește. În acest vid de protecție instituțională, rolul societății civile devine crucial. Organizații precum Centrul Internațional „La Strada” și Centrul de Drept al Femeilor au devenit principalele puncte de sprijin, oferind asistență juridică și consiliere psihologică. Totuși, reprezentanții acestora au atras atenția că eforturile lor nu pot substitui un răspuns sistemic, coordonat și eficient din partea statului, care să restabilească încrederea victimelor în justiție și să le ofere siguranța de care au nevoie pentru a rupe tăcerea.