Programul de mentorat pentru creșe de tip familial din Moldova se încheie cu succes
CHIȘINĂU, Moldova – 25 noiembrie 2024 – Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a marcat finalizarea unui program de mentorat inovator pentru prestatorii de servicii alternative de îngrijire a copiilor de tip familial, într-un eveniment desfășurat astăzi, 25 noiembrie 2024. Programul, lansat în decembrie 2023 cu suportul Street Child UK și UBS Optimus Foundation, a avut ca scop susținerea dezvoltării creşelor de tip familial în Republica Moldova, un serviciu alternativ de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la trei ani, reglementat prin Legea nr. 367/2022.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, societății civile, parteneri de dezvoltare și, cel mai important, fondatorii a cinci creșe de tip familial deja funcționale. Discuțiile s-au axat pe rezultatele programului, lecțiile învățate, barierele întâmpinate și recomandările pentru îmbunătățirea cadrului legal și a procesului de implementare a acestui serviciu vital pentru familiile cu copii mici.
„Acest serviciu este atât de frumos și atât de inovativ pentru Republica Moldova," a declarat o reprezentantă a CPD. "Începând cu anul 2022, această lege vine să reglementeze trei tipuri noi de servicii, inclusiv serviciile de îngrijire de tip familial. Aceste servicii sunt foarte importante atât pentru societate, cât și pentru țară și pentru familii, pentru că au scopul de a ajuta, de a susține familiile cu copii mici."
Programul de mentorat a oferit suport financiar de până la 3000 de euro, consultanță juridică, instruiri și mentorat personalizat pentru înființarea și funcționarea creşelor de tip familial. "Am aplicat la acest program pentru că a fost acest suport financiar pe care nouă ni l-a oferit și cumva am minimalizat riscul de a începe o afacere în domeniul educației," a declarat o participantă la program. "Am avut tot suportul din partea organizației. Orice întrebare pe care le-am acordat, am primit imediat răspuns."
Un alt aspect important subliniat în cadrul evenimentului a fost deschiderea autorităților față de acest tip de servicii. "Doamna deputat a fost vocea legislației în Republica Moldova și va fi," a afirmat o reprezentantă CPD, referindu-se la un membru al Comisiei Protecție Socială, Familie și Sănătate. "Chiar dacă nu era în această comisie de profil care este acuma, ea a reușit să meargă în toate comisiile și să vorbească cu oricine trebuia ca proiectul de lege să fie aprobat."
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a reiterat angajamentul guvernului pentru susținerea familiilor cu copii mici și extinderea serviciilor de îngrijire. "Uite, aceste idei prind viață, ele sunt solicitate de către părinți," a declarat ministrul. "Eu vreau în special să mulțumesc tuturor acestor antreprenori care și-au asumat acest risc."
În încheiere, CPD a anunțat organizarea unui eveniment viitor dedicat rețelei de prestatori de servicii alternative de îngrijire a copiilor, pentru a facilita schimbul de experiență și bune practici și a consolida colaborarea în acest domeniu.