Modele internaționale de reformă administrativă: Lecții pentru Moldova de la expertul Consiliului Europei

În cadrul Adunării Cetățenești dedicate reformei administrației locale, Daniel Popescu, expert în cadrul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, a prezentat o analiză comparativă a modelelor de amalgamare teritorială implementate în diverse state europene, oferind o perspectivă valoroasă pentru Republica Moldova.

Expertul a demontat mitul conform căruia fragmentarea teritorială excesivă, o problemă cu care se confruntă și Moldova (cu 892 de primării), ar fi o moștenire exclusiv sovietică. El a subliniat că aceasta a fost o provocare comună pe întreg continentul, determinată istoric de necesitatea accesului rapid la terenurile agricole.

Domnul Popescu a clasificat reformele administrative în trei mari categorii. Primul model este cel „de sus în jos” (top-down), în care autoritățile centrale decid și impun o nouă hartă administrativă, exemplul clasic fiind Suedia, care a realizat acest proces în două etape, în anii '50 și '70. Al doilea model este cel pur voluntar, unde comunitățile decid singure să se unească, adesea cu rezultate modeste și pe perioade foarte lungi, cum a fost cazul în Olanda, unde procesul a durat 30 de ani pentru a reduce numărul de primării la jumătate. Norvegia și Finlanda au avut, de asemenea, experiențe mixte cu abordarea voluntară.

Al treilea model, considerat de succes în Danemarca, este cel mixt sau „voluntar-constrângător”. În acest caz, autoritățile centrale oferă o perioadă pentru amalgamare voluntară, susținută de stimulente financiare, dar stabilesc un termen limită, după care intervenția devine normativă, impusă de la centru. Această abordare, care pare să fie și calea aleasă de Moldova, a permis Danemarcei să-și reducă drastic numărul de colectivități locale în două etape.

Analizând experiența statelor din fostul spațiu sovietic, expertul a menționat că majoritatea au optat pentru reforme de tip „de sus în jos”. Estonia a folosit un model în două etape, similar celui danez, în timp ce Letonia și Lituania au implementat amalgamarea direct, prin decizie centrală. Aceste reforme au fost, în general, mai de succes atunci când au fost realizate rapid după obținerea independenței.

O concluzie importantă a prezentării a fost că amalgamarea voluntară este un proces foarte dificil, lent și cu rezultate limitate, în timp ce modelele care implică o intervenție normativă din partea statului s-au dovedit a fi mai eficiente în atingerea obiectivelor de consolidare administrativă.