Stimată audiență, reprezentanți ai mass-media, doamnelor și domnilor, urmează conferința de presă privind lansarea Conceptului de reformă a administrației publice locale. Conferința de presă va fi susținută de secretarul general al Guvernului, domnul Alexei Buzu. Domnule Buzu, aveți cuvântul.
Alexei Buzu: Bună ziua! În ultimele trei luni, am avut discuții foarte utile și productive cu peste 4.500 de primari și aleși locali din toată țara. Am fost la nord, la sud. În urma acestor discuții, astăzi Guvernul propune atenției dumneavoastră conceptul cu privire la reforma administrației publice locale. Este un document care în scurt timp va fi disponibil tuturor.
Aceste discuții, încă o dată, ne-au arătat nouă și mie personal, câți de mulți primari puternici, dedicați, integri, patrioți, primarii și funcționarii publici din primăriile țării noastre muncesc cu dedicație zi de zi să dezvolte localitatea, să rezolve problemele oamenilor, în condiții dificile și cu resurse limitate.
Dacă în Republica Moldova avem mulți primari puternici, majoritatea primăriilor de la noi din țară sunt prinse într-un cerc vicios al depopulării, al unei baze fiscale reduse, a capacităților lor instituționale slabe, pentru ca într-adevăr să impulsioneze dezvoltarea locală.
Dacă în ultimii ani, ultimii 10 ani, mai exact din 2014 până în 2024, datele pe care le avem în baza recensământului național, la nivel național, numărul populației s-a redus cu 389.000 de locuitori. Numărul populației în primăriile mici, pe care noi le definim ca primării în care administrează afacerile pentru o populație mai mică de 3.000 de locuitori, populația, atenție, s-a redus cu 472.000 de locuitori.
Deci, în primăriile mici, numărul populației s-a redus mult mai semnificativ decât la nivel local, național. Dacă la nivelul țării numărul de locuitori s-a redus cu 13.9%, la nivelul primăriilor mici, acelora sub 3.000 de locuitori, numărul populației s-a redus cu 32 de procente.
În Republica Moldova, la noi în țară, din 10 familii care nu au canalizare, opt sunt în primăriile cu o populație mai mică de 3.000 de locuitori. Șapte din familiile, deci din 10 familii care nu au conexiune la apeduct, șapte sunt în primăriile cu un număr al locuitorilor sub 3.000.
Asta este realitatea de la noi din țară, acest cerc vicios în care sunt prinși primari puternici, funcționari publici din primării dedicați. În primăriile mici, baza fiscală este mică, este în scădere.
În primăriile mici, cheltuielile administrative sunt de patru ori mai mari decât veniturile proprii ale acelor primării. În Republica Moldova, doar 47 de primării acoperă în totalitate cheltuielile administrative ale acestor structuri. Doar 47 de primării.
Faptul că aproape jumătate de milion de cetățeni, în ultimii 10 ani, au optat să părăsească localitățile cu primării mici, este un argument foarte clar că proximitatea față de puterea locală nu este un argument suprem și că, în esență, cetățenii noștri, oriunde nu s-ar afla, pentru ei este important să aibă acces la servicii calitative și la un nivel de trai decent.
În aceste condiții, reforma nu este doar necesară, dar este de mult întârziată. Iar orice argument legat de faptul că trebuie să mai așteptăm, după mine personal, este o lipsă de respect față de aleșii locali, dar în special față de acei cetățeni care încă în 2026 nu au acces la apă și la canalizare.
Un alt lucru foarte important pe care l-am discutat în ultimele luni cu colegii noștri din primării și din consiliile raionale a fost faptul că în 2028, Republica Moldova, fiind țară candidată la UE, va avea acces la fondurile de preaderare.
Sistemul administrației publice locale din Republica Moldova nu este pe deplin gata. Și aici ne referim nu doar la primăriile mici, dar și la primăriile mai mari. În Balcani, ponderea veniturilor proprii în acele primării este de trei ori mai mare decât media din primăriile din Republica Moldova. Asta înseamnă că acele primării sunt mai competitive.
Acele primării au mai multe venituri proprii. Asta înseamnă că acele primării pot să vină cu contribuții financiare mai substanțiale atunci când aplică și concurează pentru fondurile de preaderare.
În Balcani, acele primării au avut mai mult timp decât noi să se pregătească, mai mult timp să învețe din propriile greșeli. Noi nu avem acest timp. În 2028, noi vom avea acces la aceste fonduri și de aceea trebuie să ne grăbim, trebuie să facem aceste schimbări, pentru că altfel vom rata o șansă imensă de a aduce cetățenilor noștri un nivel de trai mai bun și servicii calitative.
Dincolo de faptul că vorbim de primării mici, primării mai mari, vreau să spun că în administrația publică de la noi din țară lucrează peste 23% din funcționarii publici. Dar avem în rândul acestor funcționari 50% de funcționari cu vârsta dincolo de vârsta de pensionare.
Deci, este clar că funcția publică în primării, în consiliile raionale nu este una atractivă pentru tineri, pentru persoane care au competențe în achiziții publice, persoane cu competențe de digitalizare, proiecte și așa mai departe. Toate aceste lucruri sunt argumente pentru ca să facem această reformă, o reformă importantă, dar care a fost amânată ani și ani de zile.
Ce ne propunem să facem? Ne dorim să consolidăm primăriile. Avem primari puternici, haideți, prin această reformă, prin acest efort, să le oferim primării puternice. Noi am ascultat primarii, am vorbit cu primarii care sunt deja în proces de amalgamare, am vorbit cu primarii care intenționează să demareze acest proces și am înțeles că ei își doresc un proces mai flexibil, mai simplu, mai puțin birocratic.
De aceea, acum câteva săptămâni, în cadrul guvernului am propus acele modificări legislative și mâine voi merge în Parlament pentru ca acele modificări să fie aprobate în prima lectură. Noi am ascultat primarii, am ascultat aleșii locali, de aceea Guvernul va propune triplarea stimulentelor pentru dezvoltare. Primăriile care urmează să se amalgameze, să se consolideze, vor primi de trei ori mai multe resurse pentru ca să poată să rezolve probleme importante, cum ar fi conectarea la apă a familiilor noastre și conectarea la canalizare.
Ne bucură foarte mult că până la ziua de astăzi deja avem 310 consilii locale care au aprobat prima decizie de inițiere a procesului de amalgamare. Asta înseamnă că aleșii locali tratează cu maximă responsabilitate acest proces și prioritizează dezvoltarea locală, servicii mai bune pentru oameni, decât propriul interes legat de fotoliul de primar. Și eu îmi exprim această recunoștință și admirație față de ei.
În urma consultărilor, am ajuns la decizia că, pentru ca o primărie să fie considerată funcțională, minim funcțională și sustenabilă, trebuie să aibă un prag al populației minim de 3.000 de locuitori. De aceea, în rezultatul reformei, după alegerile locale generale din 2027, în Republica Moldova nu vom avea nicio primărie care va administra treburi publice pentru un număr de cetățeni mai mic de 3.000 de locuitori.
De aceea, încă o dată, încurajăm toți primarii, toți aleșii locali, toate comunitățile, să demareze acel proces de consultări, de negocieri. Guvernul se va alătura și deja s-a alăturat la acest proces. Să discutăm cum putem să unim eforturile, cum putem să unim resursele și, mai important, cum putem să utilizăm triplarea stimulentului de dezvoltare pentru beneficiul localităților și cetățenilor noștri.
În cadrul reformei, vom reduce numărul de raioane de la 32 la 10, iar rolul raioanelor va fi orientat către dezvoltarea regională. În contextul în care vom avea acces la mai multe fonduri de dezvoltare, trebuie să reorientăm acele echipe, acele structuri, ca zi și noapte, cot la cot cu primarii puternici de la noi din țară, să lucreze pentru ca să elaboreze și să implementeze proiecte ambițioase de dezvoltare locală și regională.
Ne propunem să lărgim baza fiscală în primării. De aceea, în cadrul Guvernului, vom examina mai multe modalități prin care vom putea să partajăm mai multe impozite care sunt colectate la nivel național, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată. Cu cât efortul de amalgamare va fi mai ambițios, cu atât procentul de partajare va fi mai mare.
Ne propunem să încurajăm efortul primăriilor de a lărgi baza fiscală, de a atrage agenți economici. Pentru acele primării care vor reuși să facă acest lucru, Guvernul va oferi un stimulent pentru efortul fiscal.
Foarte important, vreau să menționez că în acele primării care vor fi amalgamate, Guvernul va deschide acel centru unificat de prestare a serviciilor. Cetățenii nu vor fi puși în situația să se deplaseze distanțe mai mari pentru a accesa servicii administrative. În acele centre unificate, așa cum le numim noi CUPS, vor fi prestate serviciile primăriei, serviciile oferite de către cadastru, starea civilă, CNAS și așa mai departe.
Deci, noi lucrăm intens să ne asigurăm că acest lucru se va întâmpla până în primăvara anului 2027. Cetățenii nu trebuie să se deplaseze la primării, la distanțe mai mari pentru a accesa servicii. Și cred că Guvernul în ultimii ani a arătat că are capacitatea să facă acest lucru. Vă reamintesc, în fiecare lună de noiembrie reușim să înscriem în sistemul de compensații sute de mii de familii pentru a beneficia de acest suport în perioada rece a anului. Sunt sigur că putem transpune aceeași abordare și aici.
În fiecare primărie amalgamată, vom încuraja să avem reprezentantul primarului, primărei, o persoană care va lupta, va reprezenta interesele primăriei și comunității care s-a amalgamat. Acea persoană va administra acel centru unic de prestare a serviciilor, va organiza audiența cetățenilor, va informa cetățenii cu privire la deciziile și proiectele de dezvoltare din noua primărie.
Ne propunem să digitalizăm primăriile. Foarte multe procese din primării nu s-au schimbat de 25 de ani. Ne propunem să utilizăm această oportunitate a reformei pentru ca să digitalizăm procesele în primării. Asta înseamnă că va crește transparența, va crește integritatea și va crește acuratețea proceselor din primăriile noastre. Și ne propunem să încurajăm introducerea ghișeului unic. Atunci când un cetățean, un antreprenor, un grup de cetățeni interacționează cu primăria, să poată interacționa într-un mod previzibil, profesionist, la cele mai înalte standarde de calitate.
Ne propunem să lucrăm intens, să ne pregătim pentru fondurile de preaderare. Vom propune o structură nouă a primăriilor, o structură nouă pentru consiliile raionale. Să introducem poziții noi legate de achizițiile publice, de proiecte, de audit, de control financiar, de interacțiune cu antreprenorii și cu cetățenii. Ne propunem să avem o structură modernă pentru anul 2026, o structură modernă de care au nevoie primarii puternici de la noi din țară.
Și, foarte important, ne propunem să facem funcția publică în administrația publică locală mai atractivă. Avem nevoie de mai multe persoane profesioniste, integre, să lucreze în primăriile noastre pentru ca să impulsionăm procesul de dezvoltare.
Asta este ceea ce ne propunem noi, ca să avem primării mai puternice pentru localități dezvoltate și servicii mai bune pentru cetățeni. Este clar pentru toți că acest proces va fi unul dificil, dar eu am speranța că noi îl vom realiza cu maximă responsabilitate, cu empatie și tot timpul, tot timpul în interesul cetățenilor noștri.
Vă mulțumesc mult și, dacă acum îmi permiteți, pe lângă faptul că astăzi facem public conceptul de reformă a administrației publice locale, propunem atenției dumneavoastră două instrumente interactive care se regăsesc pe pagina primariiputernice.gov.md. Primul instrument este un instrument interactiv, amalgamator. Aici aleșii locali, cetățenii, toți cei interesați, pot să simuleze diferite scenarii și modele de amalgamare.
Și am să rog colegii mei să prezinte un model simplu, în care avem mai multe primării, ipotetic, într-un proces de amalgamare și ei pot vedea, spre exemplu, care este numărul de populație în final. Deci, în acest scenariu am avea 6.243 de locuitori, suprafața totală și, foarte important, în acest amalgamator, toți cetățenii pot vedea acele trei stimulente care sunt oferite de către Guvern.
Deci, în acest caz specific, avem stimulentul de pregătire de 400.000 de lei, stimulentul legat de investițiile capitale, de 31 de milioane de lei, stimulentul pe care Guvernul îl va tripla. Și suportul bugetar local care, în acest caz, va fi de 2 milioane de lei în fiecare an, timp de trei ani. Deci, aceasta este o investiție semnificativă din partea Guvernului, pentru ca să ne asigurăm că acest proces, dincolo de un efort de reorganizare, consolidare instituțională a primăriilor, este un proces de dezvoltare locală, un proces prin care, sper eu, într-un timp cât mai apropiat, nu vom mai avea situația în care majoritatea cetățenilor, familiilor care nu au canalizare și nu au apă la robinet sunt în primăriile mici.
Deci, încă o dată, acest instrument este disponibil acum pe site-ul primariiputernice.gov.md. Și un alt instrument pe care îl oferim astăzi este un instrument în care cetățenii pot vedea în timp real modul în care este realizat bugetul primăriilor lor. Și aici sunt toate primăriile, toate consiliile raionale de la noi din țară. Puteți să vedeți toate, deci dacă putem să mergem pe execuția bugetului. Aici puteți, când facem click, sunt sau, spre exemplu, pe un raion pot fi văzute bugetele și executarea lor la ziua de ieri.
Aceste cifre vor fi actualizate în timp real. Un alt element important în acest instrument sunt acei indicatori, dacă putem să-i vedem, indicatori. Și aici puteți vedea pentru fiecare primărie de la noi din țară, care sunt, cât cheltuie pentru lucrurile administrative, cât cheltuie pentru educația preșcolară, cât cheltuie pentru alte elemente importante. Eu cred că aceste două instrumente vor oferi mai multe evidențe, mai multă înțelegere și va facilita procesul de consolidare, de amalgamare.
Mingea este în partea aleșilor locali. Eu vreau să le mulțumesc foarte mult pentru discuțiile productive și bune pe care le-am avut. Acest concept urmează să îl consultăm încă o dată cu toți aleșii locali. Vom merge iarăși în raioane, în primării și, cu siguranță, urmează o muncă asiduă pentru ca să oferim această șansă de dezvoltare cetățenilor noștri. Vă mulțumesc foarte mult și acum sunt gata să răspund la întrebările dumneavoastră.
Camelia Ciornocan: Bună ziua, Camelia Ciornocan, TV8. Domnule Buzu, vreau să ne spuneți mai întâi câte primării avem acum în prezent în țară și ați precizat că până în 2027 nu vor mai exista primării care vor avea un număr de locuitori mai mic de 3.000. Ei bine, cu câte primării ar urma să rămânem în urma acestei reforme?
Alexei Buzu: Bun. Noi avem 892 de primării la moment. Noi, pentru că mizăm foarte mult pe procesul de amalgamare voluntară, acesta este un proces dinamic, flexibil și noi putem doar să estimăm care va fi numărul final. Dar, cu siguranță, atunci când în toamna acestui an în Parlament va ajunge acest pachet legislativ prin care va fi aprobată noua structură administrativă a țării, acolo va fi o listă completă a tuturor primăriilor de la noi din țară și localitățile care fac parte. Pentru că am comunicat asta de mai multe ori și comunic și acum, chiar dacă mai multe localități se amalgamează, asta nu înseamnă că denumirea localității se va schimba, se schimbă doar denumirea primăriei, a unității administrative. Deci, comunitățile rămân intacte, identitatea lor rămâne intactă.
Cu privire la acel prag minim de 3.000 de locuitori, ceea ce ne propunem este că odată cu alegerile locale, nu vom mai avea primării în care numărul de locuitori va fi mai mic de 3.000. Cadrul legal va funcționa în modul următor: dacă numărul de locuitori va scădea sub acest prag de 3.000, atunci primăria în cauză va intra într-un proces de amalgamare voluntară sau amalgamare normativă la următoarele alegeri. Pentru că noi nu mai vrem să avem situații când sute de primării, mii de cetățeni de-ai noștri sunt prinși în structuri administrative slabe, fără capacitate fiscală, pentru a rezolva problemele cu care se confruntă.
Camelia Ciornocan: Și totuși, care este estimarea dumneavoastră? Câte primării ar urma să rămână?
Alexei Buzu: Eu cred că numărul de primării se va reduce semnificativ, la fel ca și numărul de consilii. Dar numărul final îl vom cunoaște atunci când pachetul legislativ va ajunge în Parlament, atunci când prima etapă a procesului de amalgamare va fi finalizată. Deci, la moment avem 310 decizii de inițiere a procesului de amalgamare.
Noi ne propunem ca până în iulie a acestui an să încheiem această etapă inițială, în care toate localitățile, toate primăriile care doresc și care ar trebui să se amalgameze au încheiat acest proces, deci au emis prima decizie, au emis a doua decizie a consiliului local, în baza căruia Guvernul va pregăti o lege nouă cu privire la structura administrativ-teritorială a țării noastre și atunci vom cunoaște numărul exact de primării.
Camelia Ciornocan: Cât ține numărul de raioane, am văzut că se va reduce și el semnificativ. Vom rămâne cu 10 raioane. Dacă cunoaștem care vor fi cele 10 raioane și ne puteți spune?
Alexei Buzu: Suntem în proces de clarificare a acestor lucruri. Deci, noi vom consulta conceptul de reformă, după care vom avea discuții mult mai specifice legate de cadrul de finanțare a autorităților publice locale de la noi din țară, cu privire la raioane, rolul acestora. Vom avea discuții despre structura primăriilor de la noi din țară, vom avea discuții despre modul în care putem să accelerăm efortul de digitalizare și așa mai departe. Deci, vom avea discuții specifice pe fiecare din acest aspect.
Camelia Ciornocan: Și o să vă rog să faceți mai multe precizări un pic despre aceste centre unificate, pentru că există o spaimă în societate că oamenii ar trebui să parcurgă nu știu câți kilometri ca să perfecteze un act sau. Să înțelegem că în localitate va fi acest centru unde aceștia vor putea să meargă, să soluționeze aceste probleme, deci nu va trebui să parcurgă această distanță în acel raion sau în cele 10.
Alexei Buzu: Da, deci în primăriile amalgamate noi vom deschide aceste centre unificate. În cadrul acestor centre unificate de prestare a serviciilor, vom presta peste 600 de servicii publice. Asta înseamnă că cetățeanul va veni și va putea să beneficieze de servicii care sunt prestate de o entitate, fie în centrul raional sau de primăria din localitate.
Deci, noi ne dorim nu doar să ne asigurăm că cetățenii nu vor călători distanțe mai lungi, dar vrem să aducem serviciile publice și mai aproape de cetățeni. Și am spus că în ultimii ani am reușit să facem acest lucru și acum ne va reuși. Deci noi vom deschide aceste centre unificate de prestare a serviciilor înaintea alegerilor locale din 2027 și vom arăta cetățenilor, vom demonstra că putem să facem acest lucru. Că, de fapt, nu ei trebuie să meargă la prestator, dar prestatorul vine la cetățeni și le oferă servicii de calitate înaltă.
Camelia Ciornocan: Și o întrebare, vedem că această reformă se va aplica doar, nu, adică nu și în Transnistria și Găgăuzia. Ați făcut consultări cu cei de acolo sau, în general, nu-i privește această reformă?
Alexei Buzu: Primăriile din unitatea administrativ-teritorială Găgăuzia pot să se amalgameze. Cadrul legal existent le permite acest lucru și noi încurajăm acest proces. Procesul este un pic diferit, dar inclusiv stimulentele pe care le triplăm, procedura mai flexibilă, mai simplă, se va aplica și lor. Deci reforma nu va aduce nicio schimbare la mandatul unității teritoriale administrative, dar pentru primării, noi încurajăm să fie acest efort de consolidare. Și cetățenii noștri din Găgăuzia merită primării puternice, merită să aibă acces la servicii de apă și canalizare.
Diana Ambrosi: Bună ziua, Diana Ambrosi, Reporter PRO TV Chișinău. Ați vorbit despre un prag minim de locuitori. Avem și un prag maxim? Ați estimat cam până la cât s-ar putea aduna aceste primării?
Alexei Buzu: Un prag maxim nu avem. Noi încurajăm aleșii locali să aibă o ambiție cât mai mare de amalgamare, pentru că cu cât ambiția de amalgamare este mai mare, și stimulentele sunt mai generoase și atunci și capacitatea și baza fiscală a noii primării va crește și asta înseamnă că vor putea să rezolve și să aducă investiții mai semnificative în acea localitate.
Diana Ambrosi: Conceptul prevede câte localități se pot amalgama?
Alexei Buzu: Nu avem o limită. Discuțiile pe care le avem sunt variate. Avem în unele raioane când există un plan prin care 11 primării se consolidează într-o singură primărie și asta este un exemplu bine de urmat. Eu salut acei aleși locali care prioritizează interesul cetățenilor și fac acest pas destul de curajos.
Diana Ambrosi: Ați menționat despre triplarea stimulentelor. Vreau să întrebăm de unde Guvernul are resurse, dacă ați alocat deja sau ați calculat un buget integral pentru toată reforma și dacă avem aici implicați bani europeni?
Alexei Buzu: Resurse noi vom identifica pentru că avem, implementăm acest plan de creștere. Noi am estimat că Guvernul va investi în aceste stimulente peste 6 miliarde 700 de milioane de lei. Este o investiție semnificativă, pentru că ne dorim să aducem servicii decente tuturor cetățenilor, fie că ei se află într-o primărie mai mare, într-o primărie acum mai mică, care urmează să se consolideze.
Noi vom identifica aceste resurse. Acesta este angajamentul Guvernului. Mai mult decât atât, eu cred că Guvernul în ultimii ani, în fiecare an, a arătat că investește în localitățile noastre, investește în infrastructură, investește în servicii, indiferent de faptul că am fost supuși unor crize și șocuri externe. Pentru că pentru noi tot timpul a fost important să creștem nivelul de trai, să avem grijă de cetățenii și localitățile noastre.
Diana Ambrosi: Spuneți "veți identifica". Vă referiți la partenerii externi sau totuși vă referiți la un buget pe care îl are țara?
Alexei Buzu: Avem buget inclusiv în acest an. Pentru anul viitor și pentru următorii ani vom identifica aceste resurse pentru că am spus, acum Republica Moldova implementează planul de creștere. Planul de creștere are un buget de 1.9 miliarde de euro. Acest plan are aceste debursări de resurse în dependență de modul în care noi reușim să implementăm reforme în diferite domenii și inclusiv resurse din planul de creștere vor fi utilizate în aceste investiții. Anul trecut, în 2025, am investit în rețeaua de drumuri, în apă și canalizare, inclusiv din planul de creștere, din primele tranșe ale planului de creștere.
Diana Ambrosi: Cum o să convingeți primarii reticenți la reformă și dacă acum această inițiativă este benevolă, când ea va deveni obligatorie?
Alexei Buzu: Cum am spus, deja avem 310 decizii de inițiere. Este un semnal pozitiv, este un semnal încurajator. Noi credem că în perioada următoare numărul de decizii va crește. Discuțiile pe care le-am avut, oneste, cu aleșii locali ne arată nouă că ei înțeleg că este un proces dificil, dar este unul necesar.
Eu cred foarte mult că majoritatea aleșilor locali vor prioritiza interesele cetățenilor și ei înțeleg că nu poți să-ți condamni proprii cetățeni la o primărie slabă, care nu le poate rezolva problemele. Am spus, din 10 familii care nu au canalizare, opt sunt în primăriile sub 3.000 de locuitori. Din 10 familii care nu au apă curgătoare la robinet, șapte sunt în primăriile sub 3.000 de locuitori. Noi de asta facem această reformă, pentru acești cetățeni, pentru aceste familii.
Jumătate de milion de cetățeni, în ultimii 10 ani, au plecat din primăriile cu o populație mai mică de 3.000 de locuitori. Dacă noi nu facem aceste schimbări, dacă noi nu le oferim o perspectivă clară de dezvoltare, ce se va întâmpla? Câți cetățeni vor mai rămâne în aceste primării peste 15, peste 20 de ani? Și eu cred că fiecare ales local responsabil, care ține la propria localitate, înțelege că în acea localitate, ca să avem servicii calitative, să avem dezvoltare, acea localitate are nevoie de o primărie puternică.
Diana Ambrosi: O precizare totuși, vă rog. Să admitem teoretic că patru localități s-au unit într-o primărie mare, alte șapte alături și rămâne o singură localitate care nu a reușit să se amalgameze la niciuna dintre primăriile mari. Atunci intervine Guvernul?
Alexei Buzu: Noi vom fi alături de toate primăriile și ne vom asigura că nicio primărie, nicio comunitate nu rămâne în urmă. Vom negocia, vom media, așa cum facem și acum, ca să ne asigurăm că există acel consens, acea coeziune la nivel local, să avem acest efort, să construim aceste primării mai puternice.
Eduard Maciac: Eduard Maciac, Politic Media. Domnule Buzu, vreau să vă întreb, ați vorbit despre baza fiscală, despre fortificarea acestei baze fiscale pentru administrațiile locale. Vreau să vă întreb, cât de departe este gata Guvernul să delege anumite competențe fiscale administrațiilor locale? Vorbim despre impozitul pe persoane juridice, vorbim despre plata impozitului pe salariu la locul de muncă și nu la locul de trai, cum este acum. Deci, în acest context, cât de departe poate merge Guvernul să delege aceste competențe fiscale, pentru că ați spus că nu sunt bani în teritoriu. Mersi.
Alexei Buzu: Noi urmează să examinăm, așa cum am spus. Obiectivul nostru este ca să avem un sistem fiscal la nivel local care încurajează primarii și aleșii locali să dezvolte economia, să atragă agenți economici. Acum urmează să examinăm, împreună cu Ministerul Finanțelor, care este cel mai bun model, dar suntem gata să partajăm o parte din TVA.
Examinăm și elementele pe care le-ați spus dumneavoastră și acele primării care vor reuși să aibă un efort mai consistent, mai disciplinat, legat de creșterea și extinderea bazei fiscale, vor putea să beneficieze de un stimulent în acest sens. Deci, noi vom lucra și vom analiza aceste aspecte. Cu siguranță, ne dorim ca mai mult de 47 de primării să aibă venituri proprii care să le acopere în totalitate cheltuielile administrative. Ne dorim primării mai competitive, pentru că urmează să concurăm cu primăriile din celelalte țări candidate pentru fonduri europene.
Mulțumim! Dacă nu mai sunt întrebări, vă mulțumim pentru participare și vă dorim o zi frumoasă!
Alexei Buzu: Vă mulțumesc