Peste 150 de milioane de euro și dolari pentru modernizarea școlilor și universităților din Moldova

Sistemul educațional din Republica Moldova va beneficia de investiții masive în infrastructură în următorii ani, după ce Guvernul a reușit în 2025 să mobilizeze resurse financiare externe de peste 150 de milioane de euro și dolari. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a detaliat principalele proiecte de investiții aprobate.
Unul dintre cele mai mari proiecte vizează eficiența energetică a 46 de instituții școlare, în cadrul proiectului „STEAM”, finanțat de Banca Mondială cu un volum total de 54 de milioane de dolari. De asemenea, a fost aprobat un proiect de 35 de milioane de euro, finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru renovarea capitală a 15 școli model din țară.
Învățământul superior și cercetarea vor beneficia, la rândul lor, de o extindere a finanțării cu 37,5 milioane de euro. Aceste fonduri vor fi direcționate către modernizarea instituțiilor de cercetare, renovarea căminelor studențești și continuarea procesului de modernizare a universităților.
O altă componentă importantă a investițiilor se referă la renovarea căminelor. Prin proiectul „Inspire”, finanțat de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) și Agenția Germană pentru Dezvoltare (KfW) cu 30 de milioane de euro, vor fi reabilitate și eficientizate energetic 12 cămine: șase din învățământul vocațional-tehnic și șase din cel superior.
„Pe lângă toate lucrurile pe care le-am făcut din bugetul național, ne-am asigurat în 2025 că am mobilizat resurse adiționale pentru infrastructură și dotări”, a declarat ministrul Dan Perciun. Acesta a precizat că fondurile urmează a fi valorificate în perioada 2026-2028, marcând un efort substanțial de modernizare a condițiilor de studiu și de trai pentru elevi și studenți din întreaga țară.