Cehia reiterează sprijinul ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE până în 2028

Republica Cehă rămâne un partener cheie și un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova, considerând că integrarea europeană nu este doar un proiect de dezvoltare, ci și unul de securitate. Mesajul a fost transmis de delegația Senatului ceh, condusă de Pavel Fischer, în cadrul discuțiilor avute la Parlamentul de la Chișinău.
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a subliniat importanța parteneriatului cu Cehia, menționând că autoritățile de la Chișinău nu cer „scurtături sau favoruri”, ci doresc să fie evaluate în baza reformelor implementate și a rezultatelor livrate. Obiectivul strategic al Moldovei este finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până la finalul anului 2028. În acest sens, se contează pe susținerea Cehiei pentru deschiderea următoarelor patru grupuri de capitole de negociere până la sfârșitul acestui an, după ce Praga a sprijinit deja deschiderea primelor două.
Pavel Fischer a reafirmat sprijinul masiv al Senatului ceh pentru viitorul european al Moldovei, menționând o rezoluție adoptată în acest sens. Oficialul ceh a fost tranșant, declarând că „nu se potrivește ca Rusia să aibă drept de veto în ceea ce privește viitorul Republicii Moldova”. El a adăugat că Moldova își are locul la masa europeană și că deschiderea noilor capitole de negociere reprezintă o „fereastră de oportunitate” care trebuie valorificată. Sprijinul ceh se manifestă la nivel politic, dar și prin expertiză tehnică, consolidând poziția Chișinăului în dialogul cu instituțiile de la Bruxelles. Ambele părți au convenit că avansarea pe agenda europeană este esențială pentru stabilitatea, securitatea și prosperitatea pe termen lung a Republicii Moldova.