PNL propune măsuri ample pentru încurajarea repatrierii românilor din diaspora
București, 3 octombrie 2024 – Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, și senatorul PNL, Daniel Fenechiu, au susținut astăzi o conferință de presă în care au prezentat un proiect de lege cu măsuri economice, fiscale, culturale și educaționale dedicate românilor din diaspora, menite să faciliteze întoarcerea acestora în țară. Proiectul vizează stimularea repatrierii și valorificarea experienței acumulate de români în străinătate, în contextul crizei forței de muncă cu care se confruntă România.
Senatorul Daniel Fenechiu a subliniat importanța acestui proiect de lege, declarând: "Următoarea criză care va afecta România este criza forței de muncă. Peste șase milioane de români se află în continuare în afara granițelor României. O parte dintre acești români își doresc să se întoarcă acasă. Ei nu au plecat deloc de bine din România, au fost practic alungați de statul român. Cred că trebuie sprijiniți. E un plus și pentru România să folosim inteligența lor, experiența lor."
Printre măsurile propuse se numără: programul "Prima Investiție", care oferă sprijin financiar de până la 250.000 de euro pentru românii din diaspora care investesc în România; acces prioritar la programe guvernamentale precum "Prima Fermă", "Prima Livadă", "Prima Seră", cu finanțări cuprinse între 10.000 și 100.000 de euro; scutiri de la plata impozitului pe profit pentru societățile nou înființate de cetățeni repatriați, până la un plafon de 500.000 de euro; facilități fiscale pentru societățile care angajează persoane din categorii defavorizate; punerea la dispoziție de containere pentru transportul obiectelor personale, cu acoperirea costurilor integral sau parțial de către statul român, în funcție de distanță; acordarea de bilete de călătorie gratuite (dus-întors) pentru cetățenii români care se repatriază de la distanțe de peste 2000 de km; programul "Prima Casă în Diaspora", prin care cetățenii români care lucrează în străinătate pot accesa credite ipotecare garantate de Fondul Român de Garantare a Creditelor, cu subvenționarea dobânzii de către stat; reducerea bazei de impozitare pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru o perioadă de trei ani pentru cei care revin definitiv în România; locuri special rezervate în licee și universități pentru absolvenții școlilor gimnaziale și liceelor românești din străinătate, precum și burse de studiu pentru elevii români din diaspora.
Inițiativa legislativă vine în continuarea eforturilor PNL de a susține comunitățile de români din diaspora. S-au introdus Germania și Marea Britanie în programul "ILER", programul de învățare a limbii române cu profesori plătiți de Ministerul Educației, și s-a mărit numărul de clase pentru cetățenii români din diaspora care doresc să își învețe copiii limba română. De asemenea, s-au deschis consulate noi în Birmingham, Frankfurt, Nürnberg, Nantes și se urmărește deschiderea ICR-ului la Atena.
Senatorul Fenechiu a adăugat: "Aceștia vin cu specializări făcute, validate pe piețe cu economie extrem de funcțională și, de asemenea, acești oameni vin înapoi cu o experiență în care au reușit în țările respective. Deci, practic, trebuie să folosim această experiență a acestor oameni pentru statul român."
Proiectul de lege își propune să creeze un cadru favorabil pentru întoarcerea românilor din diaspora și să contribuie la dezvoltarea economică și socială a României.