Bună ziua, stimați colegi. Sper că ați avut un Crăciun foarte frumos, foarte reușit, alături de cei dragi. Și Moș Crăciun a fost foarte drăguț cu toții.
Dar între timp am intrat în perioada de iarnă, în sensul adevărat al cuvântului. Și deși eu îmi amintesc de acele ierni când mă duceam cu schiurile la școală, dar și acei fulgi pe care i-am avut și acel polei care s-a creat în țară, a creat niște condiții meteo nefavorabile și a generat multe dificultăți și accidente nedorite.
Dar în acest context, vreau să mulțumesc în primul rând drumarilor, care au făcut un lucru extraordinar și au asigurat și au menținut circulația pe toate tronsoanele. Am primit și rapoartele, între timp, și am reușit să evităm accidente grave.
Au fost implicate 140 autospeciale în distribuirea materialului antiderapant. Și desigur, cu siguranță vreau să mulțumesc și colegilor din poliție pentru patrulare, pentru tot efortul și și au fost alături de cetățeni în situații excepționale și i-au ajutat pe toți.
Cred că în aceste zile trebuie să acordăm o atenție specială copiilor, care trebuie supravegheați un pic mai mult. Vreau să atenționez și pe părinții, să încercăm să evităm locurile periculoase, în special iazurile care au început să înghețe, dar nu au înghețat complet.
Să fim atenți. Și aș vrea să atenționez și pe colegii de la Ministerul Energiei, am fost atenționați asupra cazurilor de folosire a energiei și utilizarea sobelor și diferitor surse de încălzire, crearea unui conținut de CO ridicat, care poate aduce la niște cazuri grave și de incendii domestice.
Adică, în aceste zile de sărbătoare, când suntem puțin mai relaxați, să nu uităm că oricum riscurile există, mai ales cât privește părțile vulnerabile: copiii, vârstnicii. Să fim foarte atenți, prudenți și să continuăm acest efort ca să petrecem sărbătorile frumos, bine, fără accidente, să ne bucurăm de aceste zile luminate.
Deci, acuma începem ședința noastră, cred că ultima a anului acesta și începem tradițional cu privire la resursele umane. Și primul raportor este domnul ministru Vladislav Cojuhari. Vă rog.
[Vladislav Cojuhari] Mulțumesc. Stimate domnule Prim-ministru, stimați membri ai Guvernului, în temeiul articolului 7 litera I din Legea 136 cu privire la Guvern, se propune eliberarea domnului Stanislav Copetzchi din funcția de secretar de stat al Ministerului de Justiției, din data de 29 decembrie 2025, în baza cererii de demisie. Și pe această cale, din numele întregului efectiv, chiar sincer dorim să-i mulțumim pentru efortul depus, pentru munca realizată și să-i urăm un drum bun și succes în continuare în toate domeniile pe care le va realiza în continuare. Mersi mult.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mulțumesc. Se aprobă. Domnul ministru Gavriliță, vă rog.
[Petru Gavriliță] Stimate domnule Prim-ministru, stimați colegi, eu am două propuneri împreună, colegii o să-mi spună dacă trebuie să le votăm separat. Începând cu data de 5 ianuarie, se propune încetarea raporturilor de serviciu a doamnei Ana Luca din funcția de secretar general adjunct la Ministerul Finanțelor, urmare a transferului într-o altă autoritate publică. Și din aceeași dată, de 5 ianuarie, se propune numirea doamnei Lidia Ababei în funcția de secretar general adjunct al Ministerului Finanțelor.
[Prim-ministru] Deci putem vota pentru ambele decizii, da? Împreună. Cine e pentru? Mulțumesc. Se aprobă. Cancelaria de Stat, domnul Buzurog.
[Artur Buzo] Domnule prim-ministru, stimați colegi, în temeiul prevederilor legale, se propune numirea doamnei Cristina Nistor în funcția de șef adjunct al oficiului teritorial Edineț al Cancelariei de Stat, începând cu data de 5 ianuarie 2026. Doamna Nistor va contribui la implementarea politicilor guvernamentale la nivel local și coordonarea activității serviciilor deconcentrate în teritoriu. De asemenea, în calitate de șef adjunct al Oficiului teritorial Edineț, va facilita comunicarea între administrația centrală și locală și va asigura un răspuns rapid la necesitățile cetățenilor. Rog suportul dumneavoastră. Vă mulțumesc.
[Prim-ministru] Da, mulțumesc, domnul Buzo. Cine e pentru această decizie? Mulțumesc, se aprobă.
Deci, punctul doi al agendei. Doamna viceprim-ministru Gherasimova, vă rog.
[Cristina Gherasimov] Stimate domnule prim-ministru, dragi colegi, propun astăzi spre aprobare Guvernului actualizarea Programului Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru perioada 2025-2029. Acesta fiind documentul principal care ghidează în mod coerent și unitar reformele necesare pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Această actualizare este necesară pentru a reflecta progresele realizate de țara noastră în dialogul cu Uniunea Europeană, inclusiv rezultatele procesului de evaluare pe capitole, așa-numitul screening bilateral, care a fost finalizat în luna septembrie a acestui an, precum și recomandările formulate de Comisia Europeană în raportul său de extindere pentru acest an.
Totodată, documentul integrează noi angajamente asumate de autorități în cadrul negocierilor de aderare. Prin actualizarea acestui program, reunim într-un singur document toate acțiunile legislative și de implementare care trebuie realizate în următorii ani pentru domenii esențiale precum justiția, economia, mediul, agricultura sau educația.
Sunt integrate de asemenea foile de parcurs privind statul de drept, reforma administrației publice și funcționarea instituțiilor democratice, precum și acțiunile din agenda de reforme aferentă planului de creștere. Programul actualizat oferă o claritate instituțională mai bună, stabilește termene concrete, responsabilități exacte și mecanisme de monitorizare, astfel încât implementarea reformelor să fie mai bine coordonată și mai ușor de urmărit.
Pentru cetățeni, acest program înseamnă instituții mai eficiente, servicii publice mai accesibile, reguli mai corecte, mai multă transparență, precum și o economie mai competitivă, aliniată la standardele europene. Actualizarea programului a fost realizată în urma unui proces amplu de consultare publică, cu implicarea societății civile, a mediului de afaceri și a mediului academic.
Prin adoptarea acestei hotărâri de guvern, reafirmăm angajamentul nostru de a continua ferm și responsabil parcursul european al țării, prin reforme reale, planificate și orientate spre cetățeni. În conformitate cu cadrul normativ în vigoare și în temeiul celor expuse, rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine e pentru? Vă mulțumesc. Se aprobă.
Domnul viceprim-ministru Osmochescu, vă rog.
[Dumitru Alaiba] Mersi. Stimate domnule prim-ministru, stimați colegi, propunem spre aprobare semnarea unui acord de grant între Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ, pentru care mulțumim, pentru avansarea colaborării în cadrul proiectului „Întreprinderi și comunități puternice pentru Moldova”. Pe scurt, este un proiect care ajută întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova să eficientizeze consumul de energie și să devină mai stabile în fața crizelor energetice.
Sprijinul se oferă sub formă de granturi pentru investiții în echipamente moderne, tehnologii noi și soluții de energie regenerabilă. Grantul oferit este în valoare de 1,85 milioane de euro, iar bugetul total al proiectului este de 3,68 milioane de euro, diferența fiind acoperită de antreprenori. Cel puțin 24 de IMM-uri din Moldova vor beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de lei.
Cu acest suport, întreprinderile vor putea să-și modernizeze utilajele, să reducă consumul de energie, să scadă cheltuielile lunare în procesul de producere și prestare a serviciilor și să devină mai competitive în piața noastră, dar și pe extern. Este important de menționat că acest proiect vine să susțină eforturile Guvernului per ansamblu pentru dezvoltarea unei economii reziliente și robuste și va fi implementat până în 30 septembrie 2026. La fel, propunem să fie desemnat domnul Vadim Codreanu, directorul ODA, pentru semnarea acestui acord. Reieșind din cele expuse, vă rog susținerea.
[Prim-ministru] Da, mulțumesc. Am discutat proiectul și rog să-l susținem. Cine e pentru? Vă mulțumesc, se aprobă.
Domnul ministru Gavriliță, vă rog.
[Petru Gavriliță] Stimate domnule prim-ministru, stimați membri ai Guvernului, propun proiectul hotărârii, propun spre aprobare proiectul hotărârii de Guvern privind stabilirea pentru anul 26 a marjei maxime în cadrul programului de stat Prima Casă. Marea parte menținem parametrii, fapt ce va permite în continuare acordarea creditelor ipotecare până la 30 de ani. Deci la moment nu se fac schimbări în program. Rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Da, un proiect important. Rog susținere. Mersi. Se aprobă.
Domnul viceprim-ministru Osmochescu, cu mai multe proiecte.
[Dumitru Alaiba] Mersi mult. Domnule prim-ministru, stimați colegi, venim cu un pachet care ține să consolideze securitatea cibernetică a Republicii Moldova. Primul fiind proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea Programului Național de Securitate Cibernetică pentru anii 2026-2030. Este prevăzut în documentele strategice ale Republicii Moldova.
Programul în cauză detaliază și concretizează politica națională în domeniul securității cibernetice, asigurând implementarea prevederilor Strategiei Naționale de Transformare Digitală 2023-2030. Principalele domenii de intervenție pe scurt ar fi consolidarea capacității operaționale, combaterea criminalității informatice, educație și sensibilizare, cooperare internațională.
Deși o parte considerabilă din suma totală de 73,1 milioane de lei nu sunt disponibile la acest moment, acoperirea financiară urmează a fi reflectată în CBTM și bugetul de stat, iar autoritățile și instituțiile responsabile vor continua dialogul cu partenerii de dezvoltare pentru a acumula resursele financiare necesare. Reieșind din acestea, vă rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mersi, se aprobă. Continuați, vă rog.
[Dumitru Alaiba] La fel, proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea conceptului sistemului informațional „Registrul de stat al incidentelor cibernetice” și a regulamentului Registrului de stat al incidentelor cibernetice, a fost elaborat în scopul evidenței datelor privind apariția, evoluția și soluționarea incidentelor cibernetice, a automatizării proceselor de identificare, înregistrare, documentare, clasificare, analizare și gestionare a unor astfel de incidente, al monitorizării și evidenței alertelor cibernetice și vulnerabilităților.
Proiectul prevede aprobarea a două documente, cum spuneam, conceptul sistemului și regulamentul registrului de stat. Implementarea acestor două documente va consolida la nivel național procedurile de raportare și evidența incidentelor, alertelor și vulnerabilităților cibernetice. Reieșind din aceasta, rog susținerea.
[Prim-ministru] Mulțumesc. Cine este pentru această decizie? Vă mulțumesc, se aprobă. Continuați, vă rog.
[Dumitru Alaiba] Mersi mult. Următoarea hotărâre de Guvern, proiect de hotărâre de Guvern, ar fi aprobarea regulamentului cu privire la elaborarea, actualizarea și implementarea Planului național de răspuns la incidente cibernetice și crize cibernetice. A fost elaborat în scopul stabilirii cadrului normativ necesar pentru elaborarea, actualizarea și implementarea prevederilor Planului național de răspuns la incidente cibernetice și crizele în domeniul securității cibernetice.
Proiectul de act normativ stabilește cerințe față de conținutul Planului național de răspuns la incidente cibernetice și crizele în domeniul securității cibernetice, procesul de elaborare, inclusiv etapele acestui proces și așa mai departe. Finalitățile urmărite de la implementarea prevederilor proiectului includ crearea unui mecanism eficient de coordonare la nivel național, instituirea procedurilor și mecanismelor de cooperare între sectorul public și privat, integrarea mecanismelor și instrumentelor de răspuns la incidente și crize cibernetice și protecția infrastructurii critice, reducând riscul de întreruperi majore și asigurând continuitatea serviciilor esențiale. Iarăși, în baza celor expuse, rog susținerea acestui proiect de hotărâre de Guvern.
[Prim-ministru] Da, vă mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mulțumesc, se aprobă. Continuați, vă rog.
[Dumitru Alaiba] În continuare, mersi, proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea regulamentului privind divulgarea coordonată a vulnerabilităților în domeniul securității cibernetice. Stabilește cadrul necesar pentru instituirea unui mecanism standardizat de identificare, raportare și remediere a vulnerabilităților în domeniul securității cibernetice. Măsura este esențială pentru implementarea prevederilor Legii 48 din 2023 privind securitatea cibernetică, dar și pentru transpunerea directivelor Uniunii Europene.
Definește un cadru procedural clar pentru divulgarea coordonată a vulnerabilităților în domeniul tehnologiei informației, clarificând rolurile și responsabilitățile tuturor părților implicate, precum și procedurile pentru evaluarea, clasificarea, remedierea și divulgarea publică a vulnerabilităților. Stabilește la fel un cadru procedural pentru procesul de divulgare coordonată în domeniul securității cibernetice, dar și instituirea unui mecanism sigur de notificare, evidență și gestionare a vulnerabilităților, protecția legală a raportorilor. Reieșind din cele expuse, rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mulțumesc, se aprobă. Continuați, vă rog.
[Dumitru Alaiba] Și ultimul pentru astăzi, proiect de hotărâre a Guvernului cu privire la supravegherea și controlul de stat asupra respectării cadrului normativ în domeniul securității cibernetice de către furnizorii de servicii în sectoarele critice. Proiectul de hotărâre a fost elaborat în temeiul prevederilor legii privind securitatea cibernetică. Este inclus în documentele strategice, cum spuneam și mai anterior, care constituie un criteriu de referință în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Proiectul de act normativ spre examinare are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic, organizatoric și procedural de exercitare de către ASC, Agenția pentru Securitate Cibernetică, a funcției de supraveghere și control de stat. De asemenea, proiectul pune în sarcină Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării elaborarea în comun cu Agenția pentru Securitate Cibernetică a metodologiei prin controlul de stat. În acest context, proiectul de hotărâre prezintă un document necesar pentru asigurarea realizării prevederilor deja existente în cadrul juridic al Republicii Moldova. Rog susținerea și pentru aceasta.
[Prim-ministru] Da, mulțumesc. Cine e pentru? Mersi, se aprobă.
Domnul viceprim-ministru Bolea, vă rog.
[Vladimir Bolea] Bună ziua, colegi. Prin prezentul proiect de hotărâre de Guvern, se propune consolidarea capacităților instituționale a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în contextul necesității adaptării structurii organizaționale la noile responsabilități asumate, în special cele de transpunere a legislației europene.
Creșterea capacității administrative a ministerului rezultă din extinderea domeniilor de activitate gestionate prin instituirea a două subdiviziuni noi, cu funcție de elaborare și promovare a politicilor în domeniul securității industriale și reglementării tehnice pentru echipamentele industriale și a unei subdiviziuni responsabile de promovarea politicilor de mobilitate urbană și a sistemelor inteligente de transport. Consolidarea capacităților instituționale și modificările operate în structura ministerului va eficientiza activitatea instituției pentru a răspunde provocărilor actuale și a livra rezultate concrete pentru cetățeni și pentru dezvoltarea țării. În contextul celor spuse, rog susținerea proiectului. Vă mulțumesc.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine este pentru această decizie? Vă mulțumesc, se aprobă.
Domnul ministru Cojuhari, vă rog.
[Vladislav Cojuhari] Mulțumesc. Stimate domnule prim-ministru, stimați membri ai Guvernului. Prezint atenției dumneavoastră proiectul hotărârii de Guvern care are drept obiectiv aprobarea regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Aceasta este realizată în vederea punerii în aplicare a modificărilor efectuate în legea 140 din 2025.
Iar prin această lege, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală își schimbă statutul juridic, trecând din subordinea Guvernului ca autoritate administrativă centrală, în subordinea Ministerului Justiției ca autoritate administrativă din subordinea ministerului. Aprobăm totodată și regulamentul nou, cadru normativ care rămâne în strânsă corelare cu cadrul legal.
Proiectul nu modifică domeniul de competență și atribuțiile de bază ale Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Acesta reglementează exclusiv modul de organizare și funcționare a instituției în noul cadru de subordonare, adică vorbim de misiune, domeniu de activitate, structura organizatorică, conducere, drepturile și responsabilitățile agenției, precum și efectivul limită de personal.
Drept rezultat, avem un proiect care asigură continuitatea funcțională a Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală, coerența cadrului normativ și integrarea instituției în arhitectura administrativă a Ministerului Justiției, inclusiv în contextul amplificării și realizării măsurilor asumate pe procesul de protecție a proprietății intelectuale. Vă mulțumesc mult și rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Vă mulțumesc. Se aprobă. Domnul ministru Ceban.
[Ion Ceban] Stimate domnule prim-ministru, domnilor și doamnelor miniștri, prezint atenției dumneavoastră proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. El este elaborat în contextul Legii 140 din 2025 pentru modificarea unor acte normative privind migrarea autorităților administrative centrale și hotărârii Guvernului 284/2025 privind reglementarea modului de organizare și funcționare a autorităților administrației publice centrale și speciale.
Deci scopul proiectului nominalizat constă în implementarea prevederilor legii, stabilirea cadrului organizatoric și funcțional, să asigure capacitatea Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale de a aplica standarde și cerințe în domeniul medicamentului. Prevederile proiectului principale este aprobarea regulamentului privind organizarea și funcționarea AMDM, expunerea în redacție nouă a structurii.
AMDM își adaptează structura la implementarea integrală a legislației armonizate cu Uniunea Europeană, extinderea competențelor instituționale în domeniu, eficientizarea managementului intern și a procesului decizional, asigurarea transparenței și supravegherii continue a pieței medicamentelor și dispozitivelor medicale. Asigurarea unui control eficient al pieței și a protecției sănătății publice, prevenirea situațiilor de criză, lipsurilor de medicamente, alerte de siguranță și altele.
Deci, precizăm că modificările în structură, inclusiv suplinirea statelor de personal, vor fi acoperite integral din contul veniturilor încasate de AMDM. În acest context, cheltuielile pentru măsurile propuse urmează să fie acoperite, deci AMDM are sursă de finalizare, contribuind la veniturile din prestarea serviciilor contra plată. Deci, proiectul hotărârii de Guvern a avut toate avizele respective și în acest context rog susținerea acestui proiect. Mulțumesc.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc mult, domnul ministru. Cine e pentru această decizie? Vă mulțumesc. Se aprobă. Domnul ministru Gavriliță, vă rog.
[Petru Gavriliță] Stimați membri ai Guvernului, prezint atenției dumneavoastră proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea unor hotărâri ce vizează domeniul fiscal și vamal. Am să precizez că nu e vorba de politici noi, ajustăm actele normative subsecvente urmare a aprobării a două legi în anul 2025. În special aș scoate în evidență că reglementăm, să clarificăm procedura de restituire a sumelor TVA în cazul taxării inverse pentru anumite produse energetice.
Reglementăm procedura de aplicare a programului de stimulare pe termen lung sau ceea ce se numește Stock Option Plan și alt exemplu este concretizarea normelor aferente stabilirii valorii în vamă în cazul importului de automobile folosite. Acestea sunt câteva dintre norme, n-am să trec prin toate, în mare parte proiectul este tehnic. Rog susținerea dumneavoastră.
[Prim-ministru] Da, mulțumesc, domnule ministru. Cine e pentru? Vă mulțumesc. Se aprobă.
Ministerul Energiei, vă rog.
[Ministrul Energiei] Stimate domnule prim-ministru, stimați colegi, propun atenției dumneavoastră proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea proiectului de testare inovativă Vehicle spre Rețea, testarea soluțiilor de încărcare inteligentă și a fluxului bidirecțional de energie Vehicle-to-Grid. Tehnologia Vehicle-to-Grid permite transformarea vehiculului electric dintr-un simplu consumator într-un participant activ la funcționarea sistemului energetic.
Astfel, vorbim despre evoluția prosumatorului către prosumatorul mobil, conectat prin platforme digitale și sisteme moderne de management a energiei. Importanța proiectului rezidă în faptul că acumulatorul unui vehicul electric este tratat ca o resursă distribuită de stocare, nu doar ca un element de consum. În practică, aceasta înseamnă că vehiculul se poate încărca atunci când rețeaua are surplus de energie, poate livra energie electrică înapoi în rețea în perioadele de consum sporit, iar într-o etapă ulterioară poate contribui activ la echilibrarea sistemului electroenergetic, inclusiv în orele de vârf.
Proiectul este implementat într-un cadru experimental controlat, cu derogări punctuale, strict delimitate, cu respectarea cerințelor de siguranță tehnică și fără impact negativ asupra consumatorilor finali sau asupra funcționării rețelei electrice. Accentul este pus pe testare, învățare și evaluare, nu pe introducerea imediată a unor mecanisme comerciale.
Prin aprobarea acestui proiect, Republica Moldova face un pas concret spre rețele inteligente, digitalizarea sectorului energetic și integrarea mobilității electrice în sistemul energetic național. Totodată, acest proiect este primul proiect aprobat în cadrul mecanismului Sandbox Energetic din regiune, poziționând Republica Moldova ca stat pionier în testarea soluțiilor inovatoare care conectează mobilitatea electrică cu piața de energie. În contextul celor menționate, solicit respectuos susținerea proiectului. Mulțumesc.
[Prim-ministru] Mulțumesc mult. Cine e pentru această decizie? Vă mulțumesc, se aprobă.
Doamna ministră Plugaru, vă rog.
[Doina Plugaru] Da, mulțumesc. Stimate domnule prim-ministru, stimați colegi, astăzi venim cu un pachet de servicii sociale pe care propunem spre aprobarea dumneavoastră, în care îmbunătățim standardele de calitate pentru copii, persoane vârstnice și persoane vulnerabile și am să prezint fiecare hotărâre de Guvern separat. Pe scurt, propun să le votăm separat în acest sens.
Deci, prima hotărâre de Guvern ține de Centrul de zi pentru persoanele vârstnice și standardele minime de calitate. Centrele de zi oferă sprijin zilnic persoanelor vârstnice prin alimentare, prin îngrijire, consiliere, asistență juridică după necesitate, reabilitare și activități sociale și au o contribuție la prevenirea izolării și instituționalizării persoanelor vârstnice.
În prezent, cunoaștem că aproximativ 20% din populație are vârsta de 65 de ani și mai mult și aceste servicii comunitare și centre de zi sunt esențiale pentru menținerea autonomiei, dar și incluziunii sociale a persoanelor vârstnice. În acest sens, vă rog să susțineți acest proiect.
[Prim-ministru] Da, vă mulțumesc. Cine e pentru? Vă mulțumesc. Se aprobă. Continuați, vă rog.
[Doina Plugaru] Mulțumesc. Următorul proiect de hotărâre a Guvernului ține de modificarea unui pachet de acte normative privind prestarea serviciilor sociale și am să le numesc care sunt acestea. Este vorba de serviciul social de suport monetar adresat familiilor, serviciul de îngrijire socială la domiciliu, mecanismul de evidență și distribuire a biletelor de reabilitare care sunt acordate pensionarilor, serviciul social pentru consumatori de substanțe psihoactive și pacienți ai terapiei de substituție, centrele sociale regionale pentru asistența persoanelor infectate cu HIV/SIDA și serviciul de adăpost de noapte pentru persoanele care sunt fără adăpost.
Adoptarea acestui proiect care conține acest pachet de servicii va contribui la creșterea calității vieții beneficiarilor, utilizarea mai eficientă a resurselor publice, dar și la consolidarea coeziunii sociale. În acest sens, vă rog să susțineți acest proiect.
[Prim-ministru] Da, vă mulțumesc, doamnă ministră. Cine e pentru? Se aprobă. Continuați, vă rog.
[Doina Plugaru] Următorul proiect al hotărârii de Guvern ține de funcționarea serviciului social, cum este spălătoria socială. Acest proiect răspunde nevoilor urgente ale celor mai vulnerabile grupuri din societatea noastră, cum sunt persoanele vârstnice, persoane cu dizabilități sau familii care sunt aflate în dificultate, care de multe ori nu au acces la aceste servicii esențiale, cum este spălătoria socială.
Prin acest proiect creăm un cadru normativ privind serviciul social de spălătorie socială, care pe lângă faptul că va aduce o calitate în acreditarea și monitorizarea acestui serviciu, va permite și o acoperire mai mare a numărului de beneficiari. Vă rog să susțineți acest proiect.
[Prim-ministru] Mulțumesc. Cine e pentru? Se aprobă. Continuați.
[Doina Plugaru] Următoarea hotărâre a Guvernului ține de reglementarea serviciilor de reabilitare profesională pentru integrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități. Proiectul introduce o abordare care este centrată pe persoană în procesul de reabilitare profesională a tuturor persoanelor cu dizabilități.
Ne propunem să dezvoltăm un sistem integrat de servicii de reabilitare pentru persoanele cu dizabilități, care este orientat spre dezvoltarea, menținerea și redobândirea capacității de muncă, precum și să facilităm accesul egal și nediscriminatoriu pe piața muncii a tuturor persoanelor. În acest sens, vă rog să aprobați proiectul hotărârii de Guvern.
[Prim-ministru] Da, vă mulțumesc. Cine e pentru? Mersi, se aprobă. Continuați, vă rog.
[Doina Plugaru] Următorul serviciu ține de asistența psihologică pentru victimele infracțiunilor și prin acest proiect de hotărâre de Guvern îmbunătățim și standardele minime de calitate a acestui serviciu. Adoptarea acestui proiect va contribui la creșterea calității serviciilor de consiliere psihologică, reducerea riscului de revictimizare și consolidarea sistemului național de sprijin, în special pentru victimele infracțiunilor. Rog aprobarea proiectului de hotărâre.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine este pentru această decizie? Mulțumesc, se aprobă. Continuați, vă rog.
[Doina Plugaru] Da, și un ultim serviciu ține de serviciul social de sprijin pentru victimele violenței sexuale și standardele minime de calitate. Datele naționale arată că, din păcate, un număr semnificativ de femei au fost expuse violenței fizice și sexuale de-a lungul vieții, în timp ce rata raportării rămâne extrem de redusă. De aceea, accesul rapid la servicii specializate, sigure, sensibile la o traumă este esențial pentru prevenirea revictimizării și pentru creșterea încrederii victimelor în instituțiile statului.
Astăzi avem un serviciu similar la Ungheni, care a fost creat din 2023 și a adus deja rezultate pozitive. De aceea ne propunem prin acest regulament să instituim și standarde minime de calitate care să fie aplicabile tuturor furnizorilor de aceste servicii. În acest sens, rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mulțumesc. Se aprobă.
Eu țin să mulțumesc tuturor colegilor care au participat la elaborarea, coordonarea acestor proiecte. Eu cred că este foarte important că reușim să le aprobăm acuma. Nu le trecem în restanță pentru anul viitor. Avem grijă de partea vulnerabilă a societății noastre, care va fi protejată mai bine. Și vă mulțumesc pentru toți și colegilor, sigur că, de la Cancelarie care au stat seri și nopți și weekenduri ca să armonizeze, coordoneze toate proiectele de decizie. Vă mulțumesc.
Domnul ministru Gavriliță.
[Petru Gavriliță] Stimați membri ai Guvernului, prezint atenției proiectul hotărârii privind instituirea moratoriului. Mult așteptat un proiect. Moratoriu asupra încadrării personalului în funcții vacante, înregistrate în sectorul bugetar. Deci în acest an noi avem, în '26, vom avea cu 3 miliarde de lei mai mult pe salarii, sumă care va ajunge la aproape 33 miliarde de lei.
În același timp, este vorba de circa 17.000 de funcții, care dacă nu s-ar pune sub moratoriu, ar putea potențial să extindă factura. Respectiv, tradiția asta este de mai mulți ani. Nu înseamnă că funcțiile incluse sub moratoriu nu pot fi suplinite, dar urmează să acordăm o atenție foarte sporită și în primul rând să vedem acolo unde pot fi eficientizări, realocări înainte de a proceda la suplinirea numărului de personal în sectorul public. În acest context, rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Vă mulțumesc. Cine e pentru? Mersi. Se aprobă. Și continuați, vă rog, domnule ministru.
[Petru Gavriliță] Da, în continuare propun spre aprobare proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea programului Managementul Datoriei de Stat pe termen mediu pentru anii 2026-2028. Acesta stabilește modul de finanțare a deficitului bugetar și gestionarea datoriei de stat, având la bază indicatorii macroeconomici utilizați la elaborarea bugetului pentru 2026. Documentul identifică principalele riscuri, costuri și stabilește intervale țintă pentru menținerea portofoliului datoriei de stat la un nivel sustenabil. În acest context, rog susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mulțumesc, se aprobă. Domnul Gherciu, pentru Ministerul Agriculturii, vă rog.
[Vasile Gherciu] Stimate domnule prim-ministru, stimați membri ai Guvernului, prezint atenției dumneavoastră avizul Guvernului la proiectul de lege privind instituirea unui moratoriu asupra urmăririi silite a bunurilor unor categorii de fermieri, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați în Parlamentul Republicii Moldova. Proiectul are drept scop asigurarea continuității activității agricole și prevenirea intrării în insolvență sau faliment a exploatațiilor agricole de dimensiuni reduse.
Mai exact, proiectul prevede instituirea unui moratoriu de 12 luni asupra urmăririi silite a bunurilor fermierilor micro și mici, afectați de calamitățile naturale, care va permite această perioadă restructurarea datoriilor și rezolvarea problemelor în fond. Suspendarea executării silite și a calculului penalităților pe perioada de moratoriu.
Protecția bunurilor agricole, care vor putea fi folosite în continuare pentru producție, chiar dacă acestea sunt puse sub sechestru. Extinderea protecției și asupra fidejusorilor și a membrilor gospodăriei țărănești care răspund solidar pentru obligațiile fermierului.
Adoptarea proiectului va contribui la menținerea continuității activității agricole, prevenirea falimentelor și protecția patrimoniului fermierilor, dar și la asigurarea stabilității economice și sociale în comunitățile rurale. Totodată, Ministerul Agriculturii va lucra alături de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării la transpunerea directivei 1023, care va oferi un mecanism mai bun pentru protecția fermierilor aflați în dificultate. Reieșind din cele expuse, Guvernul comunică susținerea proiectului de lege cu luarea în considerație a propunerilor de ajustare expuse în aviz. În contextul celor menționate, rog respectuos susținerea proiectului.
[Prim-ministru] Da, vă mulțumesc. Cine e pentru această decizie? Mersi, se aprobă. Țin să îi mulțumesc pe toți colegii. Am discutat proiectul de mai multe ori și în special domnului Buzu pentru că s-a implicat și a reușit să balanseze, după părerea mea, o decizie care n-a fost deloc ușoară.
Vă mulțumesc. Și deoarece a fost ultima decizie, ultimul proiect pe ordinea noastră, chiar vreau să vă mulțumesc de acuma pe toți, cei care ați reușit în ultimele câteva săptămâni să faceți un un finish de an extraordinar, trecând toate deciziile în în albastru și și verde.
Adică, terminăm anul și intrăm într-un an nou fără restanțe. Eu cred că e un rezultat remarcabil și doamna Gherasimov, vă felicit, fiindcă ne-ați coordonat pe toți în acest parcurs și o facem o facem nu pentru că ne cere comisia, dar pentru că ne-am mobilizat noi înșine ca să terminăm anul fără restanțe. Și am reușit.
De aceea vă mulțumesc. Vreau să mulțumesc Cancelaria, fiindcă știu că au lucrat foarte mult, în special weekendul ăsta, ca să terminăm totul. Și intrăm într-o în câteva zile ale anului, o să o să ne mai întâlnim la diferite evenimente, o să vină colindătorii, înțeleg eu mâine să să ne felicite pe toți.
Și vă doresc să vă bucurați de câteva zile. Ziceam că înainte aveam două minute să ne bucurăm și după aceea hai la treabă. Acum avem câteva zile, ceva mai mult, și o să începem anul nou cu cu lucruri bune. Sigur că colegii noștri din ministere, luând în considerare vremea și toate circumstanțele, o să aibă mai puțin timp, dar sper că și ei se vor bucura de aceste zile de sărbătoare.
Mâine avem o conferință la care sunt invitați cu veteranii, la care sunt invitați unii din colegi. Îmi amintesc de acest eveniment. În rest, vă doresc la toți un sfârșit de an luminat și să ne întâlnim, vă doresc sănătate în primul rând, și să ne ocolească toate primejdiile și să avem noroc și baftă și să vă petreceți zilele, cum și eu am de gând, aproape de cei dragi. La mulți ani