Bună ziua și bine ați revenit. Ne bucurăm să vă avem aici în sală. După cum am menționat anterior, vom intra în esența încrederii și rezilienței și vom discuta în următorul panel informații despre comportamente și felul în care contribuie la coeziunea socială. Și o invit pe Brigitta Tibel să modereze sesiunea. Mulțumesc.
[Brigitta Tibel]
Bună ziua. Am onoarea să moderez unul din ultimele paneluri de discuție în aceste două zile. Consider că este un panel foarte important și vă mulțumesc că v-ați alăturat la cea de-a treia ediție a Forumului Moldova Security. Și mulțumim că ați rămas aici în după-amiaza zilei de vineri.
Sunt Brigitta Tibel și conduc biroul Fundației Konrad Adenauer aici în Republica Moldova. Și împreună cu partenerii noștri, noi am pus titlul pentru forumul din acest an, reziliența democratică. De ce?
Și pentru că democrațiile noastre parcă alunecă un pic spre autocrație. Structurile democratice deseori par să fie mai reziliente decât s-ar părea și Moldova este un exemplu foarte bun în acest sens.
Reziliența se bazează nu doar pe momente materiale, se bazează și pe așa-numitele abilități soft într-o democrație. Deci împreună vom încerca să ne consolidăm aceste abilități.
Salut toți paneliștii și prezentatorii. Încep cu Liliana Vițu, directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării.
Mă bucur foarte mult că împreună cu noi este Natalia Vutova, noua șefă a biroului Consiliului Europei aici la Chișinău.
Din Bruxelles vine Michal Kravcik, analist politic din echipa care lucrează cu informații de comportamente.
Rufin Zamfier, expert în combaterea dezinformării. Și Sergius, fondatorul Școlii de Transparență, președintele a grupului consultativ internațional de acces de informație despre acces în Europa, Lituania.
Și vreau să discutăm astăzi două lucruri. E vorba de încredere și coeziune socială, când e vorba de abordarea bazată pe întreaga societate.
Este foarte important să avem încredere în instituții, în politicieni, este foarte important să avem coeziune socială și să consolidăm democrația noastră. Ce înseamnă aceasta pentru Republica Moldova, pentru Europa? Ce învățăm noi din asta?
Cum putem folosi rezultatele studiului comportamental pentru a înțelege ce se întâmplă la noi în cap? Cum, de ce decidem noi așa cum decidem, de ce votăm așa cum votăm? Este un subiect destul de extins și aș dori să descoperim împreună acest subiect.
Liliana, ai trecut printr-o campanie hibridă, prin război cognitiv împotriva Moldovei în ultimii ani. Erai în prima linie și hai să vedem care abilități transversale au menținut reziliența democrației din Moldova.
[Liliana Vițu]
Cred că a fost important faptul că oamenii noștri, inclusiv cei din diasporă, au avut parte de reportaje bune, autentice, de încredere, de la jurnaliști independenți și jurnaliști de investigație. Cum am fost atacați, e bine că oamenii au avut acces la informație de încredere. Ne-a ajutat să asigurăm o încredere în instituții publice.
Și îmi amintesc personal un briefing comun al procurorului anticorupție și al șefului Inspectoratului General al Poliției undeva în august. Și până atunci am avut și Consiliul Național de Securitate.
Am avut șefi ai diferitelor instituții. Și apoi Ziarul de Gardă a avut o echipă de investigații și a arătat într-un mod foarte convingător, în stil Netflix, unele situații. De aia oamenii au început să aibă încredere în ceea ce spuneau autoritățile.
Da, am avut societatea civilă, ONG-urile care și-au făcut treaba și ei au explicat, au făcut campanii, mai ales pe platforme. Au explicat ce s-a petrecut. Am avut un context partajat. Nu vreau să zic că a fost adevăr comun.
Și e bine că avem această posibilitate de a aduna pe bucățele informația și pe urmă oamenii decid în cine au încredere, în cine nu prea am. Există un context comun.
Și atunci când înțelegi că contextul tău este manipulat, și uite, noi suntem atacați și deja nu se mai folosesc fake-urile pentru atac. Războiul pentru mințile și sufletele oamenilor deja folosește niște nemulțumiri foarte bune, corecte. De exemplu, e foarte legitim pentru oameni să-și facă griji în privința prețului la energie. Sunt niște momente de care o familie trebuie să-și facă griji. Dar faptul că ele sunt plasate într-un context, într-un mediu manipulativ, e ceea ce am înțeles noi. Noi am înțeles că e nevoie de a explica acest context oamenilor.
Nu doar faptul că uite, prețurile sunt mai mari, că unele instituții au decis să mărească prețul. Trebuie să înțelegem și contextul în care se întâmplă toate acestea.
[Brigitta Tibel]
Mulțumim foarte mult, Liliana. Natalia, din perspectiva europeană asupra subiectului de reziliență democratică, cunoașteți cazul Moldovei, cazul Georgiei, cunoașteți regiunea foarte bine și mai sunteți și expertă în științe comportamentale.
Spuneți-ne cum putem înțelege mai bine comportamentele și cum știința comportamentală ne-ar putea ajuta să facem democrațiile mai reziliente. Cum evaluați în general cazul Moldovei?
[Natalia Vutova]
Mulțumesc, Brigitta. Voi începe cu științe comportamentale. Ce înseamnă aceasta? Persoana, individul, cetățeanul se pune în centrul procesului de elaborare a politicilor.
Când e vorba de așa-numită retragere a democrației sau degradare un pic a democrației, și am văzut că în unele cazuri chiar democrația se află în cădere liberă în unele părți ale lumii, păi atunci trebuie să ne gândim cum să implicăm cetățenii.
Până în secolul 20, oamenii nu erau în centrul de interes al puterii. În secolul 20 s-a început totul, cu dezvoltarea drepturilor omului, după cel de-al Doilea Război Mondial. Iată, aici organizația mea, Consiliul Europei, are un rol foarte important. E vorba de dezvoltarea drepturilor omului.
Dar ce vreau eu să zic? Nu e posibil să contribui la dezvoltarea drepturilor omului, să implici oamenii fără a ști cum anume se explică unele comportamente.
Am studiat o cercetare impresionantă care spune că 71,5% de cetățeni ai Republicii Moldova consideră că trebuie să fie consultați mai mult, mai ales dacă e vorba de decizii importante. Și vedeți, iarăși e vorba de știința comportamentului. Trebuie să vedem unde văd oamenii problema și ce soluție ar putea susține.
Eu nu promovez la la landul, înțeleg că noi suntem într-o lume foarte reală, dar faptul că politicienii ar cunoaște ce probleme îi frământă pe oameni și cum văd dânșii soluția, cred că ar fi foarte util. La Consiliul Europei noi promovăm supremația legii, democrația, drepturile omului și chiar cred că dacă aplicăm un proiect, o politică, dacă vorbim, de exemplu, despre justiție prietenoasă copiilor, atunci cel mai bun expert nu este nici judecător, nici procuror, nici polițist.
Cel mai bun expert în acest sens este mama singură care are grijă ca copilul ei să nu ajungă în lumea interlopă.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc. Mulțumesc, Natalia. Ați menționat încrederea și vreau să discutăm subiectul ăsta. Împreună cu partenerii, înaintea forumului, am făcut un sondaj și găsiți online și rezultatele.
În acest sondaj am văzut că atunci când e vorba de instituții politice sau instituții democratice în Chișinău, moldovenii nu prea au încredere în ei. Dar au încredere în instituții locale, gen pompieri, serviciu de urgență, consiliul local.
Sergius, de ce este atât de important pentru noi să discutăm încrederea? Încrederea în democrație. Ce înseamnă aceasta? Și știu că aveți foarte multă experiență în acest sens.
În cine trebuie să aibă încredere cetățenii într-o democrație? Care ar putea fi consecințele proaste dacă încrederea cade la un nivel foarte mic și în general, dacă e posibil să lucrăm cu încrederea într-o societate, de exemplu, Republica Moldova ar putea fi un exemplu.
[Sergius]
Bună ziua tuturor. Mă bucur să fiu aici la acest for și mulțumesc pentru invitație. Consider că este foarte important să vorbim despre încredere. E ceea ce amplifică schimbarea democratică, este poțiunea magică.
Și cred că deseori nu înțelegem bine și nu concepem bine ce este încrederea. Haideți să vă dau un exemplu. Deseori noi ne axăm pe implicarea cetățenilor, pe încredere și transparență.
Am văzut de mai multe ori cum oamenii spun că trebuie să publicăm mai mult, că trebuie să avem mai multă transparență și vom avea încredere. Nu, eu cred că transparența ar putea să ducă la mai puțină încredere, mai ales dacă noi prin anumite exerciții de transparență doar bifăm anumite momente.
Până la urmă, ce înseamnă încrederea? O relație confortabilă cu necunoscutul. În viața privată, la noi multe lucruri se bazează pe încredere și dacă dorim să formăm încredere, avem nevoie de mai mult decât transparență. Avem nevoie de empatie, trebuie să știm să ascultăm, trebuie să fim profesioniști, trebuie să fim persoane de încredere, trebuie să dăm rezultate.
Și atunci se pune întrebarea cât de bine ne descurcăm. Cum creăm această experiență pentru cetățeni ca dânșii să vadă că statului chiar îi pasă?
Cum creăm această experiență care să le permită cetățenilor să simtă că sunt, de fapt, cei care duc responsabilitatea pentru stat, sunt stăpâni acolo. Și iată aici perspectiva din științele comportamentale ne vine în ajutor. Este foarte importantă. Și vin dintr-o țară care realizează în exces în unele momente. Suntem în Lituania.
Și îmi amintesc discuțiile pe care le-am avut de 25-30 de ani în urmă și chiar am crezut cu tărie că avem nevoie doar de legi bune. De asemenea, dacă ne uităm doar la partea normativă, nu trebuie să uităm nici de drepturi, de valori, de comportamente. Amintiți-vă ce a fost cu câțiva ani în urmă în sondajul Transparency International în Lituania. Noi întrebam oamenii dacă au dat mită și au zis că nu. Și răspunsurile, de fapt, au când i-am întrebat dacă ar fi pregătiți să dea mită, păi trei pătrimi din respondenți au spus că da, că i-ar ajuta.
Deci asta este un indicator al nivelului de încredere în instituții de sănătate, pentru că noi am întrebat în contextul serviciilor de sănătate. Și dacă ne oprim acolo și spunem: „Stai, care este efectul a ceea ce am făcut noi? Cât se va menține acel efect dacă noi nu mai facem nimic?”.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc. Mulțumesc pentru ceea ce ne-ați povestit despre societatea dumneavoastră, pentru că există mereu cei care au performanțe perfecte, mai ales dacă e vorba de norme și valori, dar până la urmă noi alergăm un maraton. Michal, ai venit din Bruxelles, ai studiat situația în Uniunea Europeană și în state membre, la capitolul încrederea cetățenilor în societate. Și ai văzut și datele noastre despre Republica Moldova. În ce context ai pune aceste concluzii comparativ cu alte state europene la fel? Mulțumesc.
[Michal Kravcik]
Mulțumesc mult pentru întrebări, mulțumesc pentru invitație. Vreau să încep, dacă îmi permiteți, cu o mică, dar foarte importantă remarcă metodologică. Studiul pe care l-ați menționat a folosit interviurile cu prezență fizică în casele oamenilor, ceea ce este foarte important pentru că oamenii s-au concentrat temeinic pe întrebările pe care le-au primit. Dar apar și anumite riscuri, având în vedere acest studiu, riscul de părtinire sau de a crede ceva pentru a fi plăcut de societate. Să vă dau un exemplu: 80% din respondenți au spus că au participat la alegerile locale recente. Știți care este numărul real? 42%. Deci jumătate din acești oameni au înfrumusețat un pic realitatea.
Și este ceva ce vedem îndeosebi în fostele state comuniste, care au avut experiențe negative poate atunci când au vorbit cu funcționarii publici și de obicei nu spun adevărul acestor oameni, ci ceea ce cred că se așteaptă ei să audă de la ei. E un semn de un nivel al unui nivel scăzut de încredere și, după cum ați menționat și dumneavoastră, este un mod în care datele din acest sondaj, dar și din barometrul european, diferă dintre media UE. Poate că nu este cazul departamentelor de pompieri în acest sens, poate ei au mai multă încredere.
Moldova este ca o zonă de supraviețuire, unde nivelul de încredere este foarte scăzut și nu este foarte surprinzător. Iar acest lucru ne ajută să înțelegem niște diferențe importante pe care le vedem între răspunsurile date în Moldova față de răspunsurile date în majoritatea statelor europene. De exemplu, la întrebarea: „Cât de des vedeți dezinformare?”, 40% au spus că văd dezinformare, se întâlnesc cu dezinformare în fiecare zi, iar în Eurobarometru, rata oamenilor care spun că se confruntă cu dezinformarea este mult mai mare, având în vedere propaganda rusească, fake-urile pe care le produce propaganda rusească. Au existat ingerințe în alegeri, de exemplu, și ar putea să fie o percepție a realității, pe de o parte, dar pe de altă parte ar putea să suspecteze informarea eronată și dezinformarea, chiar în cazul în care aceasta nu există și de asemenea ar putea să fie vorba de dorința de a plăcea.
Deci, când sunt întrebați dacă vedeți dacă văd aceste lucruri, ei spun că da și le cerem atunci să ne spună un exemplu de dezinformare.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc mult, Michal, și mulțumesc pentru recomandarea legată de modul în care punem întrebările oamenilor. Perspectivele comportamentale sunt importante și pentru activitatea noastră practică și în colectarea de date.
În acest sondaj, puteți vedea că mulți moldoveni cred că se confruntă cu dezinformare în viața de zi cu zi și încrederea în mass-media este foarte, foarte scăzută. Rufin, aveți multă experiență în Moldova, dar și în România, unde lucrați cu mass-media. Puteți să ne ajutați și să ne spuneți de ce orice canal de încredere, mass-media publică, rețele de socializare, încrederea în acesta este atât de scăzută și de ce societatea din Moldova poate fi percepută ca o societate cu un nivel scăzut de încredere?
[Rufin Zamfir]
Mulțumesc mult pentru această întrebare importantă. Eu aș vrea să am un răspuns complet la această întrebare, dar mă tem că este imposibil să vă dau un răspuns 100% complet. Să încep cu a doua parte a întrebării dumneavoastră. Vreau mai întâi să fac trimitere la ceea ce ar trebui să facă mass-media și nu la faptul că societatea are mai multă încredere în alte canale decât canalele publice. Deși datele statistice, numerele în Moldova nu sunt cele pe care ni le-am dori, în Republica Moldova s-a început un proces de recâștigare a încrederii publicului în mass-media independentă.
Iar acest proces a început cu ceva ce cred eu este cu adevărat important și trebuie reținut de către cei din această sală și în buna voastră de experți. Cu ce s-a început? Cu înțelegerea comunităților și a modului exact în care oamenii consumă informația.
Asta, într-o oarecare măsură, este legat de ceea ce a menționat Iana de la începutul acestui panel. Într-o societate trebuie să poți vorbi pe limba fiecărui. Instituțiile de stat trebuie să livreze un mesaj din partea lor, dar mass-media independentă și societatea civilă trebuie să poată traduce vocabularul pe care îl folosesc instituțiile publice în ceva ce oamenii chiar înțeleg.
Ce se întâmplă în Republica Moldova? Acest proces are loc, acest proces de recâștigare a încrederii în mass-media independentă, în toate păturile sociale. Un alt lucru extrem de important care se întâmplă este faptul că se investesc eforturi în inversarea unui proces extrem de dăunător pentru Moldova când vine vorba de circulația informației. Să spunem așa.
Și nu e ceva ce s-a întâmplat în mass-media independentă, ci și instituțiile publice și-au dat seama cât de valoros este să ai o societate multilingvă, multiculturală. Iar transmiterea mesajului trebuie să se facă nu doar într-un vocabular anume și nu doar într-o parte anume a țării. Mesajul trebuie transmis în limba pe care o înțelege și o vorbește mai bine o parte anume a societății.
Și acest proces nu este complet, de departe, și nu funcționează perfect, dar este un început, un proces pe care s-a lansat Moldova cu câțiva ani în urmă. Acum mă voi referi la prima parte a întrebării dumneavoastră. De ce oamenii tind să nu aibă încredere în instituții? Și, apropo, nu este ceva ce vedem doar în Republica Moldova. Vedem asta în România și în întreaga regiune, peste tot în lume, de fapt.
Există mai mulți factori. Printre aceștia, cel mai important factor este probabil faptul că oamenii, moldovenii, oamenii obișnuiți din societate, tind să își pună încrederea în cei cu care se identifică în materie de valori. De exemplu, am mai multă încredere într-un membru de familie, într-un prieten.
Iar propagandiștii și cei care bombardează populația cu campanii de dezinformare pun accent exact pe asta. Înțeleg acest lucru, cunosc acest lucru și mimează modul în care arată această persoană de încredere. Vă și o să vă spun cum. Prin crearea unor grupuri pe rețelele de socializare care pretind să împărtășească niște valori la care țin mai mulți din societate.
La început, postează mesaje care se potrivesc cu aceste valori, dar uneori, exact la momentul potrivit pentru propagandiști, injectează dezinformare, manipulare a informației și asta este ceva legat de mecanismul la nivelul întregii societăți.
Cu asta trebuie să luptăm la nivelul întregii societăți. Este o cale care abia a început, dar este ceva ce a adus la niște lecții învățate care sunt eminamente importante și care pot fi exportate.
[Brigitta Tibel]
Două cele mai importante lecții învățate din acest proces, care credeți că sunt?
[Rufin Zamfir]
Prima și poate că voi adăuga la ceva ce deja am menționat. Abilitatea de a vorbi pe limba oamenilor. Capacitatea de a înțelege că indiferent de etnie, indiferent de limba pe care o folosește cineva mai mult, la urma urmei, toată lumea într-o societate are aceleași valori sau valori comune cu ceilalți: securitate, pace, dezvoltare economică.
Asta este ceva aproape de sufletul tuturor din societate și dacă comunicați folosind aceste valori, nu sunteți propagandiști. Mass-media independentă, instituțiile publice nu aruncați cuvinte în societate, ci sunteți alături de ei ca să îi protejați. Existați pentru a proteja democrația și pentru a păzi instituțiile democratice și nu existați pentru altceva, ci pentru a vă asigura că toată lumea are informațiile de care are nevoie, informații corecte, adevărate, pe care le pot utiliza pentru a lua decizii în cunoștință de cauză, bazate pe adevăr.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc mult pentru această prelegere extraordinară și acum trec la Liliana. Liliana este directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică de aici din Moldova. Cum citiți, cum vedeți aceste statistici din sondajul nostru și ce credeți despre ce au spus colegii până acum și ce aveți de adăugat la această discuție despre încrederea din societatea moldovenească?
[Liliana Vițu]
Înainte să trecem la asta, pentru că vorbim despre perspective comportamentale, vreau să spun cât de importante sunt științele comportamentale pentru Centrul de Comunicare Strategică, pentru că într-un fel cartografiază vulnerabilitățile, iar în baza acestui lucru putem vedea care sunt vulnerabilitățile pe care le va exploata inamicul, pe care le va folosi pentru a ne ataca societatea. Și putem evalua ce îngrijorări ale oamenilor au fost trecute cu vederea. Noi facem recomandări pentru tot felul de instituții cu privire la lucruri pe care să le schimbe, lucruri pe care să se concentreze mai mult, lucruri asupra cărora să lucreze mai mult pentru a, pentru că, cum a spus și Sergiu, încrederea înseamnă să și livrezi.
Veți fi mai convingători atunci când vă respectați promisiunile de obicei, fie că e vorba de promisiuni făcute înainte de alegeri sau alte tipuri de promisiuni. Acesta este un mod de a ajuta instituțiile publice și autoritățile să devină mai fiabile, mai de încredere. Ele trebuie să știe cum să comunice mai bine, nu trebuie să treacă peste anumite lucruri și dacă spun ceva, chiar trebuie să livreze, să își respecte promisiunile. În baza propriei metodologii, am elaborat indicele național de reziliență informațională, care ne arată unde sunt punctele vulnerabile. Este o măsurătoare pentru a vedea măsura în care oamenii au fost afectați de acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințe străine și pentru a testa cât de rezilienți sunt oamenii. Ați menționat mica corupție, adică cât de pregătiți erau oamenii să dea sau să nu dea mită.
Noi măsurăm și lucruri precum, vă spun imediat. De exemplu, sunteți gata să fiți un cetățean disciplinat și să vă plătiți impozitele? În acest fel măsurăm măsura în care omul este gata să fie fidel statului, nu doar în sens fiscal, ci și în conformitate cu niște principii ale unui stat democratic. Avem întrebări precum: credeți în guvernarea, într-o bună guvernare, credeți că alegerile au fost libere și echitabile, credeți că aveți capacitatea de a influența deciziile? Pentru că dacă nu, nu veți participa la consultări publice și nu veți participa activ la alegeri. Și exact asta face inamicul. Odată ce creează profilul unei persoane care are un nivel anume de gândire critică, inamicul te vrea acasă, să stai acasă, să nu ieși și să votezi în alegeri.
Am analizat indicatori precum nivelul de mândrie. Cât de mândru ești să fii moldovean, moldoveancă, pentru că în acest fel evaluăm nivelul sau sentimentul de apartenență la comunitate, la țară. Am avut întrebări precum: vă simțiți mai loial localității, regiunii, țării? Un număr care este stupefiant pentru mine și apropo, Brigitta, ați menționat acest lucru, ține de faptul că unii cred că Rusia este al doilea cel mai de încredere partener dacă s-ar întâmpla ceva cu Moldova.
Științele comportamentale, dincolo de faptul că reprezintă o îndrumare pentru noi, este un mod de evaluare a eficienței noastre la Stratcom și Stratcom este o instituție care tot trebuie să câștige încrederea publicului. Trebuie să le explicăm oamenilor că, dincolo de scoaterea la iveală a unor comportamente neautentice și a ingerințelor străine în baza comportamentelor neautentice, trebuie să explicăm de unde avem aceste dovezi. Cum am ajuns la aceste concluzii? Oamenii trebuie să aibă încredere că noi avem o judecată sănătoasă și temeinică și asta trebuie să fie ancorat în mandatul nostru. Orice face Stratcom și instituții precum Stratcom, pentru că am avut șeful Serviciului de Informații și Securitate în panelul precedent, oamenii trebuie să știe că toate aceste lucruri se întâmplă într-un cadru și acest cadru începe cu Strategia pentru Securitate. Că Stratcom există în contextul combaterii dezinformării și a FIMI, o strategie aprobată de Parlament și avem piloni precum integrarea europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate, cei cinci piloni. Stratcom nu monitorizează tot discursul liber care există pe online, ci atacuri organizate, amplificate, comportamente inautentice și atacuri asupra democrației noastre. Noi avem de a face cu aceste cu acești cinci piloni. Și în Moldova am elaborat de asemenea Programul Național de Reziliență Democratică, care este aprobat la nivelul Consiliului de Securitate Națională. Și există acest mandat legal în cadrul căruia funcționăm și vreau să spun că niciodată nu poți să ai prea multă comunicare, mai ales atunci când trebuie să se ia decizii sensibile și când se cer platformelor să șteargă conținut un conținut anume, pentru că asta poate fi perceput ca cenzură. Și am uitat care era întrebarea dumneavoastră, dar cred că am spus ceva semnificativ.
[Sergius]
Da, da, eu am dat din cap afirmativ, pentru că sunt de acord și dacă îmi permiteți, aș mai adăuga ceva. E o discuție super interesantă și până la urmă ține de aceea cum definim succesul. Ce este succesul pentru noi? Multe documente, multe situații în care se respectă legea sau ne dorim totuși o schimbare în comportament. Și dacă e vorba de asta, de unde știm că comportamentul s-a schimbat?
Da, noi vorbim despre autoraportare, dar noi mai avem și acea numită părtinire de dorință. Deci, sunt multe chestii de așa gen. Deci întrebarea este cum noi elaborăm evaluările așa ca să ne ajute să vedem ce se întâmplă în teren, ce putem bifa în ceea ce privește comportamentele. Deseori datele noastre sunt vechi, nu sunt de calitate foarte bună. Și aici, în Moldova, aveți o oportunitate pentru că puteți învăța din succesele și eșecurile noastre. Și cu cât mai multe date în timp real aveți, cu atât mai bune alegeri puteți face. Pentru că asta vă oferă resurse și procesul știm că este costisitor și perspectivele din științe comportamentale vă oferă și această cale.
Știți, noi avem date din diverse cercetări care ne spun cum oamenii probabil se vor comporta. Noi știm că, de exemplu, acest gen de lumină îi face pe oameni mai creativi. Dacă sala este luminată mai mult, asta duce la o respectare mai mare a regulilor. Tinerii sunt mai puțin predispuși să copie, de exemplu, în săli care sunt luminate mai bine.
Și dacă doriți să comunicați în context normativ cu oamenii, nu trebuie să meargă această comunicare în regimul de sus în jos. Uite, asta faci, asta nu faci. Trebuie de gândit foarte bine cu colectivul, cu echipa, cu personalul organizației. Trebuie să ne gândim la domeniul psihologic, social.
Și asta înseamnă că noi elaborăm intervențiile noastre, noi abordăm schimbările într-un anumit fel. Noi încercăm să vedem ce ar însemna o lege perfectă și ce ar face-o să fie mai realistă. De exemplu, în Lituania noi avem o lege cu privire la lobby. Și da, am elaborat-o destul de inteligent pentru că acum cei care fac lobby și cei care sunt ținta acestui proces sunt stimulați să raporteze ce fac.
Deci, nu se pune problema să-i prindem pe dânșii că uite, fac cutare sau cutare. Noi spunem că este ok să vorbești despre lobby și influență în mod deschis. Cu cinci ani în urmă, toată lumea se prefăcea că plouă și lobby nu există. Și nu e cazul să demonizăm acest proces de comunicare cu sectorul public, e parte a oricărei societăți democratice. Deci asta este un exemplu destul de bun și cred că aici perspectivele din științele comportamentale ar fi foarte utile.
[Brigitta Tibel]
Mulțumim, Sergius. Principala prioritate a Guvernului în Republica Moldova, a președintei, a majorității moldovenilor, este să adere la UE cât se poate de repede. Nu este un proces tehnic foarte complicat, e o schimbare de norme, comportamente.
Natalia, noi am vorbit despre aceasta săptămâna trecută. Ce ați dori să accentuați? Ce să nu uităm noi într-un proces atât de dificil și rapid cum este procesul actual? Și nu e vorba doar de Moldova, e vorba în general de proces de extindere și aderare.
[Natalia Vutova]
Mulțumesc. Eu cred că voi începe cu ceva despre ce a vorbit Liliana. Liliana a vorbit despre context. Contextul, dacă revenim la științele comportamentale, este esența a ceea ce facem. Contextul Republicii Moldova este absolut diferit de contextul din Bulgaria, care este membră a Uniunii Europene deja de aproape 20 de ani.
Primul lucru pe care l-aș spune în acest proces, Republica Moldova este impresionantă, ținând cont de aceea cum are loc acest proces din partea autorităților cu capital uman foarte limitat. Dumneavoastră sunteți un model de urmat. Cunoașteți foarte bine că fereastra de oportunitate este mică, deci foc la ghete.
Și organizația mea, Consiliul Europei, face tot ce ne stă în puteri pentru a vă sprijini. Și sunt într-un fel mai liniștită datorită a ceea ce a spus Liliana. Contextul contează. Noi încercăm să punem cetățeanul în centrul proceselor, să comunicăm cu cetățenii.
Ăsta este principiul legii. Justiția nu doar trebuie să fie făcută, ea trebuie să fie văzută în momentul ăsta, trebuie să se vadă că se face dreptate. Și felul în care are loc procesul de aderare ne spune că cetățenii trebuie să vadă asta. Și noi trebuie să vedem ce facem noi în această direcție.
Regatul Unit este liderul lumii, nu doar al Europei, în ceea ce privește includerea perspectivei din științe comportamentale în politici publice. Autoritățile deja nu se mai gândesc la asta, știu că trebuie să intre aceste elemente în politici. Și Republica Moldova ar trebui să aibă o atitudine foarte, foarte serioasă față de aceasta. Comunicarea strategică înseamnă, pe lângă multe altele, și interacțiunea cu cetățenii.
Și Sergius, cred că a făcut aluzie la aceasta. Poți să ai legi perfecte, poți să ai toate strategiile cerute de organizațiile internaționale și de Uniunea Europeană și oricum contextul să nu-ți permită să implementezi aceste documente la maximum. Noi vorbim despre instituții reziliente în Republica Moldova și acest lucru este foarte important pentru ele. Sergius a spus că instituțiile puternice și perspectivele din științe comportamentale sunt într-un fel calea mai scurtă spre ceea ce ne trebuie. Și vreau să revin la ceea ce a spus Michal. Sondajele sunt foarte importante, sunt punctul de referință pentru autorități. Autoritățile așa pot să știe ce cred oamenii. Și ar putea să existe discrepanțe în sondaje.
Deci, în baza sondajului pe care îl avem aici, încrederea cetățenilor în sistemul judiciar este de aproximativ 34%. Alt sondaj susținut de Consiliul Europei publicat de oficiul avocatului poporului arată o diferență de vreo 10-13% față de cifra pe care v-am numit-o. Deci nu este vorba de aceea că ceva nu este bine cu aceste sondaje, e vorba de percepție, pentru că încrederea este percepută.
Și ați vorbit despre sentimentul de apartenență al cetățenilor la Republica Moldova. Păi da, face parte din activitatea dumneavoastră și acest sentiment de apartenență face parte din identitatea europeană a cetățenilor voștri. Drept rezumat, vreau să vă spun că nu e cazul să vă necăjiți dacă vedeți diferențe în sondaje. Michal a accentuat acest lucru foarte bine. Depinde de metodologie, depinde de multe chestii. Nu înseamnă că un sondaj are dreptate și altul nu are dreptate. Este un punct de referință, un nivel de referință și deja puteți lucra cu puterea transversală, puterea soft, care vă ajută să puneți oamenii în centrul proceselor. Și ultimul moment, dumneavoastră ați spus că e vorba de livrare. Și de fapt, calitatea desertului o poți aprecia doar mâncându-l. Așa că să ne asigurăm că autoritățile Republicii Moldova țin cont de ceea ce vorbim.
[Rufin Zamfir]
Bine. Deci noi trebuie să ținem cont de cele spuse. Știți, poate că eu acum sunt în postura de expert în comunicare strategică, dar să vă zic un lucru. Sondaje și importanța acestora în ajustarea regulilor, politicilor, diferitelor subiecte, pentru mine, ca expert în comunicare strategică, un sondaj este un stâlp al felinarului.
Sondajul nu dă lumină. Dar ce este atunci ce ne dă lumină? Sondajul este acest stâlp pentru felinar, nu este lumină, nu este felinar.
Da, are valoare sondajul respectiv, dar valoarea aceasta nu este suficientă pentru generarea unei schimbări de comportament în societate. Noi cunoaștem anumite cifre și asta vor duce la schimbarea comportamentului într-o anumită parte a societății, dar contează cum veți comunica aceste cifre. S-a menționat acest lucru.
Și Natalia a menționat aceasta la începutul panelului de discuție. 70% de respondenți din societatea din Republica Moldova consideră că nu sunt consultați suficient, suficient. Păi, să spunem lucrurilor pe nume, să nu ne ascundem după deget. Alegerile sunt un mecanism de consultare. Dacă 70% de populație consideră că nu sunt suficient de bine consultați, cum anume 50 și ceva procente de populație participă în alegeri?
Și noi mai avem restanțe la capitolul comunicare privind importanța participării în alegeri. Și mai e un lucru cu adevărat important. Poate că e o mantră, gen de mantră din intervenția mea de astăzi, dar este cu adevărat important ca ascultarea socială, segmentarea audienței, dar numiți-o cum vreți. Efortul ăla de a înțelege cum oamenii citesc informația, cum aranjează informația în capurile lor, iată asta este important ceea ce am făcut noi pentru partenerii noștri media în Republica Moldova.
Iată așa facem noi asta, așa segmentăm auditoriul. Și după aia putem individualiza mesajul pentru anumite grupuri de populație, să ne ajustăm la felul în care dânșii consumă informația. Și vedem aceste discrepanțe între sondaje și ceea ce vedem în alegeri. Și atunci, dacă facem noi ceea ce am spus eu anterior, putem spera că diferența nu va fi la nivelul de vreo 20% din populație.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc. Noi am acum am descoperit contextul național al Republicii Moldova, dar aș dori să trecem la nivel european. Michal, Uniunea Europeană este o uniune cu multe națiuni, multe societăți, multe spații de comunicare în acele societăți.
Ați putea să ne oferiți, să ne oferiți o prezentare generală, să ne spuneți cine are încredere în Uniunea Europeană și în comisie pentru care lucrați, ce face Uniunea Europeană pentru a păstra încrederea, pentru a consolida încrederea. Cum se gândesc ei la comunicarea cu cei care deja sunt membri ai Uniunii, cei care abia se gândesc să adere.
[Michal Kravcik]
Mulțumesc. Nu vreau să vorbesc în numele comisiei, pentru că sunt un funcționar de nivel mai mic, dar vreau să vă spun ce facem noi la Centrul de Competențe cu privire la perspective din științe comportamentale, unde noi organizăm experimente de comportament, pe lângă multe alte lucruri care stau apoi la baza comunicării și mesajelor de comunicare.
Contextul în care se face acest lucru este combaterea dezinformării și noi organizăm experimente online pentru a testa diferite modalități în care putem soluționa problema dezinformării. Lucrăm inclusiv și cu problema încrederii. Și într-un studiu publicat ceva timp în urmă, noi am investigat în ce măsură încrederea în UE afectează eficiența comunicării. Ipoteza era să dezmințim un fals.
Chestiunea asta este mai mult sau mai puțin eficientă, mai ales dacă vine ceva semnat de Comisia Europeană. Noi am investigat interacțiunea cu încredere în general față de comisie. Cum poți comunica mai eficient, mai ales dacă auditoriul este receptiv și are încredere în tine. În acest sens, eu personal consider următorul lucru și iarăși nu este poziția oficială a Comisiei, cu siguranță.
Dar, dată fiind percepția unor comunicări care se fac prin X, de exemplu, rețeaua socială X, există un risc destul de serios că unele mesaje ne vor lovi, de fapt, pe noi până la urmă.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc, Michal. Pe lângă încredere, vorbim deseori de coeziune socială aici, în Republica Moldova, în Uniunea Europeană și acum tot mai des și în Germania, țara mea de origine. Liliana, dacă revenim la sondajul nostru, mai mult de 80% de moldoveni, moldoveni care au fost întrebați, consideră că societatea în Republica Moldova este împărțită.
Deci ei consideră că oamenii sunt împărțiți și linia principală de diviziune este orientarea în politica externă. Deci e ceea ce cred ei că e adevărat sau ce ați văzut dumneavoastră în aceste date și de ce e așa?
[Liliana Vițu]
Cred că avem mult de lucru. Nu avem timp să ne relaxăm și nu vom avea curând, având în vedere aceste date. Când am menționat acei cinci piloni, trebuie să știți că este justificat că pe locul doi este coeziunea socială. Este integrarea europeană este procesul cel mai țintit de către Rusia pentru că nu vrea să facem parte din UE. Dar pentru a realiza acest scop, încearcă să ne atace societatea și să exploateze diviziunile și faliile, unde unele sunt istorice și cred că doamna președinte a menționat acest lucru în panelul coordonat de reprezentantul Financial Times, că încă este exploatat de politicieni acest subiect. Acum suntem mai clari cu privire la opoziția pro-rusă. Limba română, chiar și ei spun că e limba română. Mai avem politicieni extremiști care încearcă să folosească așa-zisa limbă moldovenească ca să promoveze niște stupizenii, cum că există limba moldovenească în baza alfabetului chirilic și pe 31 august, de ziua limbii, am văzut cum o reprezentantă a opoziției extreme pretindea că a vorbit cu Ștefan cel Mare și că acesta i-a răspuns în moldovenească.
Numele limbii și cum îi spunem este aproape o problemă rezolvată după 30 de ani. Avem identitatea moldovenească, în mare parte creată de Uniunea Sovietică, ceva impus în comparație cu identitatea română. Mai avem această problemă de identitate care ne împiedică să devenim o societate mai consolidată și puternică, dar nu este ceva ce poate fi rezolvat de către o singură instituție, chiar dacă și-ar dori. Trebuie să se poarte un dialog în societate cu istoricii, să avem mărturii, să vorbim despre faptul dacă a fost eliberare sau ocupație, să vorbim despre distrugerea bisericilor, despre cum a fost distrusă religia, deportări. Există aceste semne istorice exploatate de către inamic. Și avem și opoziția prorusă care evită să zică cine este agresorul.
Nu le este de pe limbă cuvântul Rusia când se referă la agresor. Avem o biserică care arată semne că încearcă să poarte dialog cu celelalte entități subordonate. Avem biserica subordonată celei din Rusia și celei din România. Sper că biserica nu va fi folosită pentru a ne ataca. Dar în rapoarte de investigație independente am văzut cum preoții erau duși în Rusia, instruiți cu privire la modul în care pot deveni influenceri și pot invada spațiul online cu valorile anti-UE, anti-LGBT și așa mai departe.
Spațiul informațional a fost de asemenea exploatat de către politicieni și avem problema regiunii transnistrene și a Găgăuziei. În trecut, în ultimii ani, Găgăuzia a fost instrumentalizată puternic, folosită ca o armă, nu se atacau neapărat autoritățile centrale, ci acesta a fost folosit un alt mod de a ataca calea europeană a Moldovei. Aceste falii regionale nu ajută, faptul că Chișinăul este într-o situație complet diferită față de regiuni și există aici mai multă prosperitate. Vom avansa cu reforma administrativă și cu o lună în urmă, cred că tot în această sală, am vorbit despre motivul pentru care reforma teritorială este atacată, pentru că această reformă este o metodă de încheiere a acestor decalaje sau rezolvare a acestor decalaje regionale și acest lucru nu este în interesul inamicilor, să fim mai rezilienți din punct de vedere economic și să avem mai multă coeziune între regiuni.
Deci cred că lista este destul de extinsă și putem continua la nesfârșit. Vechiul devine nou și îmi amintesc reacțiile. Am avut campanii când nepoții din Europa îi sunau pe bunici și le spuneau: „Nu mă ține în trecut, vreau să merg în viitor”.
Unele decalaje se închid, dar e nevoie de timp pentru că rănile sunt mai profunde. Iar sarcina noastră este continuăm să răspundem la aceste probleme și să discutăm despre ele indiferent de cât de dureroase sunt.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc, Liliana. Din experiența țărilor baltice și cum lucrăm, cum abordăm aceste probleme legate de de coeziune socială, mai ales având în vedere ceea ce a menționat Liliana.
[Sergius]
Cred că trebuie să recunoaștem în primul rând că aceste discrepanțe există, diviziuni există. Nu poți presupune că toată lumea n-are dreptate și doar tu ai dreptate, indiferent care este adevărul. Polarizarea și diviziunile cresc.
Cu siguranță că facem ceva greșit. Și trebuie să abordăm este mentalitatea copy-paste pe care am folosit-o până acum. Noi, în această regiune, suntem niște societăți cu un nivel scăzut de încredere și suntem vinovați, poate că vinovat este un cuvânt prea puternic, dar nu prea înțelegem ce înseamnă folosirea unor instrumente noi, a unor instituții mai diferite, a unor aranjamente instituționale, care se folosesc în societățile cu un nivel mare de încredere. Și trebuie să punem lucrurile în context. Contextul este esențial.
Și aceasta este întrebarea principală la care trebuie să răspundem: cum închidem aceste falii în instituții? Pentru că și instituțiile sunt polarizate și le vine greu să creeze unitate în societate. Acesta este primul pas. Dar dacă vorbim despre publicul larg, văd dovezi că aceste experiențe semnificative chiar creează niște legături și acestea sunt provocările cu care se confruntă colegii de mass-media. Această luptă pentru atenție, informațiile trebuie să fie provocatoare.
Mulți au nevoie de experiențe semnificative care să reducă aceste discrepanțe. Este ceva esențial. Și există de asemenea formate directe deliberative, participative și aceste formate sunt costisitoare, fie că e vorba de bugetarea participativă, adunările cetățenești, teatrul legislativ, diferite instrumente comportamentale care pot fi utilizate și mă bucur să văd mai mult consens în acest domeniu, pentru că avem nevoie de această experiență democratică, acestea trebuie să fie extinse și avem foarte puțin timp pentru a aduce schimbarea.
Și scopul este clar. Trebuie să reevaluăm multe abordări pe care le-am folosit în trecut. Și în acest fel putem vorbi despre reducerea polarizării, consolidarea coeziunii sociale, astfel încât, atunci când oamenii citesc niște informații propagandistice, să le poată identifica. Nu sunt surprins că cei mai abilitați cred că pot face lucrurile mai bine decât alții, ceea ce nu este neapărat adevărat, pentru că avem multe date psihografice.
Arătăm că cei care își cunosc drepturile, știu cum să comunice cu reprezentanții de stat, de obicei sunt mult mai mulțumiți cu rezultatele și ei sunt primii care vor răspunde la apeluri și vor fi prezenți atunci când asta contează.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc, mulțumesc mult. Vom reveni la acțiunile politici și vom vorbi despre ce poate face politicul, dar vreau mai întâi să vă întreb pe dumneavoastră. Aveți dumneavoastră întrebări pentru vorbitori, cei din sală? Văd o mână ridicată și cred că avem și slido în ajutor. Nu ezitați să folosiți codul QR. Spuneți care este numele dumneavoastră și instituția de la care veniți.
Bună ziua, mulțumesc mult pentru acest panel. Este încântător să avem o dezbatere reală cu privire la opinia publică și științele comportamentale. Sunt Tatiana Cojocar, cercetătoare independentă, lucrez în domeniul public, al opiniei publice și politicii externe. Am o întrebare pentru dumneavoastră toți. Mai întâi, legat de ce a spus Michal despre părtiniri, idei preconcepute. Cu toții avem aceste idei preconcepute. Experții naționali analizează sondaje de opinie publică. Și în ceea ce privește participarea reală la alegeri și ceea ce spun oamenii, trebuie să ținem cont de faptul că registrul nostru al alegătorilor nu a fost ajustat la realități. Deci există și alți factori.
Ce spun oamenii nu este legat neapărat de numerele reale. Acesta a fost doar un comentariu. Întrebarea mea este legată de abordarea la nivelul întregii societăți. Înțelegem, este o abordare esențială atunci când luptăm împotriva războiului hibrid și încercăm să consolidăm reziliența cognitivă în societate. Dar, unul din rolurile societății civile este să monitorizeze integritatea instituțiilor publice, să raporteze neregularitățile atunci când ceva merge prost. Întrebarea mea este: vedeți riscuri pe termen scurt sau lung asociate abordării întregii societăți și ce lecții poate oferi Moldova în ceea ce privește abordarea la nivelul întregii societăți și riscurile asociate acestei abordări?
Cine vrea să răspundă la întrebare legată de riscuri pe termen scurt și lung? Mă uit la Liliana.
[Liliana Vițu]
Bineînțeles, există o provocare când începi să porți un dialog cu societatea civilă și jurnaliștii ca instituție publică, ar putea apărea întrebarea următoare: nu le subminezi oare independența editorială? Chiar dacă îi informezi despre scenariile vulnerabile, despre infrastructură, trebuie în general să porți un dialog cu ei sau nu?
Cred că este important în această regiune a lumii, ce interpretări folosim și cum interpretăm OSC-urile. Avem think-tank-uri, organizații watchdog, dar sectorul neguvernamental trebuie să facă parte din dialog și nu este rolul central al acestora să critice autoritățile, ci mai degrabă trebuie să contribuie la coeziunea cu statul. Vreau să trec la următoarea întrebare. Mulțumesc.
Rolul unei societăți educate pentru reziliență democratică și îi dau adresez această întrebare lui Sergius, vă rugăm.
[Sergius]
Uitați-vă, cum are drag v-aș răspunde. Întrebarea este foarte importantă pentru definiția noastră pentru societate. Moldovenii sunt foarte educați, cu siguranță. Dar ce înseamnă educația democratică? Cum operaționalizăm aceasta?
Trebuie să începem cât se poate de repede și noi am discutat deja niște lucruri foarte importante. E vorba de gândire de ecosistem, nu e vorba de organizații internaționale, de donatori, de Ministerul Apărării. E vorba de o conversație așa mai extinsă. De ce facem noi ceea ce facem? Cum facem asta să fie mai sustenabil?
Asta este un element cheie. Și acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin bugetul participativ al școlilor. Unele lucruri pot fi integrate în curriculum școlar cu ajutorul Ministerului Educației. Și noi putem face asta cât se poate de repede pentru a înțelege că până la urmă nu e vorba de proiecte sau unele inițiative, e ceva ce facem noi timp de 5-10 ani.
E vorba de schimbări comportamentale și avem nevoie de patru, cinci ani într-o anumită comunitate concretă pentru a implementa ceea ce ne dorim. Și asta este ceea ce contează. Școlile, instituțiile educaționale în care există încredere, studenții sunt mai implicați, elevii sunt mai implicați, profesorii cred în asta. Iată așa aș defini educația democratică.
[Natalia Vutova]
Și vreau să adaug la legătura între Moldova și Lituania. În acest an, la începutul anului de studii, am lansat un ghid pentru profesori. Se numește valori naționale pentru educație. A fost inspirat de exemplul lituanian. Am încercat să vedem cum a fost elaborat în Lituania, am avut schimburile noastre cu partenerii din Lituania. Este un ghid pentru toate treptele educaționale. Și aș mai adăuga aici și cultura. Noi încercăm să implicăm aici și Ministerul Culturii, să vedem cum putem folosi infrastructura caselor de cultură, pentru că le avem în fiecare sat și cum am putea noi să le folosim pentru a implica oamenii, cum am putea să-i scoatem din online și să-i aducem înapoi în offline, unde să se așeze, să discute.
Să discute, să cânte, să glumească, să aibă educație. Și comunicarea despre drone, da, noi trebuie să spunem adevărul, să dăm contextul. Și noi facem acest lucru cu Stratcom, cu Ministerul Apărării. Ieri am auzit în discursul plenar despre drone. Să nu ascundem lucruri, să ne pregătim, să creștem nivelul de conștientizare a populației cu referire la aceste incidente. Este o escaladare care ține de suport pentru Ucraina, pentru care ține de investițiile în capacitățile noastre de apărare. Deci asta e.
[Brigitta Tibel]
Niciodată nu am spus că ONG-urile n-ar trebui să critice autoritățile, nu. Eu am spus că rolul principal al sectorului non-guvernamental este să contribuie la coeziunea socială, să fie un instrument pentru implicarea cetățenilor, ei să poată vorbi așa despre interese, opinii. Dar, mai văd că este încă o întrebare foarte pe scurt.
Întrebarea mea are legătură cu educația cetățenilor. Noi cunoaștem că există această părtinire cognitivă, cum că noi suntem cei mai deștepți, noi știm cel mai bine, noi înțelegem tot, noi putem combate dezinformarea. Cum statul, ONG-urile, grupurile de inițiativă ar putea motiva cetățenii să se educe, să spunem așa, adică să solicite educație despre combaterea dezinformării și nu doar.
[Michal Kravcik]
Da, vă rog, în două propoziții răspundeți. Cred că ar fi bine să avem un panel aparte de discuție la subiectul dat. Avem situații interesante, jocuri interesante cu experiență imersivă când participi în război informațional și așa recunoști trăsăturile dezinformării. E greu, e greu să-ți dai seama că ai de a face cu un fake sau nu. E un subiect destul de important și se fac destul de multe.
[Brigitta Tibel]
Aș ruga ca Liliana și ceilalți vorbitori să spună pe final, pe ce trebuie să ne axăm în lunile care urmează, în următorul an, doi, în activitățile noastre pe comunicare strategică, investiție în încredere, coeziune socială. Un cuvânt, două, maximum.
[Liliana Vițu]
În această săptămână am fost la trei forumuri și în total 20 de forumuri. Mi-aș dori ca forumurile respective să aibă loc online, pentru că atacurile contra Moldovei au loc online.
[Natalia Vutova]
Eu cred că noi ar trebui să continuăm conversația despre schimbări normative și schimbări comportamentale. Și mi-aș dori ca să învățăm din greșeli, să nu repetăm greșelile altora.
[Michal Kravcik]
Două cuvinte: context și cetățenii contează. Mi-aș dori mai multă colaborare între autorități, cercuri academice ca să desfășurați experimente, studii pilot pe viu, astfel încât să facem comunicarea mai bună.
[Rufin Zamfir]
Ar trebui să ascultăm mai mult. La această a doua etapă în care intrăm acum, ar trebui să ascultăm noi ca autoritățile, ca reprezentanții cercurilor academice, noi cu toții să ieșim din locații de conferințe și să vorbim cu oamenii.
[Brigitta Tibel]
Mulțumesc foarte mult. Am avut plăcerea să discut cu dumneavoastră și vă mulțumesc că ați rămas cu noi. Și vă mulțumim, Brigitta, paneliști, mulțumim pentru panelul dat. Acum anunț că am ajuns la finele călătoriei noastre.
Vă rog să rămâneți acolo unde sunteți. Aduceți colegii din sesiunile paralele și peste două minute vom începe sesiunea de încheiere a forumului. Vă rugăm să nu plecați.
Welcome back to our final session of this forum. Am ajuns la sesiunea de final a acestui for. Într-adevăr ne apropiem de finele acestei călătorii de două zile, către finele acestei săptămâni de securitate găzduite de Chișinău și pentru a încheia forumul, invit aici secretarul de stat Valeriu Mija.
[Valeriu Mija]
Excelențe, stimați oaspeți, dragă director Brigitta, dragă director Agne, dragă director Iulian, am ajuns la finalul celei de-a treia ediții a Forumului de Securitate din Republica Moldova, unul din brandurile naționale ale Republicii Moldova. Din numele Ministerului de Externe și a viceprim-ministrului Mihai Popșoi, îmi exprim sincera apreciere organizatorilor, stimaților vorbitori, participanților, experților naționali și internaționali, reprezentanților societății civile, cercurilor academice, presei, partenerilor pentru valoroasa contribuție și implicare în cursul discuțiilor.
În special suntem bucuroși că forumul de astăzi a reafirmat că securitatea este vitală pentru noi toți. Experiența din anii recenți a demonstrat că trebuie în continuu să consolidăm reziliența democratică. În alte cuvinte, trebuie să protejăm democrația și libertatea și să le apărăm, dacă e cazul. Mai mult decât atât, democrațiile trebuie să colaboreze. Am văzut cum situația la capitolul securitate în Ucraina are consecințe directe pentru securitatea în Moldova și în regiunea Mării Negre. Problemele de securitate generate de războiul din Ucraina nu se opresc la frontiere naționale.
Și combaterea amenințărilor hibride necesită unitate și cooperare strânsă în continuu. Nicio instituție, nicio țară nu poate rezolva această problemă de una singură. Scopul strategic al Republicii Moldova rămâne aprofundarea cooperării cu partenerii europeni și transatlantici pe baza principiilor comune de democrație, valori comune și respect reciproc. Moldova este angajată ferm să respecte calea de integrare europeană care reflectă voința poporului nostru și determinarea noastră de a face parte din Europa mai puternică și mai sigură. Uniunea Europeană continuă să își consolideze securitatea și pregătirea și procesul de aderare a Republicii Moldova în continuare va determina capacitățile naționale și instituțiile noastre, pentru că investițiile în Moldova, de fapt, înseamnă investițiile în Europa. Și noi ne bucurăm că forumul din acest an a devenit o platformă valoroasă și de încredere pentru dialog, parteneriate și provocări strategice.
Noi cu toții ne confruntăm cu provocări tot mai complexe în evoluție și Forumul Moldova Security va avea un rol tot mai important în ceea ce privește punctul de vedere comun cu referire la reziliența democratică și securitatea regională. Suntem în special mândri că forumul a facilitat un dialog strategic și o cultură a cooperării practice, ceea ce va contribui la o societate civilă mai rezistentă și la o Europă mai sigură și unită. Pe final, din numele Ministerului Afacerilor Externe, aș dori să exprim gratitudine organizatorilor și partenerilor acestui forum, în special Konrad Adenauer Stiftung, biroul de legătură NATO și Institutul pentru Politici și Reforme Europene. De asemenea, tuturor partenerilor și factorilor de decizie. De asemenea, mulțumim reprezentanților MAEIE, Luminiței Miron, Andrei și lui Vadim. Mulțumim pentru ideile dumneavoastră, pentru angajamentul față de consolidarea rezilienței democratice și promovarea păcii și securității în Moldova și regiune. Guvernul Republicii Moldova susține continuarea acestei tradiții extraordinare și așteptăm cu interes următoarea ediție. Împreună suntem mai puternici. Mulțumim.
[Brigitta Tibel]
Acum, doamna doctor Brigitta Tibel, directoarea Konrad Adenauer Stiftung Moldova. Excelențe, stimați oaspeți, dragi colegi și prieteni, pe finalul Forumului Moldova Security 2026, vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit aici pentru aceste două zile la Chișinău. Vreau să le mulțumesc tuturor vorbitorilor, partenerilor și participanților pentru discuții utile.
Aș dori în special să le mulțumesc partenerilor noștri apropiați și prietenilor noștri, Biroului de legătură NATO, IPRE, Iulian și echipei tale, MAEIE, Ministerul Apărării. Vreau să spun și mulțumesc și echipei mele. Mulțumesc, Sanda, pentru lucrări de pregătire și pentru lucrul făcut în timpul acestor zile. Vreau să citesc din Konrad Adenauer. Pacea și libertatea nu sunt totul, dar fără pace și libertate, totul este nimic.
Sarcina acestui forum extraordinar este clară. Dialogul nostru minunat trebuie să se transforme în cooperare concretă și noi facem acest lucru și am intensificat această activitate. Noi trebuie să dăm dovadă de rezultate, trebuie să arătăm că noi suntem mai puternici împreună, că noi știm să menținem această pace și această libertate în Europa noastră. Să plecăm din Chișinău nu doar cu informații și cunoștințe, dar și cu sentimentul de responsabilitate și determinare de a acționa împreună. Vă urez tuturor o călătorie frumoasă acasă, toate bune pentru proiectele care vin și pentru cooperarea cu prietenii noștri din Moldova și ne vedem peste un an.
Și acum o invit pe doamna directoare a Biroului de legătură NATO, Agne Kleveckaite.
[Agne Kleveckaite]
Bună ziua tuturor. Cred că după discursul secretarului de stat Mija și Brigit nu mai rămâne foarte mult de zis în încheierea acestui eveniment extraordinar. Vreau însă să accentuez câteva lucruri din numele Biroului de Legătură NATO. Securitatea nu este ceva ce vine de la sine și în ultimele două zile am avut 700 de oameni, un record pentru Forumul de Securitate din Moldova, oameni care au ales să vină în Chișinău și câteva sute s-au alăturat online.
Și împărtășim o înțelegere cu privire la provocările și amenințările cu care ne confruntăm. Conversațiile noastre au confirmat că provocările de securitate cu care se confruntă Moldova, regiunea Mării Negre și regiunea generală cresc și sunt din ce în ce mai interconectate. Un conflict dintr-o regiune afectează securitatea, lanțul de alimentare într-o altă regiune. Și noi am auzit despre lecțiile, impactul războiului în Ucraina, lansat de către Rusia și vom continua să fim vigilenți și să investim în apărare. Prin aceste discuții am auzit despre faptul că reziliența nu mai este o considerațiune la care trebuie să ne gândim în al doilea rând, ci ceva ce trebuie să vină pe primul loc.
Acest forum a generat idei puternice care vor ajuta Moldova să devină mai rezilientă și mai sigură. Iar asta duce la o securitate în regiune, în Europa și chiar dincolo. Haideți să continuăm împreună pentru a consolida reziliența, a păstra și a proteja instituțiile democratice pentru a contribui la un viitor stabil al Moldovei și al comunității euro-atlantice. Parteneriatul contează. Este un mesaj menționat de mai multe ori și asta este adevărat și pentru NATO și pentru Moldova. Doamnelor și domnilor, mulțumesc că ați participat la această inițiativă importantă și îmi exprim aprecierea moderatorilor și moderatoarelor extraordinare, extraordinari, paneliștilor, organizatorilor, prietenilor, partenerilor și partenerilor instituționali, Ministerul de Apărare și Ministerul Afacerilor Externe. Și în cele din urmă, dar nu cel mai puțin important, vreau să îmi exprim mulțumirile reprezentanților mass-media care au relatat despre acest eveniment. Securitatea nu ar exista fără înțelegerea și sprijinul publicului și tot ce face mass-media este vital pentru protejarea căii democratice a Moldovei, așa cum a fost repetat de către prietenii noștri. Suntem mai puternici împreună, așa că ne vedem la Forumul de Securitate din Moldova în 2027.
Mulțumesc! Dragi colegi, dragi parteneri, organizatori, multe lucruri au fost deja spuse. Aceste două zile se încheie acum. Tot ce a fost spus în această sală va continua. Aceste constatări, discuții vor fi transformate în recomandări politici. În următoarele câteva săptămâni vom veni cu un rezumat al acestei ediții a Forumului de Securitate din Moldova, așa că fiți siguri, vom face acest lucru. Nimic din ce am făcut aici n-ar fi fost posibil fără mulți oameni, mulți parteneri care nu au fost neapărat văzuți de către dumneavoastră. Mulți dintre ei au fost deja menționați și voi începe prin a reitera coordonarea extraordinară făcută de colegii de la Fundația Konrad Adenauer, Ministerul Afacerilor Externe, de Apărare și fără partenerii strategici, noi am lucrat împreună, am lucrat împreună asupra programului, avem Institutul Aspen, ECFR, Consiliul European pentru Relații Externe, Pisa, Centrul Național pentru Gestionarea Crizelor, partenerii care ne-au sprijinit și au contribuit, ne-au ajutat la organizarea acestui eveniment, Fundația Soros Moldova. Vreau să mulțumesc și Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene care ne ajută în al treilea an deja. Văd niște ambasadori aici și vreau să mulțumesc ambasadei Poloniei, Suediei, Franței și țărilor de jos pentru contribuția lor. Apreciem foarte mult contribuția. Ne-am extins parteneriatul anul acesta și avem afacerile sau businessul mai prezent. Apreciem parteneriatul cu Camera Americană de Comerț aici în Moldova, dar și pentru prima dată am adus și sectorul privat Interactive Software, primul din România și al doilea din Germania. Mulți parteneri au fost alături de noi și au lucrat împreună cu noi. Avem și echipa media, echipa de traducători. Mulțumesc tuturor pentru a împărtăși impresiile dumneavoastră. Și vreau să mulțumesc și echipei de interpreți care au fost alături de noi în cele două zile și au discutat, au tradus toate discuțiile și ideile, operatorilor tehnici, echipei care s-a ocupat de sunet, ecrane, tot ce ați văzut aici. Mulțumesc foarte mult că ați făcut acest eveniment să fie posibil. Și mulțumesc echipei de comunicare, fotografilor care ne-au ajutat să transmitem emoțiile prin imagini de la acest eveniment online și dincolo. Colegilor de la munte care au făcut aranjamentele și au asigurat sprijinul. Mulțumesc mult. Și vreau să mulțumesc și echipei mele de la IPRE, Daniel, Victoria, Mihai, Simion, Diana, unii dintre ei sunt aici. Mulțumesc mult pentru contribuția dumneavoastră. Este foarte importantă pentru mine, noi și toți partenerii. Și în cele din urmă vreau să mulțumesc gazdelor noastre.
Palatul Republicii, principalul sediu pentru acest eveniment. Mulțumesc mult că ne-ați găzduit. Am beneficiat și de contribuția din partea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, poliția, carabinieri care au făcut acest eveniment posibil și am putut să ne promovăm ideile. Să ne asigurăm că Chișinăul devine un actor puternic în purtarea unor discuții despre securitate în Europa. Mulțumesc mult. Mulțumesc participanților, oratorilor, moderatorilor, participanților care au făcut drum din toate colțurile lumii și drumul înapoi. Dar, înainte să plecăm, vreau să chem pe toată lumea pe scenă, parteneri, organizatori, voluntari. Mulțumesc mult că ați fost alături de noi și ne-ați ajutat. Parteneri media, vă rog, veniți aici în față, ca toată lumea să vadă echipa care a stat în spatele acestui eveniment. Mulțumesc.
Voluntari, vă rugăm să veniți alături de noi pe scenă. Aceasta este aproape întreaga echipă. Mai mulți colegi nu au rămas până la urmă, nu au reușit să rămână până la urmă, dar cred că este important să vedem pe acești oameni și așteptăm cu nerăbdare să vă vedem anul viitor la Forumul de Securitate din Moldova în 2027. Mulțumesc.