Comisia Electorală Centrală a evaluat pregătirile pentru alegerile parlamentare și a examinat contestații electorale
Chișinău, 26 septembrie 2025 – Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a întrunit astăzi într-o ședință publică pentru a evalua stadiul pregătirilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie și pentru a examina o serie de contestații și sesizări depuse în contextul campaniei electorale. Ședința, prezidată de Angela Caraman, a reunit reprezentanți ai principalelor autorități publice implicate în organizarea scrutinului.
În deschiderea ședinței, președinta CEC, Angela Caraman, a prezentat un raport detaliat privind gradul de implementare a responsabilităților suplimentare ce revin autorităților administrației publice centrale și locale pe parcursul perioadei electorale. Raportul a subliniat colaborarea strânsă cu instituții precum Inspectoratul General al Poliției, Agenția Servicii Publice, Administrația Națională a Penitenciarelor și altele, care asigură buna desfășurare a procesului electoral.
S-a menționat că, în perioada 22 iulie – 24 septembrie, Agenția Servicii Publice a eliberat peste 66.500 de acte de identitate, dintre care aproximativ 7.000 sunt buletine de identitate provizorii. De asemenea, s-a confirmat că oficiile ASP vor activa în ziua alegerilor, 28 septembrie, cu un program extins de la ora 7:00 la 21:00, pentru a facilita documentarea cetățenilor.
„Efortul comun al instituțiilor este esențial pentru reușita întregului proces electoral. Doresc să le mulțumesc colegilor din instituțiile publice pentru sprijinul acordat și pentru modul prompt în care au răspuns solicitărilor noastre, asigurând buna organizare și desfășurare a scrutinului”, a declarat Angela Caraman.
Agenda ședinței a fost modificată la propunerea membrului CEC, Pavel Postica, pentru a oferi timp suplimentar de pregătire unuia dintre subiecții vizați într-o sesizare. Astfel, examinarea sesizării ce vizează Partidul Politic Moldova Mare, depusă de Inspectoratul General al Poliției, Serviciul de Informații și Securitate și Centrul Național Anticorupție, a fost amânată pentru finalul ședinței.
„Este important să asigurăm respectarea dreptului la apărare. Pentru a oferi părților vizate timpul necesar pentru a analiza materialele dosarului, am propus examinarea acestei chestiuni la finalul ședinței”, a explicat Pavel Postica.
În continuarea lucrărilor, Comisia a început examinarea unei contestații depuse de Partidul Acțiunii și Solidaritate împotriva Blocului Electoral Alternativa și a domnului Ion Ceban, candidat la funcția de deputat. În cadrul ședinței au fost dezbătute aspecte procedurale, inclusiv cele legate de respectarea termenelor de depunere a referințelor de către părțile vizate.
Membrii Comisiei Electorale Centrale continuă să monitorizeze respectarea legislației electorale și să asigure un cadru transparent și echitabil pentru toți concurenții electorali.