Maia Sandu la Strasbourg: Democrațiile europene se confruntă cu un război hibrid fără precedent și trebuie să acționeze rapid pentru a supraviețui
Strsasbourg, 27 ianuarie 2026 – Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a susținut astăzi un discurs istoric în cadrul sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), avertizând asupra celor două războaie care amenință în prezent continentul: agresiunea militară a Rusiei în Ucraina și „războiul invizibil” purtat împotriva democrațiilor prin dezinformare și manipulare. În contextul în care Republica Moldova deține președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, șefa statului a făcut un apel urgent la unitate și la crearea unor noi instrumente legale pentru protejarea spațiului informațional și a proceselor electorale.
În alocuțiunea sa, Maia Sandu a subliniat că Europa nu se confruntă doar cu distrugerea fizică a orașelor din Ucraina, ci și cu o ofensivă menită să erodeze încrederea cetățenilor în propriile instituții și valori. Președinta a evidențiat reziliența Ucrainei ca fiind esențială pentru pacea întregului continent, afirmând că securitatea Moldovei și a Europei depinde direct de rezistența Kievului în fața invaziei ruse.
„Rusia poartă o invazie militară convențională la scară largă a Ucrainei, unde orașele sunt distruse și civilii sunt uciși. Dar un al doilea război se desfășoară în interiorul societăților noastre. Este un război hibrid, un război informațional menit să divizeze oamenii și să ne controleze mințile și inimile”, a declarat președinta Maia Sandu în fața parlamentarilor europeni.
Liderul de la Chișinău a oferit detalii concrete despre amploarea atacurilor hibride cu care s-a confruntat Republica Moldova în ultimii doi ani, descriind modul în care tehnologia și „banii obscuri” au fost folosite pentru a destabiliza țara. Președinta a menționat existența unor rețele coordonate de influență, exemplificând cu o operațiune recentă în care 100 de conturi false pe platforma TikTok au generat 50 de milioane de vizualizări în mai puțin de trei luni, promovând frică și dezbinare.
„Banii obscuri alimentează politica obscură. Fluxurile financiare ilicite fac manipularea scalabilă și persistentă. Acestea plătesc pentru operațiuni de influență, captură politică și dezinformare menite să întoarcă oamenii împotriva propriului stat, împotriva democrației și a libertății”, a avertizat Maia Sandu.
Președinta a atras atenția că Moldova nu este un caz izolat, menționând presiunile similare exercitate asupra Georgiei și Armeniei. Ea a subliniat necesitatea de a proteja „mințile tinere” de războiul cognitiv și a cerut statelor membre ale Consiliului Europei să treacă de la observarea pasivă a amenințărilor la acțiuni decisive de autoapărare democratică.
În încheiere, Maia Sandu a solicitat dezvoltarea unui instrument juridic clar și cuprinzător privind manipularea informațională străină și interferența electorală. Mesajul central al discursului a fost unul de mobilizare: democrațiile trebuie să fie capabile să se apere cu aceeași viteză și eficiență cu care sunt atacate.
„Trebuie să acționăm cu viteza amenințării. Consiliul Europei a fost creat pentru momente ca acesta, nu pentru când democrația este confortabilă, ci pentru când este contestată. Nu răspundem unui pacient în stop cardiac anunțând o strategie de sănătate publică pe termen lung; acționăm imediat”, a concluzionat președinta Republicii Moldova.
Despre Președinția Republicii Moldova la Consiliul Europei
Republica Moldova deține în prezent președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Mandatul său se concentrează pe sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii ruse, consolidarea democrației și a statului de drept, precum și pe combaterea dezinformării și a manipulării informaționale care amenință valorile europene.