Răspunsul instituțiilor la ura online: Sancțiuni record de la audiovizual, dar zero plângeri la poliție
În fața unei creșteri alarmante a discursului de ură în timpul alegerilor parlamentare din 2025, răspunsul instituțiilor statului a fost mixt, relevând atât progrese, cât și deficiențe sistemice majore. În timp ce Consiliul Audiovizualului (CA) a aplicat un număr record de sancțiuni, Inspectoratul General al Poliției (IGP) nu a înregistrat nicio plângere pentru instigare la ură, în ciuda sutelor de cazuri documentate de societatea civilă.
La un eveniment organizat de Promo-LEX, Aneta Gonța, vicepreședinta CA, a confirmat că instituția a aplicat 24 de sancțiuni pentru diverse forme de discriminare în programele audiovizuale, o creștere semnificativă de la zero sancțiuni în campania precedentă. Această abordare mai fermă a fost pusă pe seama unei metodologii de monitorizare mai riguroase și a unei voințe clare a actualei componențe a Consiliului de a curăța spațiul audiovizual.
În contrast izbitor, reprezentanta IGP, Galina Pleșca, a confirmat că, deși poliția s-a autosesizat în șase cazuri pe baza rapoartelor de monitorizare, nu a existat nicio plângere depusă de cetățeni sau concurenți electorali în baza articolului din Codul Contravențional care vizează direct discursul de ură. În 2024 a fost înregistrată o singură sesizare, iar în 2023, cinci. Această lipsă de plângeri este cu atât mai frapantă cu cât raportul Promo-LEX a identificat peste 500 de cazuri de ură doar în context electoral.
Reprezentanta poliției a explicat că instituția se confruntă cu provocări majore, în special în mediul online, unde se manifestă majoritatea actelor de ură. Printre dificultăți se numără monitorizarea unui volum imens de conținut, complexitatea colectării și conservării probelor digitale, precum și anonimatul autorilor, care adesea folosesc VPN-uri și servere din alte țări. „Când o persoană este anonimă, cazul nu poate fi construit pentru că nu ai împotriva cui să-l construiești”, a declarat Pleșca.
O altă problemă sistemică este fluctuația mare de personal și lipsa de specializare a agenților constatatori pe acest domeniu. Deși au fost instruiți formatori și s-au elaborat instrucțiuni interne, eforturile sunt încă insuficiente. S-a observat, de asemenea, că cetățenii preferă să depună plângeri pentru „injurie pe motive de prejudecată”, un concept aparent mai ușor de înțeles decât definiția legală a discursului de ură, ceea ce sugerează o nevoie acută de educare a publicului cu privire la mecanismele legale existente. Discrepanța dintre acțiunile CA și lipsa de sesizări la poliție subliniază o problemă de încredere și de funcționalitate a sistemului de justiție în combaterea acestui fenomen periculos.