Curtea Constituțională validează utilizarea „deciziilor protocolare” de către Guvern

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis joi că Guvernul are competența de a adopta „decizii protocolare”, pe lângă hotărârile și ordonanțele specificate în Constituție, respingând astfel o sesizare formulată de un grup de deputați din Parlament. Hotărârea oferă un cadru de legalitate pentru o practică administrativă curentă a executivului, menită să eficientizeze procesul decizional.

Sesizarea, depusă de parlamentari, contesta prevederi din Legea cu privire la Guvern și din Regulamentul Guvernului care permit adoptarea altor categorii de acte decât cele enumerate explicit în articolul 102 din Legea Supremă. Autorii sesizării au argumentat că aceste „decizii protocolare” nu au un temei constituțional și ar putea eluda rigorile procedurale aplicabile hotărârilor de Guvern.

În argumentarea sa, Curtea a subliniat că, având în vedere frecvența, diversitatea și complexitatea activității guvernamentale, este necesar ca executivul să dispună de instrumente operative pentru buna sa funcționare. Magistrații au reținut că legislatorul, prin Legea cu privire la Guvern, i-a permis acestuia să adopte, cu majoritate de voturi, și alte acte sau documente necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile. Curtea a considerat că această flexibilitate nu încalcă exigențele constituționale, ci, dimpotrivă, servește principiului bunei guvernări.

Potrivit Curții, atâta timp cât Constituția nu impune în mod expres adoptarea unei categorii precise de acte pentru o anumită decizie (cum este cazul hotărârilor de Guvern pentru organizarea executării legilor), Guvernul își poate eficientiza activitatea prin instituirea unor proceduri simplificate. Astfel, dispozițiile legale care permit Guvernului să reglementeze modul de adoptare a altor acte, care nu sunt prevăzute direct de Constituție, urmăresc realizarea principiului bunei guvernări și nu contravin articolelor 73 și 102 din Constituție.

Decizia consolidează capacitatea operațională a Guvernului, permițându-i să răspundă rapid la diverse provocări administrative fără a parcurge întotdeauna procesul formal de elaborare și publicare a unei hotărâri în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, criticii acestei practici au invocat în trecut riscuri legate de o posibilă lipsă de transparență, deciziile protocolare nefiind, în general, supuse aceluiași nivel de consultare publică și control ca actele normative principale.