Lecțiile crizei elene: Guvernatorul Băncii Greciei subliniază cauzele și costurile sociale ale ajustării
La un deceniu de la apogeul crizei datoriilor suverane, guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, a oferit o analiză aprofundată a factorilor care au condus la colapsul economic al țării, subliniind că lecțiile învățate rămân extrem de relevante în contextul geopolitic și energetic actual. Într-un discurs susținut la București, oficialul elen a explicat că, spre deosebire de alte state, criza din Grecia nu a pornit din sectorul bancar, ci a fost o criză a datoriilor suverane care s-a agravat și a contaminat ulterior sistemul financiar.
Potrivit lui Stournaras, printre cauzele principale s-au numărat politicile fiscale excesiv de expansioniste, pierderea competitivității structurale și eșecul de a implementa reforme profunde în perioada de pre-aderare la zona euro. Acesta a criticat faptul că criteriile de la Maastricht s-au concentrat aproape exclusiv pe convergența nominală (inflație, deficit), ignorând necesitatea unor reforme structurale sustenabile în piața muncii, a produselor, în sistemul de pensii și în administrația publică. Astfel, deși Grecia a beneficiat de o creștere economică rapidă după adoptarea monedei euro, aceasta a fost alimentată de creditare ieftină și nu a fost susținută de o bază economică solidă.
Guvernatorul a evidențiat costurile sociale imense ale programelor de ajustare ulterioare. Acestea s-au bazat în mod disproporționat pe creșteri de taxe, în detrimentul reformării cheltuielilor sau al politicilor pro-creștere, ceea ce a exacerbat recesiunea. Între 2008 și 2016, Grecia a pierdut peste un sfert din Produsul Intern Brut, șomajul a explodat, iar inegalitatea socială s-a adâncit. Stournaras a menționat că secvențierea deficitară a reformelor, impusă de creditorii internaționali, a contribuit la acest declin, deprimând salariile și consumul intern.
Printre lecțiile esențiale extrase se numără importanța crucială a responsabilității politice, necesitatea de a aborda dezechilibrele fiscale și externe înainte ca acestea să devină nesustenabile și importanța unei arhitecturi robuste de gestionare a crizelor la nivelul Uniunii Europene. Experiența Greciei, a concluzionat Stournaras, demonstrează că, deși stabilizarea macroeconomică a fost în cele din urmă atinsă, costul în termeni de producție pierdută, coeziune socială și capital uman a fost imens, o lecție ce trebuie să ghideze viitoarele intervenții economice.