Peste 940 de freelanceri înregistrați în prima lună a noului regim fiscal

Un nou regim fiscal pentru freelanceri, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026, a atras deja peste 940 de persoane fizice în prima lună de aplicare, a anunțat Olga Golban, directoarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), în cadrul unui eveniment informativ organizat marți. Dintre aceștia, aproximativ 140 de contribuabili s-au înregistrat doar în ultima săptămână, semnalând un interes crescând pentru noua formă de activitate independentă.
Evenimentul, intitulat „Activitatea Independentă - Freelanceri”, a fost organizat de SFS în parteneriat cu Monitorul Fiscal pentru a aduce clarificări asupra „Legii freelancerilor”. Noul cadru legal a fost conceput pentru a oferi un regim fiscal simplificat și adaptat realităților persoanelor care prestează servicii în mod independent, având ca scop principal reducerea birocrației.
„Pentru prima dată, freelancerii din Republica Moldova au un cadru al lor, separat, simplu, adaptat realităților lor și fără a face careva drumuri suplimentare”, a declarat moderatoarea evenimentului, subliniind că scopul legii a fost să reducă birocrația.
Olga Golban a menționat că noul concept a fost intens discutat, proiectul de lege fiind aprobat în toamna anului precedent. Implementarea acestuia implică colaborarea mai multor instituții de stat, inclusiv Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Servicii Publice, Casa Națională de Asigurări Sociale și Casa Națională de Asigurări în Medicină, pentru a asigura un mecanism funcțional de administrare, de la înregistrare până la achitarea impozitelor.
Creșterea rapidă a numărului de înregistrări, cu un salt semnificativ în ultima săptămână, sugerează că tot mai multe persoane se informează și decid să facă pasul către legalizarea activității lor. „Este un fapt că lumea se informează, lumea se ghidează și în cele din urmă decide să facă acest pas pentru a-și încadra activitatea lor într-un cadru precoce”, a adăugat directoarea SFS. Această tendință indică o acceptare pozitivă a noului regim și o dorință a freelancerilor de a se conforma benevol noilor prevederi fiscale, aducându-și activitatea în câmpul legal.