Zonele de protecție a monumentelor istorice: Noua lege stârnește controverse între autorități și mediul de afaceri
Proiectul de lege privind protejarea monumentelor istorice, discutat în cadrul unor consultări publice la Ministerul Culturii, a generat dezbateri aprinse pe marginea instituirii automate a unor zone de protecție în jurul monumentelor. Conform proiectului, aceste zone ar urma să aibă raze fixe de 100, 200 sau 500 de metri, în funcție de tipul monumentului și amplasarea acestuia, o practică inspirată din legislația unor țări precum Austria și Cehia.
Reprezentanții mediului de afaceri și-au exprimat îngrijorarea că această abordare rigidă ar putea afecta în mod nejustificat proprietarii de imobile și terenuri care, deși nu au valoare istorică, se află în perimetrul acestor zone. Unul dintre participanți a oferit un exemplu concret în care o cale de acces a unei uzine a intrat în zona de protecție a nucleului istoric, obligând proprietarul să obțină avize suplimentare pentru lucrări care nu afectau direct patrimoniul. „Este oare corect ca această zonă rigidă, fixă, de 100 de metri să fie tratată la fel pentru tot nucleul istoric?”, a întrebat un reprezentant al businessului, subliniind că astfel de norme pot bloca dezvoltarea afacerilor și pot crea obstacole birocratice pentru intervenții minore, cum ar fi reparațiile sau amenajările.
De cealaltă parte, oficialii Ministerului Culturii și experții din cadrul Consiliului Național al Monumentelor Istorice (CNMI) au argumentat că aceste zone sunt esențiale pentru protejarea contextului urbanistic și a percepției vizuale a monumentelor, fiind o practică standard la nivel internațional și o cerință în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Aceștia au explicat că scopul nu este de a interzice orice fel de intervenție, ci de a se asigura că noile construcții sau modificări nu deteriorează valoarea monumentului.
Ca un compromis, s-a convenit asupra necesității de a clarifica în lege tipurile de intervenții permise în zonele de protecție. Propunerea acceptată a fost de a stabili o listă de lucrări minore (reparații, amenajări de teritoriu fără construcții capitale) care nu ar necesita avizul CNMI, simplificând astfel procedura pentru proprietari. De asemenea, s-a discutat despre stabilirea unui termen-limită în care autoritățile să elaboreze planurile zonale de protecție detaliate, pentru a elimina incertitudinea generată de razele fixe automate. Discuțiile subliniază tensiunea dintre conservarea strictă a patrimoniului și nevoia de flexibilitate pentru dezvoltarea economică a zonelor istorice.