Curtea de Conturi a auditat bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2025: cheltuielile sunt în creștere, iar dependența de transferurile de stat se menține
Chișinău, 12 mai 2026 - Curtea de Conturi a Republicii Moldova a examinat rezultatele auditului financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) în anul 2025. Ședința a avut drept scop evaluarea modului în care au fost administrați banii publici destinați protecției sociale, evidențiind atât gradul înalt de executare a bugetului, cât și o serie de vulnerabilități sistemice care generează plăți neconforme și restanțe la încasări.
Conform datelor prezentate de echipa de audit, în anul 2025, veniturile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au însumat 49,2 miliarde de lei, înregistrând un nivel de executare de 99,6%. Sursa principală de finanțare a rămas contribuția de asigurări sociale de stat, care a constituit 28,1 miliarde de lei (57,1% din totalul veniturilor). Pe de altă parte, cheltuielile au atins cifra de 48,5 miliarde de lei, marcând o creștere semnificativă, de 6,3 miliarde de lei, comparativ cu anul 2024.
Auditul a scos în evidență faptul că, deși încasările din contribuții au crescut, bugetul asigurărilor sociale rămâne dependent de bugetul de stat pentru menținerea sustenabilității financiare. În anul 2025, a fost necesar un transfer de 4,1 miliarde de lei cu destinație generală pentru acoperirea deficitului bugetar, o sumă totuși în scădere față de anii precedenți.
„Raportul Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2025 oferă, sub toate aspectele semnificative, o imagine corectă și fidelă. Totuși, auditul a identificat unele deficiențe și vulnerabilități în execuția bugetului, cum ar fi neasigurarea acoperirii integrale a cheltuielilor cu venituri proprii, majorarea creanțelor agenților economici aflați în proces de insolvabilitate și generarea de plăți neconforme cauzate de primirea tardivă a informațiilor privind decesul beneficiarilor”, a subliniat Viorica Rățoi, auditoare publică principală în cadrul Curții de Conturi.
Printre problemele majore identificate se numără acumularea restanțelor la contribuțiile de asigurări sociale, suma ajungând la aproape 500 de milioane de lei, dintre care o mare parte aparține companiilor aflate în procedură de insolvabilitate. De asemenea, auditorii au atras atenția asupra unei practici îngrijorătoare a unor angajatori care, la finele anului, au redus regimul de activitate al angajaților, declarând salarii sub minimul pe economie, acțiune ce a diminuat încasările la buget cu peste 14 milioane de lei.
O altă vulnerabilitate majoră o reprezintă acordarea plăților sociale necuvenite. Raportul indică faptul că lipsa unui mecanism funcțional de raportare imediată a deceselor beneficiarilor, în special a celor aflați peste hotare, a dus la achitarea neconformă a pensiilor și a altor alocații. La fel, erorile din registrele informaționale au generat plăți eronate în acordarea compensațiilor pentru energie și a suportului financiar unic.
Prezentă la ședință, conducerea Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) a recunoscut deficiențele semnalate și a prezentat acțiunile de remediere deja inițiate.
„Apreciem efortul și profesionalismul misiunii de audit. Vreau să remarc că toate recomandările înaintate anterior de Curtea de Conturi au fost implementate integral de instituția noastră. Rămânem dedicați procesului de eficientizare, iar digitalizarea completă a serviciilor, extinderea interoperabilității bazelor de date și îmbunătățirea schimbului de informații cu alte instituții ale statului reprezintă soluțiile de bază pentru a exclude factorul uman, a recupera debitele și a garanta corectitudinea fiecărei plăți sociale”, a declarat Elena Țîbîrnă, director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale.
În urma audierilor, Curtea de Conturi a formulat un nou set de recomandări menite să îmbunătățească disciplina financiară a angajatorilor, să consolideze mecanismele de recuperare a plăților necuvenite și să accelereze integrarea sistemelor informaționale de stat, asigurând astfel o utilizare riguroasă și transparentă a fondurilor publice destinate cetățenilor.
Context:
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) reprezintă principalul instrument financiar prin care statul garantează cetățenilor dreptul la protecție socială, acoperind riscuri precum bătrânețea, șomajul, boala sau invaliditatea. Acesta asigură plata pensiilor, a indemnizațiilor, a ajutoarelor sociale și a altor prestații destinate categoriilor vulnerabile, funcționând pe principiul solidarității și contributivității. Administrarea eficientă a acestui buget este vitală pentru stabilitatea socioeconomică a țării.