„Ne-au luat totul”: Mărturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor deportărilor sovietice la Congresul Memoriei

CHIȘINĂU – Vagoane de animale, pește sărat și o călătorie spre necunoscut. Acestea sunt imaginile care au marcat viețile a zeci de mii de basarabeni, smulși din casele lor și deportați în Siberia în timpul regimului sovietic. La cea de-a doua ediție a Congresului Național al Memoriei, supraviețuitorii și descendenții acestora au depănat amintiri dureroase despre una dintre cele mai mari tragedii naționale, oferind o imagine vie a suferințelor îndurate.

Participanții la eveniment au relatat cum familii întregi, considerate „culaci” sau „dușmani ai poporului”, au fost trezite în toiul nopții și forțate să-și părăsească gospodăriile. Tot ce agonisiseră – case, pământuri, animale – a fost confiscat și folosit pentru înființarea colhozurilor. Oamenii au fost urcați în vagoane de marfă, în condiții inumane, cu foarte puțină apă și mâncare, constând adesea doar din pește sărat, ceea ce le provoca o sete chinuitoare.

Drumul spre Siberia a durat săptămâni, o perioadă în care mulți, în special copiii și bătrânii, și-au pierdut viața. O mărturie prezentată la congres a scos în evidență drama femeilor însărcinate, multe dintre ele născând în tren, în condiții de neimaginat. „Mulți se nășteau și mureau, fiindcă erau condiții inumane”, a povestit un participant, a cărui mamă era însărcinată în luna a cincea în timpul deportării.

Ajunși în exil, basarabenii au fost cazați în barăci insalubre, pline de gândaci și ploșnițe, unde au trebuit să lupte pentru supraviețuire. Hrana era insuficientă, iar condițiile de muncă, extenuante. Cu toate acestea, în mijlocul suferinței, comunitățile de deportați au dat dovadă de o reziliență extraordinară. Oamenii s-au ajutat reciproc, au construit case și chiar biserici, păstrându-și credința și identitatea culturală. Un preot deportat a reușit să organizeze o parohie, construind o biserică cu altar, unde se oficiau slujbe și se legau cununii, un simbol al speranței în mijlocul disperării.

Întoarcerea acasă, pentru cei care au supraviețuit, a fost la fel de dureroasă. Mulți și-au găsit casele demolate sau ocupate, fiind nevoiți să o ia de la zero. Stigmatul de „fiu de culac” i-a urmărit ani la rând, fiind discriminați în școli și în societate. Mărturiile prezentate la congres nu sunt doar simple relatări istorice, ci lecții vii despre demnitate, rezistență și importanța de a nu uita crimele trecutului pentru a construi un viitor bazat pe libertate și justiție.