Dilema pieței muncii: Angajatorii susțin că nu găsesc muncitori nici cu salarii de 20.000 de lei
Există un deficit real de forță de muncă în Republica Moldova sau este vorba despre o problemă a salariilor și a condițiilor de muncă? Aceasta a fost una dintre întrebările centrale dezbătute în cadrul audierilor parlamentare privind situația muncitorilor străini. Reprezentanții mediului de afaceri, în special din sectorul construcțiilor și agricultură, au adus argumente puternice în favoarea ideii că forța de muncă locală, în special cea necalificată, este extrem de greu de găsit și de menținut, chiar și în condiții salariale atractive.
Victor Melnic, reprezentantul unei companii de construcții, a oferit un exemplu concret, afirmând că firma sa oferă salarii nete de la 20.000 de lei pentru muncitori necalificați, plus cazare și masă, însă se confruntă cu o fluctuație enormă de personal. „Primim zilnic de la 20 de apeluri de la cetățeni ai Republicii Moldova care caută un loc de muncă. Problema e alta, că persoanele într-adevăr nu cunosc specificul muncii în construcții”, a declarat el, adăugând că mulți angajați locali părăsesc locul de muncă după doar câteva zile sau o săptămână, fără explicații.
Aceeași situație a fost confirmată și de Ludmila Popescu, manager de resurse umane la un mare complex de creștere a porcinelor, care a menționat că are posturi vacante de luni de zile pentru abator, declarate la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), dar nu găsește personal. „Am avut cinci persoane angajate într-o singură lună. Unul a lucrat trei zile și a dispărut, altul o săptămână. Este efectiv greu să angajezi o persoană din sat, moldovean, necalificat”, a spus ea, precizând că salariul net pentru aceste posturi este între 18.000 și 20.000 de lei.
Aceste mărturii ridică semne de întrebare cu privire la eficiența mecanismelor de mediere a muncii. Deputații au solicitat ANOFM să prezinte date clare despre numărul de persoane trimise către acești angajatori și rata de refuz, pentru a înțelege amploarea reală a problemei. Pe de altă parte, unii participanți la discuții au sugerat că problema nu este lipsa oamenilor, ci pragul psihologic al salariului, care, pentru munci dificile, ar putea fi mai mare decât cel oferit. În acest context, importul de forță de muncă străină, deși costisitor pentru angajator (între 400 și 500 de dolari per persoană, fără a include cheltuielile de întreținere), devine pentru multe companii singura soluție pentru a-și onora contractele și a menține activitatea economică.