Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” va fi reorganizat în liceu teoretic

Consiliul Municipal Chișinău a aprobat, în ședința de marți, proiectul de decizie privind reorganizarea Instituției Publice Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” în Instituția Publică Liceul Teoretic „Dumitru Matcovschi”. Decizia a fost luată cu 37 de voturi „pentru”.
Potrivit raportorului, directorul adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi, această transformare vine ca răspuns la o serie de factori, inclusiv creșterea constantă a numărului de elevi în instituție și disponibilitatea spațiilor necesare pentru extindere. Demersul a fost inițiat de administrația gimnaziului, care a constatat că dispune de capacitatea de a găzdui clase liceale.
„Instituția dispune de spații, dar în același timp și numărul elevilor în respectiva instituție a fost în creștere. La ziua de astăzi, instituția dispune de două clase la paralelă pentru toate categoriile de clase, începând cu clasa I până în clasa a IX-a”, a explicat Pavaloi în fața consilierilor.
Reorganizarea va permite asigurarea continuității studiilor pentru absolvenții claselor a IX-a, care până acum erau nevoiți să caute alte instituții pentru a-și finaliza studiile liceale. Propunerea a venit și ca urmare a multiplelor solicitări din partea părinților absolvenților, care doreau ca elevii să-și poată continua parcursul educațional în aceeași instituție.
Implementarea se va face treptat. Începând cu noul an de studii, vor fi deschise două clase de a X-a, urmând ca în anul viitor acestea să devină clase de a XI-a, asigurând astfel un ciclu liceal complet. Finanțarea instituției se va ajusta conform noii formule de bugetare per elev, odată cu adăugarea treptei liceale.
Consilierii municipali au adresat întrebări legate de capacitatea instituțională, costurile estimative ale reorganizării și asigurarea că nu se va ajunge la o supraaglomerare. Raportorul a dat asigurări că spațiile existente permit extinderea fără a crea probleme și că bugetarea va fi gestionată corespunzător prin formula de finanțare existentă. Decizia a fost susținută de majoritatea fracțiunilor prezente, fiind considerată un pas necesar pentru dezvoltarea instituției și pentru a răspunde nevoilor comunității.