Ancheta CNA privind certificatele IT false: Ministerul Educației salută intervenția și promite anularea documentelor frauduloase

Ministerul Educației și Cercetării salută intervenția promptă a Centrului Național Anticorupție (CNA) în cazul investigării obținerii frauduloase a unor certificate IT internaționale, folosite de elevi pentru a fi scutiți de proba de bacalaureat la informatică. Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că, dacă se vor depista abateri, certificatele vor fi anulate, iar elevii respectivi vor fi obligați să susțină examenul.
Oficialul a confirmat că în ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de elevi care au obținut astfel de certificate pentru a beneficia de scutirea de la examen cu nota 10 din oficiu. Acesta a menționat că ministerul a avut o sesizare anterioară, venită chiar de la organismul internațional de certificare, cu privire la un centru din Republica Moldova care nu respecta bunele practici în desfășurarea examinărilor, cum ar fi lipsa camerelor video. „Și în acel caz, noi am anulat acele certificate, respectiv elevii au fost obligați să meargă la examen”, a precizat ministrul.
În cazul respectiv, centrului i-a fost retrasă acreditarea internațională, ceea ce l-a împiedicat să mai ofere astfel de servicii. Ministrul a sugerat că ancheta actuală a CNA ar putea viza o activitate de amploare, organizată. „Este foarte bine că CNA-ul intervine prompt și îi sancționează pe cei care se fac responsabili”, a adăugat el, subliniind importanța asigurării corectitudinii evaluărilor externe.
Centrele care oferă aceste certificări sunt, în mod normal, acreditate internațional. Dacă se constată că nu au respectat regulile stabilite, acestea trebuie sancționate. În cazul în care se confirmă eliberarea frauduloasă a documentelor, ministerul va lua o decizie privind anularea certificatelor și, implicit, a echivalării notei, forțând elevii implicați să participe la proba de bacalaureat.