Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat noul Centru de mari arși din Timișoara, un proiect strategic pentru infrastructura medicală națională
Președintele României, Nicușor Dan, alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, au vizitat marți, 7 aprilie 2026, noul Centru de mari arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara. Vizita, desfășurată în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, a avut ca scop evaluarea stadiului lucrărilor pentru prima unitate medicală de acest tip construită de la zero în România în perioada postdecembristă, proiect ajuns la un grad de execuție de 95%.
În discursul său, șeful statului a transmis un mesaj de recunoștință întregului personal medical și a subliniat importanța finalizării acestei investiții majore. Președintele a evidențiat capacitatea României de a dezvolta infrastructură la standarde moderne, contrazicând astfel campaniile de dezinformare care vizează descurajarea cetățenilor și subliniind rolul fundamental al fondurilor europene în modernizarea țării.
„De Ziua Sănătății, este un gând de recunoștință pentru tot sistemul medical: medici, asistenți, tehnicieni și administratori. Faptul că în trei ani s-a construit acest spital care răspunde unei necesități reale este un lucru extraordinar pe care trebuie să-l subliniem. Totodată, trebuie să amintim că o parte importantă din dezvoltarea României din ultimii 20 de ani a venit prin fondurile europene, contribuind direct la creșterea calității vieții cetățenilor. La fiecare euro cu care contribuim, primim trei euro înapoi, iar acești bani se traduc în condiții mai bune de tratament”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.
La rândul său, ministrul Sănătății a evidențiat importanța parteneriatelor internaționale, precum cel cu Banca Mondială, prin care a fost posibilă această dezvoltare infrastructurală, și a anunțat intenția de a extinde rețeaua națională pentru tratarea pacienților critici.
„Apreciez extraordinar de mult faptul că sărbătorim Ziua Mondială a Sănătății în acest mod, într-un obiectiv de investiții strategic pentru țara noastră. Vorbim despre primul centru de mari arși din România construit în perioada postdecembristă, cu echipamente de ultimă generație. Sperăm ca, tot împreună cu Banca Mondială, să putem demara în viitorul apropiat un proiect similar și la București, pentru că România mai are nevoie de cel puțin încă un astfel de spital”, a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Dimensiunea investițiilor europene a fost detaliată de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, care a reamintit că la nivel național există 22 de spitale sau clădiri de spitale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La nivelul județului Timiș, portofoliul actual cuprinde 13 proiecte majore aflate în derulare, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, care completează eforturile de modernizare a sistemului de sănătate.
Din perspectiva autorităților locale, viceprimarul municipiului Timișoara, Paula Romocean, a salutat semnalul încurajator oferit de finalizarea acestei investiții, subliniind că fiecare pat, fiecare salon și fiecare echipament modern contează vital pentru salvarea pacienților cu arsuri grave, oferindu-le șansa la tratament în cele mai bune condiții, direct în țară.