Peste 6.400 de contestații procesate în cadrul reevaluării bunurilor imobile și extinderea consultărilor publice pentru noi categorii
Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru a prezentat joi, 30 aprilie 2026, la Chișinău, rezultatele primei etape de evaluare și reevaluare a bunurilor imobile la nivel național. În cadrul unei conferințe de presă, conducerea instituției a detaliat bilanțul celor 90 de zile de consultări publice și a anunțat extinderea procesului, o măsură necesară pentru a asigura o ajustare corectă a valorilor cadastrale la realitățile economice actuale, după ani în care acestea au rămas neschimbate.
Procesul de consultare a înregistrat o participare publică record, cu peste 360.000 de accesări ale platformei guvernamentale și depunerea a 6.436 de contestații de către cetățeni până la data de 29 aprilie. Această etapă a fost esențială pentru identificarea și corectarea discrepanțelor din sistemul cadastral.
„Transparența și participarea publică au fost esențiale în acest exercițiu la nivel național”, a declarat Ivan Dani, directorul general al Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru. „Feedback-ul primit ne-a permis să actualizăm parametrii tehnici ai bunurilor imobile și să ajustăm modelele de evaluare, astfel încât să reflecte corect realitatea economică”.
Analiza datelor arată o preferință clară pentru interacțiunea digitală. Potrivit informațiilor prezentate de Nadejda Josanu, șefa Direcției evaluarea bunurilor din cadrul instituției, 77,4% dintre contestații au fost înregistrate online, iar ritmul de soluționare este unul alert, gradul de procesare atingând deja 78,3%.
Din punct de vedere geografic, majoritatea solicitărilor au provenit din municipiul Chișinău (46,4%) și suburbiile acestuia (9,4%), urmate de municipiul Bălți (8,7%). Cele mai multe sesizări au vizat apartamentele (47,8%) și casele de locuit din mediul urban (23,6%). În ceea ce privește natura solicitărilor, cetățenii au semnalat preponderent aspecte legate de caracteristicile tehnice ale imobilelor (51,9%) sau și-au exprimat dezacordul față de valoarea estimată a proprietății (45%).
„Nivelul ridicat de participare demonstrează interesul cetățenilor pentru corectitudinea datelor tehnice și transparența procesului, elemente esențiale pentru consolidarea unui sistem de evaluare credibil”, a explicat Nadejda Josanu, subliniind că aproape jumătate dintre contestațiile examinate (49%) au fost deja redirecționate către specialiști pentru ajustarea modelelor de evaluare.
Pentru a asigura corectitudinea datelor la nivelul întregii țări, conducerea Agenției a anunțat prelungirea cu încă 90 de zile a termenului de consultare publică pentru casele de locuit individuale din mediul rural. Această decizie oferă proprietarilor din sate care nu au reușit încă să își verifice imobilele timpul necesar pentru a accesa datele.
Totodată, un nou capitol al procesului de reevaluare va începe la 1 mai 2026. Timp de 90 de zile, până pe 31 iulie 2026, va fi lansată consultarea publică dedicată valorilor intermediare ale bunurilor imobile cu destinație comercială și industrială. Reprezentanții mediului de afaceri sunt încurajați să participe activ la acest proces, opiniile lor fiind fundamentale pentru stabilirea unor valori echitabile și corecte în noul sistem.
Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru este autoritatea administrativă centrală din Republica Moldova care implementează politicile statului în domeniul cadastrului și evaluării bunurilor imobile. Instituția își menține angajamentul de a asigura o evidență clară și transparentă a proprietăților, sprijinind astfel dezvoltarea economică și oferind siguranță juridică tuturor cetățenilor.