Alegerile parlamentare din 2025, validate: Peste 1,5 milioane de cetățeni au votat, anunță Comisia Electorală Centrală
CHIȘINĂU, 28 septembrie 2025 – Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat în această seară validarea alegerilor parlamentare din 2025, după ce pragul necesar de participare a fost atins. Într-un briefing de presă susținut la ora 21:30, CEC a prezentat primele date centralizate privind prezența la urne și a subliniat importanța unui proces de numărare a voturilor corect și transparent.
Până la ora închiderii secțiilor de votare de pe teritoriul țării, la urne s-au prezentat 1.596.530 de alegători, ceea ce constituie o rată de participare de aproximativ 52% din numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși pe liste. Conform Codului Electoral, alegerile sunt considerate valabile dacă la ele participă cel puțin o treime din numărul de alegători, condiție care a fost îndeplinită.
„Astăzi, Republica Moldova și-a trăit sentimentul de responsabilitate comună pe parcursul întregii zile a scrutinului. Alegerile parlamentare reprezintă un moment definitoriu pentru democrația noastră”, a declarat un reprezentant al Comisiei Electorale Centrale. „Fiecare buletin de vot, cu opțiunea exprimată, este mai mult decât un drept exercitat. Este o dovadă a angajamentului responsabil și a activismului civic.”
Potrivit CEC, toate secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova și-au încheiat activitatea la ora 21:00, fără a fi înregistrate întreruperi ale fluxului de alegători sau alte inconveniente majore. Procesul electoral continuă în secțiile de votare deschise în Europa de Vest și pe continentul american, unde numărarea buletinelor va începe după închiderea acestora. În țară, a demarat deja procedura de numărare a voturilor, care se desfășoară în condiții de maximă legalitate și transparență.
Pe parcursul zilei, au fost semnalate mai multe nereguli, printre care fotografierea buletinelor de vot, agitație electorală în ziua scrutinului, transportarea organizată a alegătorilor și tentative de corupere. De asemenea, au existat cazuri în care cetățenii nu s-au regăsit pe listele electorale de bază, aceștia având posibilitatea de a vota pe liste suplimentare. CEC a dat asigurări că toate sesizările vor fi examinate conform procedurilor legale.
Reprezentantul CEC a mulțumit tuturor cetățenilor care au participat la vot, precum și celor peste 24.000 de funcționari electorali implicați în organizarea scrutinului. „Asigurăm că fiecare vot va fi numărat cu atenție și responsabilitate. Facem un apel către toți actorii implicați în procesul electoral, în special către concurenți, să aștepte cu calm anunțarea rezultatelor finale și oficiale și să utilizeze mecanismele legale pentru a contesta eventualele nereguli”, a adăugat acesta.
Datele prezentate în cursul serii sunt preliminare, fiind procesate prin intermediul sistemului informațional automatizat „Alegeri”. Birourile electorale ale secțiilor de votare au la dispoziție 48 de ore de la închiderea secțiilor pentru a preda procesele-verbale în original. Comisia Electorală Centrală va organiza un nou briefing de presă luni, 29 septembrie, la ora 10:00, pentru a prezenta rezultatele preliminare actualizate ale scrutinului parlamentar.