[Angela Caraman]
Bună ziua, colegi. Bună ziua, stimați participanți. Declar deschisă ședința Comisiei Electorale Centrale, convocată pentru astăzi, 13 mai. La ședință participă opt membri. Un membru este absent motivat. Dau citire pentru procesul verbal.
Cu participare în sală sunt prezenți: Tatiana Barbăroș, Mircea Catărău, Rita Lefter Simașco, Dana Munteanu, Pavel Postica, Teodora Vangheli, Vasile Postolache și subsemnata Caraman Angela. Constatăm că ședința este deliberativă, putem începe lucrările.
Pentru ordinea de zi sunt propuse trei chestiuni și rubrica diverse. Chestiunea cu numărul 1 ține de exercitarea atribuției de supraveghere a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul 2 al anului 2025. Un alt subiect ține de alegerile locale noi și, mai exact, confirmarea persoanei responsabile de finanțe din partea unui partid politic. Și al treilea subiect ține de o solicitare de acreditare din partea unei asociații obștești.
Colegi, dacă la aceste trei chestiuni avem propuneri.
Cu o mică redacție a titlului, cu privire la cererea de acreditare a observatorilor, chestiunea cu numărul trei.
Dacă nu sunt alte propuneri, colegi, supunem votului ordinea de zi propusă cu cele trei chestiuni. Cine este pentru, rog să votați. Unanim.
Ordinea de zi este aprobată. Prima chestiune, raportor fiind domnul Pavel Postica.
[Pavel Postica]
Domnule Postică, de procedură? Da, de procedură. O să mă ajuți, doar dacă se poate o pauză tehnică de 5-7 minute ca colegii să aducă proiectul de hotărâre și anexele ca să revenim și să putem discuta ultima nuanță pe proiectul de hotărâre numărul unu din ziua de astăzi. Trebuie să vină colegii din direcția specializată să putem vedea, fiindcă acum am văzut un dosar administrativ.
[Angela Caraman]
Deci avem nevoie de o pauză de câte minute?
[Pavel Postica]
5-7 minute, până o să scoată de la imprimantă.
[Angela Caraman]
Deci revenim la ora 16:12, șapte minute pauză. Cerem scuze de la participanți.
16:12 minute, colegi, reluăm ședința Comisiei Electorale Centrale. Eram la etapa când am aprobat ordinea de zi cu cele trei chestiuni și îl rog pe domnul Postica, în calitate de raportor, să prezinte prima chestiune cu privire la exercitarea atribuției de supraveghere a rapoartelor privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul 2 al anului 2025.
Menționăm că la ședință au fost invitați reprezentanții partidelor politice. Avem cu participare online, colegi. Deci vom ruga atunci când veți interveni, la oferirea cuvântului, să vă prezentați. Și cu prezență în sală participă doamna Kesar Svetlana, Partidul Politic Noua Opțiune Istorică, domnul Anatol Prohnițchi, Partidul Politic Verde Ecologist și doamna Goncear Ludmila, Partidul Politic Inima Moldovei.
Vă rog, domnule Postica.
[Pavel Postica]
Mulțumesc, doamna președinte. Stimați colegi, de la start vreau să atrag atenția la faptul că proiectul care urmează a fi examinat este destul de voluminos. Doar partea descriptivă a proiectului este de 50 de foi. De asta o să încerc, în măsura posibilităților, să fac un rezumat al acestui proiect de hotărâre în termenul prevăzut de regulament, adică de maxim 20 de minute.
Pentru o mai mare claritate, voi scoate în evidență aspectele, hai să zicem așa, mai negative sau cele care urmează a fi corectate și pentru o claritate și mai mare, voi da citire și dispozitivului hotărârii, pentru că din dispozitiv deja o să reiasă și o să se înțeleagă absolut toate aspectele care țin de proiectul care urmează a fi examinat de către Comisia Electorală Centrală.
Deci, în primul rând, vreau să atrag atenția că în această hotărâre noi am încercat să analizăm, cu colegii din Direcția Specializată Supraveghere și Control a Finanțării Partidelor Politice și a Campaniilor Electorale, deja conținutul rapoartelor prezentate de către partidele politice. Câteva date statistice: așa cum am menționat prin hotărârea 4298, adică la termenul de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară, din cele 66 de partide politice, 59 de partide au prezentat raportul prin intermediul SSI Control Financiar.
Nu au prezentat raportul privind gestiunea financiară Partidul Moldova Unită, Partidul Conservator, Partidul Regiunilor, dar aceste partide politice sunt dizolvate prin hotărâre definitivă a instanței de judecată. Respectiv, din punct de vedere, considerăm că nu au nicio obligație să prezinte acest raport financiar, pentru că nu există iure aceste entități politice. Respectiv, obligația efectivă de prezentare era la 63 de partide politice.
Din cele 63 de partide politice, Partidul Socialiștilor din Moldova a prezentat raportul privind gestiunea financiară doar pe suport de hârtie, adică fiind încălcată modalitatea de raportare, nu a prezentat prin SSI Control Financiar și, respectiv, nu a fost prezentat raportul cu absolut toate anexele așa cum este prevăzut de regulament cu privire la finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Din acest considerent, acest raport nu a fost luat în calcul atunci când a fost elaborat acest proiect de hotărâre.
În cazul partidului politic, Partidul Acasă Construim Europa (PACE), proiectul, raportul a fost la primă etapă semnat doar de trezorier și nu a fost semnat în termen de către președintele partidului politic, dar ulterior, el a, la data de 25, după expirarea termenului prevăzut de lege, totuși a semnat și l-a depus cu întârziere. Din acest considerent, noi la examinarea prezentului subiect luăm în calcul deja 60 de rapoarte financiare prezentate de către partidele politice.
Și, respectiv, trei partide, așa cum am menționat, Partidul Socialiștilor din Moldova, Partidul Politic Șansă, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, nu au prezentat raportul privind gestiunea financiară și nu pot fi incluși în acest proiect de hotărâre, dar constatăm faptul că nu au prezentat acest raport.
În ceea ce privește alocațiile de la bugetul de stat, aici sunt câteva aspecte importante la care aș vrea să atrag atenția și, în primul rând, ele se referă la faptul că nu au fost distribuite alocații de la bugetul de stat în mărime de 689.116 RON și 76 de bani în adresa a 12 partide politice. Și, în mare parte, nedistribuirea acestor alocații de la bugetul de stat se datorează faptului că nu au deschis conturi bancare speciale destinat încasării alocațiilor de la bugetul de stat.
La fel, trebuie de menționat că în proiectul de hotărâre sunt descrise situațiile în care partidele politice sunt private de alocații de la bugetul de stat, reieșind din faptul că le-a fost aplicată sancțiunea corespunzătoare de către Comisia Electorală Centrală, fie nu au reușit să vireze ei la bugetul de stat sumele pe care le datorează. În fiecare caz în parte, sumele sunt indicate în proiectul de hotărâre și în anexele la proiectul de hotărâre, pentru că, dincolo de proiectul de hotărâre de partea narativă, sunt și anexe detaliate pe fiecare chestiune și partid în parte.
Sunt, totuși, cu regret, câteva situații specifice în care partidele politice, anumite partide politice, au admis carențe în ceea ce privește gestionarea contului special pentru alocații de la bugetul de stat, adică încasând pe acest cont alte surse de venit decât cele care sunt din bugetul de stat. Fie că e vorbă de anumite donații, fie că e vorbă de transferuri din contul fond electoral.
În această situație se regăsește Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Partidul Politic Uniunea Creștin-Socială din Moldova, Partidul Politic Voința Poporului, Partidul Politic Partidul Acțiune și Solidaritate. Respectiv, în anumite situații, partidele politice din cele vizate au corectat situația, au retransferat mijloacele financiare încasate greșit pe contul destinat alocațiilor de la bugetul de stat în contul curent al partidului politic.
Totuși, în două situații nu a fost încă făcut la în această zi sau la această etapă nu au fost corectate aceste greșeli și este vorba de Partidul Politic Uniunea Creștin-Socială din Moldova și Partidul Politic Voința Poporului. Deci, respectiv, aceste partide politice se atenționează să nu admită astfel de situații pe viitor, dar și să corecteze situația, adică să vireze resursele financiare din contul destinat alocațiilor la bugetul de stat în contul curent al partidului politic.
Sunt în proiectul de hotărâre informații relevante în ceea ce privește utilizarea mijloacelor financiare cu destinație specială, adică în ceea ce privește cheltuielile pentru tineri și femei. Și aici atragem atenția că 22 de partide politice au arătat cheltuieli în sumă totală de 5.885.741 RON și 54 de bani pentru încurajarea participării femeilor în procesul politic și electoral și 21 de partide politice, suma de 3.593.49 RON și 73 de bani pentru implicarea și promovarea și încurajarea tinerilor să se implice în procesul politic și electoral.
Deci, la această etapă, doar noi suntem la constatarea cifrelor din rapoartele prezentate de către partidele politice. În total, pentru destinații speciale, din alocații de la bugetul de stat, au fost cheltuiți, a fost cheltuită suma de 8.949.009 RON și 27 de bani. Deci, dar toate detaliile legate de sumele încasate de partidele politice, cheltuielile colectate de partidele politice și cheltuielile suportate sunt indicate în anexele la prezenta hotărâre.
La fel, o situație mai specifică este legată de situația Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, care a încasat donații, cotizații, cer scuze, de la patru membri în numerar și nu le-a transferat în termen în contul curent al partidului politic. Deci, această carență a fost observată de Comisia Electorală Centrală, am notificat partidul și deja ei au corectat situația, dar totuși le funcționăm partidul să fie mai atent la gestionarea resurselor în numerar.
Deci, dacă vorbim de donații, câteva cifre. Suma totală a donațiilor care o poate face în anul 2025, când ne referim la anul 2025, este suma de 16.000 RON 100 în numerar și, evident, în situația a șase salarii, suma respectivă nu depășește. Deci, când vorbim de donații în bani, partidele politice pe parcursul anului 2025 au încasat sume de 12.64.954 RON și 65 de bani.
Și deja sunt fiecare partid în parte. De la membri de partid au încasat donații aproape în sumă de 3.397.567 RON 50 de bani. Din partea altor persoane fizice cu venituri din țară, suma totală a fost de 6.374.22 RON și 55 de bani. Când vorbim de venituri din partea persoanelor fizice din afara țării, este suma încasată de partide de 577.825 RON 60 de bani.
Când vorbim de persoane cu statut special, în sensul Legii 133, adică funcționari publici, demnitate publică etc., deci s-au încasat mijloace financiare în total de către 13 partide politice, în sumă totală de 1.715.539 RON. Donații de la persoane juridice, șase partide politice au încasat în total 4.897.10 RON și 10 bani. Donații sub formă de proprietăți, bunuri, servicii gratuite etc., evaluate la suma de 539.387 RON și 86 de bani.
La fel, trebuie de atras atenția și la faptul că de către Comisia Electorală Centrală au fost verificate donațiile care depășesc trei salarii medii pe economie, oferite sau făcute partidelor politice. În astfel de situație au nimerit spre verificare donații, câteva donații din partea Partidului Politic Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Politic Moldova Mare, Partidul Politic Partidul Republican Inima Moldovei, Partidul Politic Partidul Nostru, Partidul Politic Alianța Moldovenii, Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei, Partidul Politic Partidul Național Moldovenesc și Partidul Politic Mișcarea Respect Moldova.
În câteva situații au fost identificate carențe, adică persoanele fizice nu au putut confirma sursele de venit care să confirme autenticitatea donației. Respectiv, în astfel de cazuri de suspiciune, au fost pornite procese contravenționale și în majoritatea cazurilor au fost emise și soluții deja prin intermediul proceselor contravenționale, persoanele achitând amenzile corespunzătoare.
Totuși, rămâne partea de virare a acestor diferențe, adică suma care nu a putut fi confirmată de către partidele politice în bugetul de stat. Respectiv, de către Comisia Electorală Centrală au fost făcute notificări în adresa partidelor politice și, în mare parte, partidele s-au conformat cu două excepții. Este vorba de Partidul Politic Moldova Mare, care a expediat o notă Comisiei Electorale Centrale prin care a menționat că nu are posibilitatea obiectivă de a executa sumația și de a vărsa resursele în bugetul de stat, pentru că nu are cont bancar și, respectiv, nu are cum să încaseze aceste venituri pentru a vira sumele în bugetul de stat. Și, respectiv, se propune să luăm act de această imposibilitate obiectivă.
O altă situație se referă la Partidul Politic Alianța Moldovenii, care la fel a încasat o donație, dar deja de la o persoană juridică, care a avut contracte de achiziții publice, atrag atenția de mică valoare, din și această persoană juridică a făcut donații. Respectiv, suma de 190.000 RON făcută donație acestui partid politic urma a fi vărsată la bugetul de stat.
Noi am avut o corespondență cu reprezentanții partidului politic Moldovenii pe acest subiect. Ei au zis că nu recunosc ilegalitatea donației, vorbind din punctul lor de vedere, achizițiile de mică valoare de care a beneficiat această persoană juridică nu se încadrează în prevederile legii și, respectiv, recunosc donația ca fiind corespunzătoare.
Dar totuși, au menționat că în cazul în care comisia consideră că donația este cu abateri și ei nu au posibilitate efectiv să culeagă aceste resurse financiare din nou, aceste resurse să fie reținute din alocații de la bugetul de stat. În rest, partidele politice care în adresa cărora au fost depistate donații cu anumite încălcări de la prevederile legale, au vărsat sumele corespunzătoare în bugetul de stat.
Când vorbim de cheltuielile partidelor politice, aici am scos în evidență faptul că, spre exemplu, la cheltuieli pentru locațiune, întreținere și funcționare a sediilor, au raportat cheltuieli de 6.185.050 RON și 21 de bani, 26 de partide politice. Dar, în cazul a două partide politice, au raportat locațiune a sediilor, dar fără a indica sumele plătite, fie că ar fi vorba de donații sau etc.
În cazul Partidului Politic Mișcarea Alternativă Națională pentru 26 de sedii și Partidul Nouă Opțiune Istorică pentru un sediu. Respectiv, se propune ca să fie atenționate aceste partide politice asupra necesității indicării corecte a informației în raportul de gestiune financiară și să fie oferit termen pentru corectarea rapoartelor de gestiune financiară și includerea acestor cheltuieli în raport.
La fel, comisia a examinat cheltuielile pentru publicitate politică și electorală, în special, inclusiv, adică cer scuze, pe rețelele sociale, acum unde a fost posibil de la Biblioteca Meta. În mare parte se constată că cheltuielile pentru publicitate politică în rețelele sociale sunt comparabile cu acele cheltuieli care au fost aparate în raportul de gestiune financiară, cu o mică excepție, în cazul Partidului Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, anumite cheltuieli nu au fost indicate și, respectiv, acest lucru urmează a fi corectat în raportul care urmează să fie prezentat suplimentar.
Nu o să vin cu detalii pe fiecare partid politic, pentru că sunt sume și conturi pe fiecare cont foarte multe și foarte detaliate, dar pentru cei interesați de acest subiect, vă rog să trageți atenția, să analizați hotărârea Comisiei Electorale Centrale în cazul în care va fi aprobată, pentru detalii și, respectiv, în anexele prezentate la această, la proiectul de hotărâre.
Cam, reieșind din cele expuse, cam asta, colegi, este sumarul pe scurt al proiectului de hotărâre. Pentru claritate, eu o să, așa cum am zis la debutul ședinței, o să dau citire și proiectului de dispozitiv, pentru că de el deja o să fie mai clar aspectele la care am făcut referire.
Deci, reieșind din cele expuse și pentru îndeplinirea normelor relevante din Codul Electoral, Legea cu privire la partidele politice, Regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice, se propune următorul proiect de dispozitiv:
Punctul 1: Se ia act de informațiile conținute în rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor politice pentru semestrul 2 al anului 2025, conform anexelor numărul 1-20.
2: Se constată încălcarea continuă a articolului 31, alineatul 1, litera d) din Legea numărul 294/2007 privind partidele politice privind neprezentarea până la data adoptării prezentei hotărâri a raportului privind gestiunea financiară pentru semestrul 2 al anului 2025 în format electronic prin intermediul SSI Control Financiar de către Partidul Socialiștilor din Moldova, Partidul Politic Șansă și Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei.
3: Se atenționează Partidul Politic Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Partidul Politic Uniunea Creștin-Socială din Moldova, Partidul Politic Voința Poporului, Partidul Politic Partidul Acțiune și Solidaritate, precum și instituțiile bancare asupra obligației de a respecta punctul 67 din regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale numărul 1102/2023, conform celor constatate în subpunctele 2.7.4.1, 2.7.4.2, 2.7.4.3, 2.7.4.4, 2.7.4.5 din partea motivată a prezentei hotărâri în vederea neadmiterii încasării în contul destinat alocațiilor de la bugetul de stat a altor surse financiare decât cele de la bugetul de stat.
4: Se obligă și se somează Partidul Politic Uniunea Creștin-Socială din Moldova să transfere până cel târziu la data de 27 mai 2026 suma de 74.936 RON și 19 bani din contul destinat alocației de la bugetul de stat într-un cont bancar curent deschis conform celor descrise în subpunctul 2.7.4.3 din partea motivată a prezentei hotărâri, cu informarea Comisiei Electorale Centrale.
5: Se obligă și se somează Partidul Politic Voința Poporului să transfere până cel mai târziu data de 27 mai 2026 din contul destinat alocațiilor de la bugetul de stat în contul său curent suma de 12 RON, conform celor descrise în subpunctul 2.7.4.4 din partea motivată a prezentei hotărâri, cu informarea Comisiei Electorale Centrale.
6: Se atenționează Partidul Comuniștilor din Republica Moldova asupra obligației de a respecta punctul 33 din regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale numărul 1102 din 2023, având în vedere depășirea termenului de depunere pe contul curent al partidului a cotizațiilor încasate în numerar, fapt constatat în subpunctul 3.2 din partea motivată a prezentei hotărâri.
7: Se ia act de nota explicativă prezentată de către Partidul Politic Moldova Mare privind imposibilitatea de a vira și de a vira la bugetul de stat mijloacele financiare în sumă de 2.083 RON și 32 de bani și suma de 53.548 RON și 55 de bani, încasate sub formă de donații de la persoanele fizice Andrei Neagre și Andrei Poiată, în încălcarea articolului 26 alineatul 4 din Legea numărul 294/2007 privind partidele politice și punctul 37 litera d) din regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale numărul 1102 din 2023, conform celor constatate în punctele 4.6.1 și 4.6.2 din partea motivată a prezentei hotărâri.
8: Se lipsește Partidul Politic Alianța Moldovenii de dreptul de a primi alocații de la bugetul de stat și urmează a fi transferate către acesta începând cu 1 iunie 2026, până la atingerea sumei de 190.000 RON, în baza cererii în acest sens formulate de către Partidul Politic Alianța Moldovenii, conform celor descrise în subpunctul 4.7.2 din partea motivată a prezentei hotărâri.
9: Se atenționează Partidul Politic Mișcarea Alternativă Națională și Partidul Politic Noua Opțiune Istorică asupra obligației de a respecta articolul 29, alineatul 6, litera a) și c) din Legea numărul 294/2007 privind partidele politice și se obligă să prezinte Comisiei Electorale Centrale prin SSI Control Financiar în termen de 3 zile de la adoptarea prezentei hotărâri raportul privind gestiunea financiară pentru semestrul 2 al anului 2025, în care se vor include informațiile lipsă și sau conform celor constatate în subpunctul 6.1 din partea motivată a prezentei hotărâri.
10: Se atenționează Partidul Politic Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa asupra obligației de a respecta articolul 29, alineatul 6, litera c) din Legea numărul 294/2007 privind partidele politice și punctul 58 din regulament și se obligă să prezinte Comisiei Electorale Centrale prin SSI Control Financiar în termen de 3 zile de la data adoptării prezentei hotărâri raportul privind gestiunea financiară pentru semestrul 2 al anului 2025, conform constatărilor formulate în subpunctul 6.4.4 din partea motivată a prezentei hotărâri.
11: Se ia act de inițierea proceselor contravenționale conform semnelor constitutive ale contravenției prevăzute de articolul 48, alineatul 1 și 2 din Codul contravențional numărul 218 din 24 octombrie 2008, pentru nerespectarea normelor privind finanțarea partidelor politice, stabilită la articolul 26, alineatul 4 din Legea numărul 294/2007 privind partidele politice și punctul 37 litera d) din regulamentul privind finanțarea activității partidelor politice aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale numărul 1102 din 2023, în baza celor constatate în subpunctele 4.6.1, 4.6.2, 4.6.3, 4.6.4, 4.7.1 și 4.7.2 din partea motivată a prezentei hotărâri.
12: Hotărârea se transmite spre informare părților vizate.
Și 13: Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile de la comunicare prin depunerea cererii prealabile la Comisia Electorală Centrală, conform adresei indicate.
Raport încheiat. Stimați colegi, rog susținerea proiectului de hotărâre, dar nu înainte de a răspunde la întrebările dumneavoastră sau, eventual, dacă avem întrebări din adresa participanților la procedura respectivă, în special trezorierii partidelor politice.
[Angela Caraman]
Mulțumim, domnule Postica. Stimați colegi, inițial întrebări către dumnealui în calitate de raportor. Deci la cele constatate, la cele prezentate, dacă avem întrebări. Da, vă rog, domnule Postolache.
[Vasile Postolache]
Domnul președinte, eu am doar o precizare, o clarificare la în considerentul 6.4.8, domnul vicepreședinte, la Partidul Comuniștilor din Moldova. Preciz că 2019, dar partidul ăsta a fost, practic, de un an, de un an, nu poate să fie verificat, să nu fie 6.4.8, punctul. Chiar nu-mi arată aici. Mulțumesc.
[Angela Caraman]
Nu, este corect indicat. Pagina a fost înregistrată în 2019, doar că ele periodic se denumesc. Noi vorbim de înregistrarea oficială a paginii. Inițial. Corect, dar acum poartă denumirea Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, dar anterior a avut altă denumire.
[Vasile Postolache]
Bine, dar aici mai sunt niște cifre, 27 decembrie '24. Poate colegii din direcție, poate ei mai bine cunosc.
[Pavel Postica]
Deci eu am înțeles, dar noi pe '25 acuma... Corect, noi vorbim de înregistrarea paginii. Data când a fost înregistrată pagina și denumirea actuală a paginii. Dar datele se referă, cifrele cu privire la venituri, la cheltuielile suportate pentru publicitate sunt exclusiv pentru anul 2025.
[Angela Caraman]
Alte întrebări, vă rog. Colegi? Întrebări către participanți, către reprezentanții partidelor sau, eventual, trezorieri?
[Pavel Postica]
Da, eu o să am întrebări dacă sunt cumva prezenți reprezentanții sau trezorierul partidului Democrat Modern și Partidul Mișcarea Respect Moldova. Sunt prezenți trezorierii conectați, scuze, acestor partide politice? Doamna Scutaru?
Nu auzim. În fine, mai este o situație care la care nu am atras atenția în prezenta, zic, mai este o situație specifică în ceea ce privește gestionarea resurselor financiare prin modificările operate de Comisia Electorală Centrală la regulamentul privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, mai exact articolul 15, punctul 15 prin din acest regulament. Comisia Electorală Centrală a permis utilizarea serviciilor de plată electronică pentru partidele politice în procesul de colectare a veniturilor, doar cu condiția ca aceste conturi în serviciile de plată să fie interconectate cu un cont bancar.
Deci, așa cum prevede legislația. Totuși, sunt anumite partide politice care și-au deschis doar conturi prin intermediul serviciilor de plată, adică nu conturi bancare, și o să vrem de la ei calificări suplimentare vizavi de situația interconectării cu conturile bancare și, eventual, cheltuielile suportate. Dar asta nu ține de hotărârea de supraveghere la această etapă, doar am vrut să atrag atenția la acest semnal.
Pentru că, în această situație, se mai află și alte partide politice care gestionează servicii de plată electronice, dar în interconexiune cu conturile bancare. La aceste partide nu mi-au declarat anumite conturi bancare și de asta noi vrem să vedem această interconexiune, ca să fie clar. Dar dacă îmi permiteți.
Și, cu referire la Partidul Nouă Opțiune Istorică. Deci, ca să fie clar, dumneavoastră ne-ați trimis notificare că ați deschis la fel un cont prin intermediul unui serviciu de plată, n-o să-i dăm denumirea serviciului de plată. Și noi v-am informat că dumneavoastră puteți utiliza, să utilizați acest serviciu de plată doar în interconexiune cu un cont bancar. Deci, nu e o problemă existența serviciului de plată pentru încasarea veniturilor, dar dumneavoastră trebuie să aveți și un cont bancar în care să virați aceste resurse.
[Doamna Kesar]
Ca să fie clară situația, serviciul care l-am contractat noi ca alternativă la faptul că ne blocați posibilitatea de a deschide un cont bancar și instituțiile bancare ne-au închis absolut ilegal contul bancar deținut, l-a închis. În luna august am primit notificare că reziliază absolut nemotivat. Chestiunea o s-o discutăm ulterior, adică e problema noastră cu banca, evident, nu e problema CEC-ului. Dar dumneavoastră, în scrisoarea care ne-ați expediat-o, ați rupt din context argumentele și v-ați contrazis însuși regulamentul aprobat de către Comisia Electorală Centrală și ați eliminat punctul 15, care permite utilizarea astfel de modalități și contractarea operatorilor de pe piața financiară de către partidele politice. Noi o să vă prezentăm poziția noastră argumentată. Și vă rog mult să nu ne îngrădiți posibilitatea de a activa în continuare.
[Angela Caraman]
Deci, mulțumim. Și încă o dată pentru precizare, noi, Comisia Electorală Centrală, nu îngrădim partidele politice să-și desfășoare activitatea.
[Doamna Kesar]
În scrisoare ați scris că aveți colaborare cu băncile și băncile, nu suntem unicul partid care are probleme cu băncile, instituțiile bancare, care sunt, evident, și politic, și orice aspect, sub presiune. Aveți colaborare foarte bună cu Moldova Agroinbank și alte bănci, sunt câteva bănci în Republica Moldova, nu sunt atât de multe. Eu înțeleg că este foarte ușor de a utiliza acest instrument pentru a ne îngrădi posibilitatea de a activa.
[Pavel Postica]
Deci, prima rugăminte este să vorbim atunci când vi se oferă posibilitatea să vorbiți. Nu suntem în dezbateri. La Comisia Electorală Centrală se prezintă un proiect de hotărâre. Și asta ar fi bine și nu sunteți la prima ședință a Comisiei Electorale Centrale. Asta este o rugăminte insistentă, să ne respectăm reciproc și să... Încă o dată repet, Comisia Electorală Centrală este în colaborare cu băncile comerciale exclusiv în limita celor prevăzute de lege, adică schimbul de informații, extrasele bancare, etc. Noi nu suntem entitatea care putem da indicații băncilor comerciale cui să deschidă conturi bancare și cui să nu deschidă. Astea sunt relații comerciale ale băncilor comerciale și părțile corespunzătoare, adică partidele politice. Și, în cazul în care sunt anumite litigii, aceste litigii trebuie soluționate direct de către băncile comerciale și partidul politic vizat, fără comisie electorală.
[Doamna Kesar]
Sunteți cu toți oameni de afaceri. Este un abuz, da? Este un abuz, dar și este ca devaloare. Acum vă puteți expune.
[Angela Caraman]
Da, dar, vă rog mult, să ne oferiți posibilitatea de a activa.
[Doamna Kesar]
Partidul Politic Noua Opțiune Istorică. Deci, noi am făcut de nenumărate sesizări la Comisia Electorală Centrală asupra acestui aspect și, după cum și am menționat, nu suntem unicul partid care ne confruntăm cu astfel de atitudine din partea sectorului bancar, deși legea cu privire la partidele politice, articolul 25 expres prevede și îi obligă. Doar că noi trăim în Republica Moldova și la noi totul se întâmplă pe dos, nu așa cum prevede legea.
Și alternativa la care am recurs este una legală, licențiată de Banca Națională și inclusiv acceptată de către regulamentul cu privire la finanțarea partidelor politice. Am prezentat extrasele, am făcut virări către bugetul de stat, am rambursat creditul de care am beneficiat. Este un sistem integrat în sistemul bancar al Republicii Moldova și ce vizează activitatea transparentă nu avem nicio carență la acest aspect. Și vă rog mult să vă conformați la evoluția tehnologică, la moneda electronică. Suntem în epoca tehnologiilor moderne și nu este cum să ne îngrădiți acest acces la posibilitatea de a utiliza astfel de modalități de plată.
[Angela Caraman]
La afirmațiile doamnei Kesar am o mențiune și o întrebare. Mențiunea este cunoscută, dar am s-o reiterez. Banca Națională, băncile din Republica Moldova, instituțiile care oferă servicii bancare, nu se subordonează Comisiei Electorale Centrale. Ele au cadrul lor normativ pe care îl urmează. Și întrebarea: există vreun document al Comisiei Electorale Centrale prin care vi s-a interzis să aveți cont bancar? Sau a fost indicația din partea comisiei să vi se închidă un cont? Există așa un document?
[Doamna Kesar]
Deci, după cum am menționat, suntem în Republica Moldova și acțiuni obscure sunt la ordinea zilei. Eu am făcut referire și nu am făcut referire la un document, spre deosebire de Comisia Electorală Centrală, care face trimitere la scrisoarea Băncii Naționale, dar nu...
[Angela Caraman]
Deci nu există, doamna Kesar, ca să fie clar și pentru cei. Deci nu puteți prezenta un asemenea document. De asta, vă rog să nu faceți speculații, dar ar trebui cred că s-o spunem direct. Să nu spuneți minciuni în ședința Comisiei Electorale Centrale.
[Doamna Kesar]
Eu nu vă apar, nu...
[Angela Caraman]
Eu nu vă denigrez. Eu fac o constatare. Nu există un asemenea document.
[Doamna Kesar]
Mulțumesc. Am luat act. Partidul Politic Noua Opțiune Istorică a fost vizat referitor la capitolul nedeclarare a cheltuielilor privind întreținerea locațiunii. Vreau să menționez, și pe această cale, o să facem și o notă, Partidul Politic Noua Opțiune Istorică beneficiază de, potrivit legii cu privire la partidele politice, de sediul oferit de autoritatea publică locală, Primăria Municipiului Chișinău, și plată pentru arendă, pentru alte cheltuieli nu suportăm la moment. O să prezint toate documentele de rigoare.
[Angela Caraman]
Inițial să vedem actele prezentate, pentru ca să înțelegem, suntem în prezența aceleiași situații sau nu. Deci, deja după ce doamna președinte, doamna Kesar o să ne prezinte actele, o să putem să ne pronunțăm asupra lui. Alte luări de cuvânt, dacă sunt?
Corectarea raportului. Deci o să fie menționat în hotărâre. Dacă nu sunt alte intervenții, supunem votului proiectul prezentat. Cine este pentru, vă rog să votați. Unanim. Hotărârea este aprobată.
Subiectul cu numărul doi, cu privire la confirmarea persoanei responsabile de finanțe din partea Partidului Politic Partidul Schimbării, în calitate de participant la referendumul local din 17 mai curent. Raportor, Pavel Postica.
[Mircea Catărău]
Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi, atrag atenția că prin demersul 26659 din 11 mai 2026 și supliment prin demersul 26685 din 13 mai 2026, Partidul Politic Partidul Schimbării a solicitat CEC confirmarea doamnei Tatiana Gherdeva în calitate de persoană responsabilă de finanțe pentru perioada campaniei electorale aferente referendumului local din 17 mai 2026, anexând și actele necesare cererii vizate. Atrag atenția că prin hotărârea numărul 7 din 9 aprilie 2026, Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală Săchiet, Căsășeni, Marea, numărul 14/10, raionul Telenești, a înregistrat Partidul Politic Partidul Schimbării în calitate de participant la referendumul local pentru revocarea primarului satului Căsășeni, Marea, raionul Telenești. Examinând setul de acte prezentate, se constată că acestea întrunesc condițiile de admisibilitate, fapt pentru care se propune următorul proiect de dispozitiv:
Punctul 1: Se confirmă doamna Tatiana Gherdeva în calitate de persoană responsabilă de finanțe, trezorier, din partea Partidului Politic Partidul Schimbării pentru perioada campaniei electorale aferente referendumului local din 17 mai 2026 privind revocarea primarului satului Căsășeni, Marea, raionul Telenești. Hotărârea, punctul 2: Hotărârea se aduce la cunoștința participantului la referendum care a solicitat confirmarea trezorierului și punctul 3: Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile fără respectarea procedurii prealabile la Curtea de Apel Chișinău, conform adresei indicate.
Raport încheiat. Vă rog susținerea proiectului de hotărâre, dar cu mențiunea că anterior partidul a fost vizat și atenționat să includă în raportul financiar informații nemateriale și, respectiv, nu a putut face acest lucru, pentru că trezorierul nu a fost confirmat. Acum deja va avea această posibilitate. Mulțumesc.
[Angela Caraman]
Mulțumim, domnule Postica. Dacă este reprezentantul Partidului Schimbării? Colegi, întrebări către domnul Postica sau către Partidul Schimbării? Nu avem. Supunem votului proiectul prezentat. Cine este pentru, colegi, rog să votați. Unanim. Hotărârea este aprobată.
Chestiunea cu numărul trei, cu privire la cererea de acreditare a observatorilor naționali din partea Asociației Obștești Uniunea Juriștilor din Moldova, în vederea monitorizării alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai curent. Raportor, domnul Mircea Catărău, și la ședință participă, cu participare online, domnul Maxim Lebedinschi, președintele Uniunii Juriștilor din Republica Moldova. Deci sunt solicitanții.
Vă rog, domnule Catărău.
[Mircea Catărău]
Vă mulțumesc mult, domnule președinte. Stimați colegi, supun atenției dumneavoastră proiectul de hotărâre cu titlul enunțat. Astfel, Asociația Obștească Uniunea Juriștilor din Moldova a înaintat Comisiei Electorale Centrale o cerere privind acreditarea a opt persoane în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai 2026. În temeiul articolelor 32 și 88, litera a) și alineatul 3 din Codul Electoral și în conformitate cu punctele 6, 13, subpunctul 1, punctele 16, 17, subpunctul 1 și 23 din regulamentul privind statutul observatorilor și procedura de acreditare a acestora, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale numărul 1195 din 2023, Comisia Electorală Centrală hotărăște:
Punctul 1: Se acreditează în calitate de observatori naționali opt persoane din partea Asociației Obștești Uniunea Juriștilor din Moldova în vederea monitorizării alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai 2026, conform anexei.
Punctul 2: Persoanele acreditate în calitate de observatori naționali își vor desfășura activitatea în condițiile legislației Republicii Moldova.
Punctul 3: Hotărârea se comunică entității care a solicitat acreditarea observatorilor naționali și punctul 4: Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale și poate fi contestată în decurs de 3 zile fără respectarea procedurii prealabile la Curtea de Apel Centru.
Raport încheiat. Vă rog susținerea proiectului, nu înainte de a de a-i pune întrebări sau...
[Angela Caraman]
Mulțumim, domnule Catărău. Colegi, întrebări către raportor inițial, dacă sunt. Am o întrebare, domnule Catărău. Potrivit punctului 13, litera i) din regulamentul privind statutul observatorilor și modalitatea de acreditare, este menționat faptul că organizațiile neguvernamentale vor prezenta informații privind dispunerea de capacități tehnice umane, calificare și experiență în domeniul observării alegerilor. Și, în cazul atunci când se prezintă informația despre faptul că misiunea va fi efectuată din surse proprii, se va prezenta, comunica informația care confirmă sustenabilitatea financiară de a organiza misiunea. De exemplu, referința la raportul financiar publicat pentru anul precedent anului în care se organizează alegerile. Întrebarea este dacă avem anexată la dosar o astfel de informație privind dispunerea de capacități sau raportul care confirmă sustenabilitatea financiară de a organiza misiunea.
[Mircea Catărău]
Vă mulțumesc, doamna președinte. Comunic că nu au fost prezentate aceste informații.
[Angela Caraman]
Colegi, alte întrebări? O întrebare către domnul Lebedinschi. De fapt, am să fac referință la unele constatări din rapoartele pe care le-a efectuat Uniunea Juriștilor, deci în calitate de organizație care a monitorizat alegerile parlamentare din anul trecut. Deci, asta este în contextul în care vorbim de capacitatea și experiența de monitorizare, fără a pune la îndoială experiența dumneavoastră, domnule Lebedinschi, în niciun caz.
Deci, monitorii care au făcut parte din acea misiune, iată una dintre constatări a fost vizavi de faptul că în alegeri, Comisia Electorală Centrală a modificat o hotărâre. E vorba de hotărârea care stipula modalitatea de depunere a dosarelor, hotărârea 3655, în care era specificată perioada în care se depun dosarele. Deci, și la prima etapă, atunci când a fost specificat că se vor depune în două etape, deci inițial se prezintă actele la Comisia Electorală Centrală, după care, în cazul în care avem prezența mai multor candidați, este posibilitatea de a depune această declarație personală de către fiecare candidat în incinta Teatrului de Operă și Balet, pentru ca să putem să asigurăm condiții corespunzătoare.
Una dintre constatări spune că prin hotărârea 3675, CEC, citez din raport, "ulterior, prin hotărârea 3675, Comisia a modificat intervalul de depunere a documentelor, restrângându-l la zilele lucrătoare, luni-vineri. În opinia misiunii de observare, această schimbare a creat o situație de dezechilibru între concurenți, modificarea condițiilor de participare este o practică netransparentă și încalcă principiul tratamentului egal al actorilor electorali. Ori, în cazul dat, CEC a favorizat un concurent electoral."
Dacă deschidem hotărârea 3675, de fapt, esența este că a fost păstrat acel program inițial pentru zilele de lucru doar și în prima hotărâre, și în a doua este vorba de zile lucrătoare. Esența acelei modificări a fost că și în următoarele zile să putem să oferim acest spațiu corespunzător, atât în incinta Comisiei Electorale Centrale, cât și la Teatrul de Operă și Balet. Deci, întrebarea este cum, ce apreciere dați unei astfel de constatări care, de fapt, nu corespunde realității?
[Maxim Lebedinschi]
Bună ziua, doamnă președinte, bună ziua, stimați membri. Am să încerc să o iau treptat cu toate cele sesizate anterior. Cu privire la deținerea capacităților, noi am făcut descrierea, am indicat că această misiune, care numără doar opt persoane, este pe o scurtă durată și nu vorbim de o misiune de lungă durată, va fi făcută în bază de voluntariat. Respectiv, nu implică cheltuieli financiare sub nicio formă.
În cazul în care CEC are nevoie suplimentar la o dovadă de încăcere în a nea anterioară o să primim și un extras de sediu sau un extras privind activul utilizat personalul observatorilor și nu sunt cheltuieli care ar necesita un raport financiar. În cazul în care CEC are nevoie, putem să prezentăm și un extras de cont al uniunii care ar demonstra că la necesitate sunt și resurse financiare de sine stătător. Cu privire la raportul financiar pentru anul precedent, imediat după ce acesta va fi prezentat Inspectoratul Fiscal de Stat, el va fi publicat și va fi cu acces public pentru toate persoanele interesate.
Cu referire la întrebarea dumneavoastră, doamnă președinte, unul, eu nu știu sumarul de unde l-ați luat. Sunt cel puțin vreo 10 rapoarte intermediare și unul final. Nu am să mă opresc acum la fiecare în parte, însă dumneavoastră în discurs ați făcut trimitere practic tot la ceea ce a constatat și CEC. Dacă eu îmi aduc aminte speța dezbătută, aceste argumente au fost invocate și de către concurenții electorali în cadrul întrevederilor cu dumnealor, care au invocat faptul că s-au simțit discriminați prin aplicarea pe parcursul procedurii de înregistrare a candidaților a regulilor de joc, așa cum s-a invocat în acel moment.
Nu sunt de acord cu dumneavoastră că constituie un fals. Noi am făcut referire la o hotărâre CEC care a schimbat regimul. Noi suntem pentru orice măsură care ar da mai multă posibilitate concurenților electorali să aibă o egalitate în procedura de înregistrare și depunere a actelor, însă regulile trebuie să fie clare și orice modificare a regulilor de joc provoacă anume o neclaritate pentru aceștia. Și concluziile noastre au reieșit inclusiv din întrevederile cu concurenții electorali. Noi am făcut invitație la acea etapă pentru toți concurenții electorali. Totodată, stimată doamnă președinte, vreau să reiterez faptul că toate rapoartele înainte de a fi publicate au fost prezentate la poșta Comisiei Electorale Centrale spre consultare și am cerut reacții, obiecții cu privire la cele constatate de către noi.
În acest sens, subliniez că nu am primit o reacție sau o combatere a acestei constatări până la publicarea raportului, venind din partea Comisiei Electorale Centrale sub nicio formă, nici în scris, nici pe vară. De aceea, cred că este depășit subiectul la această etapă pentru a fi supus discuțiilor. La fel, am scos invitați și la prezentarea raportului final. CEC a neglijat și a renunțat la invitația noastră. De aceea, eu îmi cer scuze, dar la după mai mult de jumate de an să discut un raport care s-a referit la un scrutin electoral de șase este un subiect depășit.
[Angela Caraman]
Mulțumesc. Este vorba de primul raport, raportul intermediar și înțeleg din cele afirmate că rămâneți pe aceeași poziție că prin acea hotărâre, CEC a restrâns cumva drepturile competitorilor electorali, în timp ce esența, am spus-o, a fost pur și simplu oferită posibilitatea. Dacă în prima hotărâre erau prevăzute doar două zile să fie cu această posibilitate, fie la CEC, fie la Teatrul de Operă, cea de-a doua hotărâre, de fapt, a extins pentru toată perioada. Și asta demonstrează și contractul pe care a trebuit să-l modificăm cu sediul, cu instituția respectivă.
[Maxim Lebedinschi]
Doamna președinte, mai repet, cele invocate a fost percepția publică asupra situației create și nu a fost doar o percepție a misiunii de observare, dar și a actorilor implicați în scrutin. În cadrul scrutinului, noi am avut întrevederi atât cu Comisia Electorală Centrală, cu unii membri ai CEC, cât și cu alte misiuni de observare. Și atunci când spun că a fost o percepție, asta a fost o percepție creată de situația de incertitudine. Nu vin cu careva învinuiri în adresa CEC. Noi am venit cu mai multe recomandări și una din recomandări este crearea unor condiții ferme și clare în start absolut pentru toți concurenții electorali, fiindcă au fost concurenți electorali care au deblocat ca au putut să vină în alte zile și li s-a spus că nu este posibil, că așa era hotărârea, și au fost nevoiți să se conformeze cerințelor. S-a invocat că au fost nevoiți să tragă sau să pună candidații din liste care erau din teritoriu sau care erau peste hotare să abandoneze locul de muncă pentru a veni în fața Comisiei și să depună acte, care au fost nevoiți unii concurenți au invocat inclusiv expirarea termenelor și faptul că de fapt au fost împuși de aceste circumstanțe să renunțe la unii candidați și să modifice listele, fiindcă nu aveau posibilitate de a se prezenta. De aceea, ceea ce ați invocat dumneavoastră a provocat de fapt un, așa, o nemulțumire în rândul subiecților implicați. Viziunea mea este că ar trebui pe viitor să învățăm din greșelile proprii și să vedem cum se excludem asemenea circumstanțe pe viitor.
[Angela Caraman]
Mulțumesc. Deci, dacă era la rubrica recomandări, cred că o luam ca atare, dar eu citez din raport. Misiunea de observare a făcut observație în acest context că și mai departe după text. Eu nu mai am întrebări. Mulțumesc. Vă mulțumesc. Colegi, dacă mai sunt întrebări? Propuneri? Domnule Lebedinschi, ceva de completat sau propuneri?
[Maxim Lebedinschi]
Doamnă președinte, sper și nu că vom avea posibilitatea să facem o misiune, deși una scurtă de data aceasta, doar în cadrul secțiilor de vot. Sperăm la o bună colaborare și o, un stabilire a unui climat de cooperare între Uniunea Juriștilor și CEC. Noi nu suntem vrăjmași, suntem doar niște ochi suplimentari care trebuie să ajute și CEC și societatea în procesul de monitorizare. Și asta este. Suntem ferm convinși că, chiar dacă unele constatări ale noastre nu sunt percepute din start corect, întotdeauna în cadrul discuțiilor putem să ajungem la un compromis. Întotdeauna trebuie să învățăm și din greșelile proprii, cât și ale altora. Noi față de Comisia Electorală Centrală avem deplină deschidere și speranță într-o atitudine reciprocă. Asta este tot ce am vrut să spun.
[Angela Caraman]
Mulțumim. Colegi, alte completări, intervenții sau luări de cuvânt?
[Pavel Postica]
Dacă nu sunt alte luări de cuvânt, o să mă rog să trecem la procedura de vot. Doar aș vrea să atrag atenția că colegii de la Uniunea Juriștilor sunt pe an ce trece mai buni. Este regretabil că utilizează instrumente nepotrivite pentru unele proceduri legale care sunt prevăzute de lege. Ori, Codul Electoral pentru măsurarea percepției publice utilizează instrumentul sondajului de opinie. Și în acest caz, dacă dumneavoastră ați vrut să testați percepția publică vizavi de anumite dileme, era mai bine de a utiliza acest instrument prevăzut de lege. Și al doilea aspect la care am vrut să atrag atenția este că noi nu redactăm rapoarte de observatori. Noi primim observatori cu un fapt împlinit. Noi primim înaintea de prezentare publică a raportului pentru a avea posibilitatea să analizăm și eventual să răspundem la întrebările jurnaliștilor. Asta nu înseamnă că noi intervenim în conținutul raportului. Este regretabil și faptul că în anumite rapoarte, în loc să fie scoasă în evidență opinia misiunii vizavi de anumite situații, de fapt, sunt scoase în evidență percepțiile publice. Repet, percepțiile publice sunt măsurate pe tot alte instrumente legale care sunt prevăzute de Codul Electoral. Cu toate acestea, eu susțin proiectul de hotărâre pentru că, cred eu că, haideți să le dăm o șansă, trebuie să acumulăm procent. Chiar dacă la această etapă vedem unele dividențe de capacitate de a organiza emisiuni de observare. Mulțumesc.
[Angela Caraman]
Mulțumesc. Colegi, alte luări de cuvânt? Supunem votului proiectul prezentat de către domnul Catărău. Cine este pentru, colegi, rog să votați. Patru voturi pentru. Împotrivă? Un vot împotrivă. Abțineri? Trei voturi declarate abținere. Patru voturi nu este suficient pentru a adopta hotărârea.
[Maxim Lebedinschi]
Doamna președinte, pentru procedură ca să înțeleg corect, se consideră că proiectul este respins sau mai avem o calitate de vot și se supune proiectul urmează a fi supus din nou votului. Reieșind din prevederile regulamentului să înțelegem corect ce urmează să așteptăm.
[Angela Caraman]
Conform procedurii descrise în regulamentul privind activitatea Comisiei, atunci când sunt paritate de voturi, trebuie să se vină cu un proiect, eventual cu alt conținut, dar important este că se vine cu un proiect la următoarea ședință. Deci, nu considerăm că cererea a fost respinsă la această etapă.
[Maxim Lebedinschi]
Și în acest context avem o șansă că până la scrutin să mai fie o ședință CEC?
[Angela Caraman]
O să comunicăm public despre data la care planificăm următoarea ședință.
[Maxim Lebedinschi]
Vă mulțumesc.
[Angela Caraman]
Mulțumim pentru participare. Colegi, la final de ședință, dacă avem de comunicat informații, până a declara ședința închisă, nu avem. Vă mulțumesc tuturor pentru participare. Mulțumesc celor care au s-au conectat la ședința Comisiei Electorale Centrale. Declar ședința închisă.